Acordul de la Băcia, semnat la 24 septembrie 1935, a fost un demers politic al unor organizații democratice din România interbelică, menit să răspundă ascensiunii fascismului și ideologiilor revizioniste. Printre susținătorii acestuia s-a numărat și Petru Groza, lider al Frontului Plugarilor.
Petru Groza și implicarea sa politică
Petru Groza (1884-1958) a fost o figură complexă a politicii românești. S-a născut în comuna Băcia, județul Hunedoara, într-o familie de intelectuali. Tatăl său, Adam Groza, a fost preot și deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. A urmat studiile la Facultatea de Drept a Universității din Budapesta, continuându-și pregătirea la Berlin și Leipzig. După revenirea în țară, s-a remarcat prin discursurile sale privind drepturile țăranilor și necesitatea unor reforme economice și sociale.
În anii 1920, a fost ministru în guvernul Averescu, iar în 1933 a înființat Frontul Plugarilor, o organizație politică ce se dorea reprezentanta intereselor clasei țărănești. Groza a menținut relații apropiate cu Partidul Comunist Român, fiind considerat un susținător al politicilor acestuia, fapt ce i-a adus numeroase critici. După 1945, sprijinul comuniștilor l-a propulsat în funcția de prim-ministru, poziție din care a contribuit decisiv la instaurarea regimului totalitar de stânga în România.
Un aspect important al carierei sale a fost prietenia cu Romulus Zăroni, un alt politician controversat al vremii. Zăroni, ministru al Agriculturii în guvernele Groza, era cunoscut datorită stilului său extravagant, fiind adesea ridiculizat pentru declarațiile politice. Colaborarea dintre cei doi a consolidat influența Frontului Plugarilor, dar a contribuit și la imaginea acestuia ca o mișcare demagogică, mai interesată de lozinci politice decât de soluții reale pentru problemele țărănimii.
Contextul istoric al acordului de la Băcia
Anii 1930 au fost marcați de instabilitate politică și ascensiunea ideologiilor autoritare în Europa. În România, revizionismul promovat de regimurile fasciste vecine genera temeri privind securitatea națională. În acest climat tensionat, diverse grupări politice au încercat să se coalizeze pentru a apăra democrația.
Acordul de la Băcia a fost rezultatul colaborării dintre Frontul Plugarilor și MADOSZ (Magyar Dolgozók Szövetsége – Uniunea Muncitorilor Maghiari din România), o organizație politică fondată la Târgu Mureș în august 1934. MADOSZ era condusă de Gyárfás Kurkó (președinte) și Ladislau Banyai (secretar general) și reprezenta interesele muncitorilor maghiari. La 16 octombrie 1944, organizația s-a transformat în Uniunea Populară Maghiară din România (UPM).
Frontul Plugarilor, înființat de Petru Groza, își propunea să fie o organizație menită să apere interesele țăranilor, însă, în realitate, a fost un vehicul politic prin care Groza și-a consolidat influența. Deși a avut inițiative de sprijinire a agriculturii și a drepturilor țărănimii, multe dintre acestea au fost percepute ca măsuri de fațadă, folosite pentru a atrage sprijin electoral. Acordul de la Băcia a fost un mijloc de promovare politică pentru liderii acestor mișcări, mai degrabă decât o strategie eficientă de combatere a extremismului.