De curând s-a stins din viață Octavian Donțu, medic primar de medicină generală, medic de familie şi instructor în medicina familiei. Cetățean de onoare al oraşului Călan, gratulat cu diplomă de excelență de către Colegiul Medicilor din România.
Octavian Donțu s-a născut la data de 20 octombrie 1932, în comuna Ariceştii Rahtivani, Prahova, într-o familie modestă, mama Elisabeta Floaşiu, din Mărginimea Sibiului, tatăl din Crângenii Teleormanului. După absolvirea Facultății de Medicină Generală (1957) este repartizat prin repartiție ministerială în comuna Boșorod, unde a desfășurat o activitate laborioasă până în 1979. Încă din primii ani de când a profesat aici începe construcția, împreună cu cetățenii, a unui dispensar modern, în componența căruia intră un cabinet de consultație, sala de așteptare, laboratorul, locuința medicului.
Se căsătorește în 1963 cu Maria Vanya, care a profesat ca dascăl în Comuna Boșorod, ulterior la şcoala generală Călan, română-franceză, alături de care are un copil, Daniel, născut în 1965. În 1986 are loc un tragic eveniment în familie, pierderea unicului fiu, Daniel, stins din viaţă pe 2 Martie 1986, bolnav de pancreatită acută hemoragică.
Medicul Octavian Donțu a rămas văduv de mai mulți ani.
Citește și VIDEO Medicul Octavian Donțu: Dacă ar avea străinii ce avem noi s-ar lăuda zi și noapte
În 1969 participă la un curs de balneo fizioterapie, fiind propus de ministerul sănătăţii pentru sezonul estival din 1970, la asigurarea asistenţei pe litoralul românesc. În 1979 se mută la Călan odată cu înfiinţarea centrului de sănătate din localitate, unde-şi desfăşoară activitatea până în 1996 când iasă la pensie. Continuă însă să profeseze până în 2004. În 1990 a deschis printre primele cabinete particulare din ţară.
Este de asemenea inclus într-un reperator cuprinzând medici generalişti şi de familie din diverse ţări care au adus şi aduc contribuţii apreciabile la ridicarea prestigiului specialităţii acestora – în domenii universitare, stintiifice, organizatorice – elaborare de volume medicale etc după al doilea război mondial. Reperator iniţiat de Acad. Prof. Dr. Bruno Lazare (Hedera – Israel)
Fragment din cartea lui Dragoș Vicol „Satul cu oameni frumoși”, roman, București, 1975
„În microbuz, spre Brădeni, m-am gândit tot timpul la doctorul Donţu. Eram prieteni de cinsprezece ani, deşi ne văzusem doar o singură dată. Ne scriam, ne telefonam din când în când, ne povesteam în scrisori amănunte ale vieţii. Întâmplări, necazuri; când mă îmbolnăveam eu, el îmi punea diagnosticul telefonic şi-mi trimitea medicamente; când avea examene la facultate soţia lui, îi ţineam şi eu pumnii. Când s-a născut Dnaniel, am ars şi eu un chef zdravăn, deşi la Bucureşti, în numele lui. Când şi-a luat primariatul şi a refuzat să plece din Boşorod unde munceşte din prima zi, eu am sărit în sus de admiraţie şi i-am telegrafiat: „Ece homo!”, iar el a primit telegramă neînţelegând ce mi-o fi venit şi cu ce prilej anume îl fac „Ecomomu!”
Da, am rămas prieteni deşi nu ne-am văzut decât o singură dată în viaţă, cu cinsprezece ani în urmă. Cum s-a făcut, cum nu s-a făcut, nu ne-am mai reîntâlnit. Eu n-am mai avut treaba la Boşorod sau prin imprejuimi, iar el, trecând uneori prin Bucureşti s-a întâmplat să nu mă găsească. Ne-am întâlnit în schimb pe calea scriitorilor sau pe cea a binecauvantatei invenţii a lui Bell. Şi, uite că am rămas rămas totuşi prieteni de nădejde.”
Dragoș Vicol (n. 6 iulie 1920, Cacica, județul Suceava – d. 22 decembrie 1981, București) a fost un poet, prozator și dramaturg.