Actorul Marius Manole i-a returnat decorația lui Iohannis

Distribuie

Actorul Marius Manole i-a returnat, luni, decorația Meritul Cultural președintelui Iohannis. Actorul a arătat că a ales să facă acest gest luni, în contextul consultărilor de la Palatul Cotroceni privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

„Mie mi se pare că este un moment foarte periculos pentru România. A mai fost în acest moment. Acum chiar e periculos. Am fost întrebat de ce fac asta? Pentru că munca mea şi meritele mele rămân oricum fără această medalie. Mi s-a reproşat că această medalie este dată de România, de ţară. Eu nu cred asta pentru că nu a fost întrebat fiecare cetăţean dacă Marius Manole trebuie să primească, e decizia unor oameni, tot din Guvern.

(…) O instituţie care pe mine nu mă mai reprezintă de foarte mult timp şi cred că nu am de ce să nu fac acest gest. În primul rând, mie mi-a anulat domnul Iohannis cu această decizie a domniei sale de a gira acest Guvern PSD-PNL toate zilele în care am stat în piaţă, în care am luptat pentru legile justiţiei, pentru ca Constituţia noastră să fie respectată. Ce se întâmplă acum ne întoarcem în timp şi avem un PSD care intră pe covorul roşu în Guvern pe uşa din faţă, acest partid care se declară reformat şi care cu siguranţă nu este reformat, aşa că eu zic că acest ordin trebuie să rămână aici la Administraţia Prezidenţială pentru că mie nu-mi foloseşte la nimic”, a spus Marius Manole, la intrarea de la Palatul Cotroceni, citat de Agerpres.

Actorul a reiterat că pentru el preşedintele Klaus Iohannis este un „trădător”.

Citește și Cristian Şofron este noul director al Teatrului ”Stela Popescu”

„L-am votat pe domnul Iohannis, l-am susţinut pe domnul Iohannis, am crezut în domnul Iohannis, am crezut că este singura cale spre o Românie europeană şi democrată în care lucrurile să funcţioneze şi justiţia să fie liberă. Iată că votul meu a fost înşelat şi cineva mi-a spus: dacă nu ţi-ai dat seama în 2016 că susţii un preşedinte să-şi fie ruşine. Nu, nu mi-e ruşine. În momentul acela nu era nimic atât de grav şi lucrurile nu erau aşa şi Iohannis era Iohannis. Iată că între timp lucrurile s-au schimbat. Mi se un gest de igienă să sancţionezi pe cineva chiar dacă l-ai susţinut. Susţinerea nu vine necondiţionată, nu vine la pachet. Dacă am votat poţi să vinzi şi ţara că eu doar te-am votat şi te susţin până la capăt. Nu, pentru că este de datoria noastră să fim vigilenţi şi să avem grijă de ţara noastră”, a explicat actorul.

Marius Manole a vorbit şi despre momentul în care s-a simțit prima dată dezamăgit de preşedintele Klaus Iohannis.

„Primul moment a fost când a demis-o pe Codruţa Kovesi. Acela a fost primul meu semnal de alarmă, iar acum cu domnul Cîţu, ce a făcut cu marea echipă câştigătoare care a reuşit să ducă România în cea mai mare criză politică de când suntem noi. Acesta a fost motivul pentru care am zis gata. Cred că este momentul ca Iohannis să şi plece dacă e să mă întrebaţi pe mine”, a spus actorul.