Ambasadorul Israelului crede că trebuie consolidat rolul societăţilor multiculturale, în contextul curentelor antiglobalizare în creştere

Ambasadorul Israelului crede că trebuie consolidat rolul societăţilor multiculturale, în contextul curentelor antiglobalizare în creştere

Distribuie

Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, crede că trebuie consolidat rolul societăţilor multiculturale, în contextul curentelor antiglobalizare în creştere, informează Agerpres.

„În ciuda trecutului, cu momentele bune şi teribile, această punte între oameni a modelat o relaţie puternică între Israel şi Germania. Acum, când curentele antiglobalizare şi anti-imigraţioniste sunt în creştere, trebuie să întărim rolul societăţilor diverse şi multiculturale. Istoria ne-a arătat abisul şi oroarea în care umanitatea poate cădea. În loc să perpetuăm ura, trebuie să creăm punţi ale prieteniei între generaţii, religii, culturi şi comunităţi”, a spus David Saranga, marţi, la sesiunea inaugurală a proiectului „1.700 de ani de istorie şi cultură evreiască în Germania (321-2021)”.

Potrivit acestuia, contribuţiile vaste pe care comunitatea evreiască din Germania le-a avut în domeniul literaturii, artelor, politicii, industriei, ştiinţelor naturii sunt „deosebit de valoroase”.

„Povestea evreilor germani e una aparte, cu rădăcini vechi, care trebuie duse mai departe, o poveste care datează din secolul IV, aşa cum apare într-un decret emis de împăratul roman Constantin, care a permis evreilor să ocupe funcţii publice, o poveste marcată de convieţuire, prosperitate, dar şi de umilinţe şi distrugere, care a modelat cultura şi societatea germană”, a afirmat David Saranga.

În opinia sa, motivul pentru care evreii au avut succes în Germania e integrarea lor în cultura locală.

Citește și Eroii din România ai Holocaustului, ne-evrei

„Atât identitatea germană, cât şi cea evreiască au fost asimilate, o manifestare care a dus uneori la atitudini şi mişcare intelectuală divergente, de la asimilarea radicală la sionism. În exterior era proiectată o prezenţă germană, în timp ce în casele lor s-a menţinut stilul de viaţă evreiesc. Nu de fiecare dată procesul lor de integrare a fost pe deplin acceptat de societatea germană. De-a lungul secolelor au existat numeroase încercări de distrugere a comunităţii evreieşti”, a declarat ambasadorul.

El a remarcat că, în ciuda „brutalităţii istoriei”, în prezent Germania reprezintă „acasă pentru una dintre cele mai vibrante comunităţi evreieşti” din Europa.

David Saranga a spus că noile generaţii continuă să împărtăşească sentimentul apartenenţei la societatea şi cultura germană, că mulţi tineri israelieni vizitează Berlinul şi alte oraşe din nevoia de reconectare cu locul în care au trăit strămoşii lor.

În opinia sa, fiecare oraş german are o bogată moştenire evreiască, fapt care permite legătura specială între cele două popoare.