A murit istoricul Ion Toderașcu

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a anunțat recent decesul istoricului Ion Toderașcu, profesor universitar de Istorie medievală şi Istoria Bizanţului.

Mesajul conducerii Facultății de Istorie

„Facultatea de Istorie anunță cu adâncă durere plecarea la cele veșnice a Profesorului Ion Toderașcu, dascăl desăvârșit și îndrumător a zeci de generații de studenți și absolvenți ai Facultății. Doctor în Istorie la Universitatea din Iaşi (1976) cu teza Contribuții la istoria tehnicii navale românești până la jumătatea secolului al XIX -lea (coordonator C. Cihodaru), Ion Toderașcu a fost bursier și a desfășurat stagii de cercetare la  Universitățile din Gand, Poitiers, Reims, Bruxelles, Bologna și Groningen.

Profesorul Toderașcu a fost prorector al Universității din Iași (1992-2000), redactor responsabil (1991-1992) la „Analele Științifice ale Universității Al.I. Cuza-Iași. Istorie” Medievist cu preocupări de istorie românească și bizantină, s-a remarcat prin erudiție, talent oratoric și excelente abilități pedagogice, devenind un model etic și intelectual pentru generațiile de studenți pe care le-a pregătit. A debutat cu studii de istorie socială, având în prim-plan tehnica construcțiilor navale și a navigației, precum și implicațiile lor sociale și economice.

Citește și A murit Andrei Zanca. Scriitorul avea 69 ani

Tema de cercetare care l-a consacrat este unitatea românească medievală, pe care a analizat-o din perspectiva determinismului geografic și economic, a mișcărilor demografice, de asemenea din perspectivă socio-culturală și politică, temă abordată cu responsabilitate și onestitate, în acest sens fiind remarcabilă lipsa de concesii ideologice făcute naționalism-comunismului.

Lucrările sale rămân repere importante pentru înțelegerea evoluției istorice de la pluristatalitatea medievală la statul modern român, sintetizând elementele particulare ce conferă unității românești dimensiunile sale reale.

O altă preocupare istoriografică importantă vizează restituirea studiilor lui Gheorghe Brătianu, prefațate și adnotate într-o manieră admirabilă și văzute ca un gest de reparație morală față de marele istoric ce a plătit cu viața prețul demnității. Un loc important în în bibliografia lui este ocupat de studiile dedicate istoriei Universității din Iași, instituția pe care a slujit-o cu devotament și dăruire vreme de mai bine de jumătate de veac. Dumnezeu să-l odihnească!”