A murit Valeri Poliakov. Cosmonautul a deţinut recordul pentru cea mai lungă şedere în spaţiu

Cosmonautul Valeri Poliakov, care a petrecut 437 de zile la bordul staţiei spaţiale ruseşti Mir între ianuarie 1994 şi martie 1995, a murit la vârsta de 80 de ani, a anunţat luni agenţia spaţială rusă Roscosmos.

Cosmonautul a trăit şi a lucrat pe staţia orbitală Mir – scoasă din uz în 2001 – timp de 437 de zile, 17 ore şi 58 de minute, ceea ce reprezintă un record absolut pentru durata unei singure misiuni în spaţiu. În total, Poliakov a participat la două expediţii spaţiale cu o durată totală de 678 de zile, 16 ore şi 33 de minute, potrivit EFE.

Cosmonautul s-a născut pe 27 aprilie 1942 la Tula. n 1965 a absolvit ca şef de promoţie Institutul Medical Sechenov şi a primit diploma de medic. Între 1978 şi 1979, Poliakov a urmat o pregătire generală în domeniul spaţial la Centrul de pregătire a cosmonauţilor Gagarin.

„Munca sa de cercetare a ajutat la demonstrarea faptului că organismul uman este pregătit să călătorească nu doar pe orbita Pământului, ci și în spațiul cosmic”, a transmis Roscosmos.

Într-un interviu distruibuit de Roscosmos, Valeri Poliakov a afirmat că cei 280 de milioane de kilometri pe care i-a acumulat în cele 437 de zile consecutive petrecute în spațiu „sunt suficienți pentru a ajunge pe Marte și a te întoarce”.

Citește și Rusia a anunțat NASA că retragerea sa de pe ISS depinde de finalizarea propriei stații spațiale