33 de tineri poeţi candidează pentru Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”

Distribuie

Volumele de debut a 33 de tineri poeţi au intrat în competiţia pentru Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, care se acordă anual la Botoşani de către Memorialul Ipoteşti – Centrul de Studii Mihai Eminescu.

Câştigătorul urmează să fie anunţat cu prilejul Zilelor Mihai Eminescu organizate, la jumătatea lunii iunie, la Ipoteşti. Juriul de desemnare a laureatului este format din Alexandru Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Alex Goldiş, Mihai Iovănel, Andreea Pop, Adriana Stan şi Andrei Terian-Dan.

„La ediţia din anul 2023 au intrat în concurs 33 de volume, trimise pe adresa Memorialului de autori sau edituri ori propuse de membrii juriului”, se arată într-un comunicat al Memorialului Ipoteşti.

Candidaţii la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum sunt

  • Alexandru Adam (volumul „Stilizări”)
  • Cristina Alexandrescu („Cât mai departe de tot ce cunosc”)
  • Alin-Armando Artion („Melange”)
  • Mihnea Bâlici („Cazzo”)
  • Aurelius Belei („Inimă de lumină”)
  • Vlad Beu („Mamifere subatomice”)
  • Raluca Boantă („La marginea bună a corpului”)
  • Daniela Botnaru („Certificat de naştere)
  • Isabela Brănescu („Angoase”)
  • Gabriel Cărtărescu („Mâine o să fiu fericit”)
  • Mădălina Căuneac („Crisalida”)
  • Maria Ceauş („Te iubesc clasic, cu diacritice!”)
  • Cildus („Psihoze”)
  • Diana Cornea („Setări avansate de lumină”)
  • Ioan Coroamă („Colectiva”)
  • Radu Demetriades („Gioco di mano”)
  • Maria Dobrescu („Amphora cu ofrande”)
  • Ada Eliane („Red Pilled Utopia”)
  • Nicoleta Giurgi („Să taci atunci când scriu”)
  • Cristian Iordache („Orizontala de poezie”)
  • Maria Ivanov („Totul va fi bine”)
  • Theodora Cristina Jirlăianu („Primaeva”)
  • Ionuţ Lenghel („Odă shaormei”)
  • Claudiu-Liviu Onişoara („Mâna ta ca o pasăre”)
  • Bogdan-Alexandru Petcu („Transcender”)
  • Andrei Petrea („Sindromul COTARD”)
  • Marius Petrescu („Post scriptum”)
  • Milena Prună („Menajera lui Dumnezeu”)
  • Diana Rusu („Camera albastră”)
  • Iulia Stoichiş („Bojack is Payne”)
  • Liviu Toma („Gânduri necunoscute”)
  • Nora Ugron („Orlando postuman”)
  • Anda Vahnovan („Sârme”).

Premiul Eminescu pentru debut, care a fost iniţiat la propunerea poetei Ileana Mălăncioiu în anul 1998, se află la cea de-a 25-a ediţie.

Citește și Mihai Eminescu – Viața și opera celebrului poet român