18 muzee din zona rurală a Munteniei pot fi vizitate virtual

Distribuie

Optsprezece muzee de la sat, din Muntenia, pot fi vizitate virtual pe platforma www.muzeedelasat.ro, alături de alte 30 de instituţii muzeale din zona Moldovei.

Echipa proiectului Muzee de la sat a lansat marţi 18 tururi virtuale pe platforma www.muzeedelasat.ro. Aceasta cuprinde tururi virtuale 3D interactive, fotografii şi informaţii documentate pentru 18 muzee din zona rurală a Munteniei, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Website-ul, disponibil în limbile română şi engleză, a fost creat printr-o co-finanţare a Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Pe lângă cele 18 muzee din Muntenia, sunt disponibile spre vizitare şi alte 30 de muzee de la sat din zona Moldovei. În viitor, vor fi adăugate şi alte obiective culturale din mediul rural, spun iniţiatorii proiectului.

„Scopul final al proiectului este cel de a crea dorinţa utilizatorului de a se ‘transforma’ într-un vizitator fizic, care plăteşte şi susţine cultura, dar şi de a oferi posibilitatea celor care nu se pot deplasa fizic să exploreze unul dintre cele 48 de muzee. Platforma şi tururile virtuale au potenţialul de a susţine un dialog permanent între public şi instituţia muzeală”, a declarat Nicoleta Felea, copywriter şi consilier în promovare online.

Citește și Întâlnire la Casa Muzeelor cu elevi ieșeni: „Holocaust – destine frânte”

În martie, cele 18 muzee au primit vizita echipei care a scanat, fotografiat şi documentat fiecare obiectiv cultural, fiind parcurşi peste 3.000 de kilometri.

”Acestea beneficiază acum de o pagină dedicată în cadrul platformei Muzee de la sat, care constă în: tur virtual 3D interactiv, realizat cu echipament de înaltă performanţă, fotografii interior-exterior, fotografii din dronă, text de prezentare şi informaţii de contact. În plus, pe canalul de YouTube va fi publicat un interviu/clip de prezentare de la fiecare obiectiv. Acestea au rolul de a îmbunătăţi imaginea muzeelor în mediul online. Totodată, turul virtual al fiecărui muzeu va putea fi vizualizat şi de pe cea mai accesată şi populară platformă de navigare din lume: Google Maps”, precizează sursa citată.

Proiectul este realizat de Real Tour Ro, co-finanţat de AFCN şi susţinut de „De la sat”, un proiect editorial independent dedicat satului românesc.

Cele 18 muzee ce vor fi găzduite de platforma www.muzeedelasat.ro sunt din judeţele Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Teleorman, Argeş, Prahova, Giurgiu, Dâmboviţa, Buzău, Ilfov.