A murit Aurel Mitran, impresar şi producător de spectacole

Distribuie

Aurel Mitran, unul dintre cei mai importanţi impresari şi producători de spectacole, manager al Holograf, Iris, Compact, Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Laura Stoica, a murit.

Nicu Alifantis a scris pe Facebook: „Nu credeam vreodată că voi ajunge să spun, a încetat din viaţă Aurel Mitran. Drum lin, prietene. Dumnezeu să te odihnească şi să te aibă în paza Sa. Mulţumesc pentru tot, Aurel!”.

„Pe Aurel Mitran l-am cunoscut în 1974 la Buzău, la unitatea de transmisiuni 01671, unde am făcut armata împreună. În 1979 ne-am reîntalnit la Teatrul Mic şi de-atunci ne-am clădit împreună carierele, eu de muzician, el de impresar, mergând umăr la umăr. Am colaborat realizând spectacole, turnee şi evenimente, prin care am încercat să facem ceva deosebit de fiecare dată, ceva care să rămână în conţtiinţa publicului. “Balada cotidiană” la Teatrul Foarte Mic (cel mai longeviv ciclu de spectacole şi turnee prin ţară, peste 500 de reprezentaţii în aproape 5 ani), recitalurile “Nicu Alifantis şi invitaţii săi” de la Teatrul Mic (concerte unplugged, în vremea când nu se inventase acest termen, alături de numeroşi artişti de valoare precum Valeriu Sterian, Alexandru Andrieş, Dan Bădulescu) recitalul de la Sala Polivalenta Bucureşti din 1988”, povestea Nicu Alifantis. 

Aurel Mitran i-a fost alături artistului „la realizarea albumelor “Piaţa Romană nr.9”, “Risipitorul de iubire”, “Voiaj”, “Nichita”, “Ia toji baladist”, “Neuitatele femei”, “Şah-mat”, Simphonicu”, “Cântece de şemineu”, “Mozaic”, dar şi la fondarea grupului “Zan” şi turneele cu acesta. El este initiatorul proiectului cu “Cei patru corifei…” (in care am fost alături de Andrieş, Baniciu şi Vintilă) şi câte şi mai câte…”. 

Citește și Scriitorul Russell Banks a murit la vârsta de 82 de ani

La începutul anilor ’90, Aurel Mitran impresaria majoritatea marilor artişti de pe piaţa românească, peste 15 la număr, aşa cum spune Nicu Alifantis, şi, tot el este acela care a adus pentru prima oară în România mari artişti internaţionali precum Al Di Meola, Cesaria Evora, 100 violins – Budapest Gypsy Simphony Orchestra, Lhasa, Bobby McFerin.

Alina Manole: „Aurel Mitran îmi va însoţi, dintr-o cameră a inimii, fiecare prim pas pe o scenă. Pentru că despre scenă a fost fiecare discuţie din ultimii 14 ani. Am avut onoarea de a-l întâlni chiar la începutul vieţii mele de producător, când mi-a spus ce fac bine fix în acele detalii la care ţin când vine vorba de un spectacol şi mi-a spus şi ce nu ar trebui să fac deloc. Din colaborările noastre directe (lansarea de 2 zile a albumului „Fericirea de Luni” şi un spectacol aniversar al Lunii Pătrate la Teatrul Excelsior, evenimentul Duete de la Cinema Patria), din toate întâlnirile de la evenimentele create de domnia sa şi din toate discuţiile de cafea, am avut atât de multe lucuri de învăţat şi am atâtea de ţinut minte…”. 

Proconsul: „Cuvintele sunt prea sărace ca să exprime cât ne pare, mie şi colegilor mei, de rău. Lumea artistică în special şi lumea în general, este mai săracă fără tine, Maestre! Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace!”. 

Iulian Vrabete: „A murit Aurel Mitran. Am adunat o viaţă de amintiri şi am rămas cu amintirea unei vieţi. Odihneşte-te iî pace, prieten drag, vei fi întotdeauna în amintirea noastră şi a celor pe care i-ai învăţat să fie artişti!”. 

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Alurel Mitran va fi depus la Teatrul Excelsior, joi, la ora 12.00.