Amintirile lui Daniela Claudia Nacu din copilărie, la Călan

Amintirile Danielei Claudia Nacu din copilărie, la Călan

Distribuie

Daniela Claudia Nacu s-a născut în 1962 la Călan, urmează cursurile Liceului de muzică „George Enescu” din Bucureşti pe care le absolvă în anul 1980; între anii 1980-1984 urmează cursurile conservatorului „Ciprian Porumbescu ” din Bucureşti. Debutul îl cunoaşte în anul 1981 când participă la emisiunea de televiziune „Şlagăre în devenire”, interpretând melodia PENTRU PRIMELE FLORI. Activează ca interpretă vocală a grupurilor „Expres” şi „Start”. Din anul 1986 devine membră a Uniunii compozitorilor şi muzicologilor din R.S.R.

Tatăl ei, Petru Nacu, a fost o perioadă lungă profesor la Liceul Teoretic din orașul Călan, retras din activitatea didactică în 1972. Cu privire la tatăl ei, artista mărturisea în 2017 că era „un intelectual de rasă pură”.

Artista nu-l uită nici pe Nicolae Itul, aproape de care locuiau pe strada Florilor, despre care mărturisea: „La dânsul acasă mergeam și mai studiam în vacanțe. Avea pianina. Și o colecție impresionantă de LP uri cu jazz.”

Profesorul Petru Nacu, în amintirile fiicei sale Daniela Claudia Nacu

„Tată a fost un intelectual de rasă pură, care trăia înconjurat de ziare, cărți și dicționare Larousse, citea în franceză și latină… Nu avea vocație de părinte în sensul clasic al cuvântului, lucru care i-a atras multe reproșuri nemeritate, că și cum nu m-ar fi iubit. M-a iubit foarte mult, dar fără acele efuziuni sentimentale obișnuite. Mi-a iubit în primul rând tot latura intelectuală, pe care s-a străduit să mi-o dezvolte la rândul său. Tată era prototipul „savantului distrat”, lipsit de simț practic sau pragmatic. Și lăsând gluma la o parte, a fost în multe privințe un savant de clasă.

Odată, mamafiind ocupată în bucătărie, ne-a trimis la locul de joacă, că să mă dea în hinta-palinta. Îmi plăcea atât de mult și tot țipăm „Mai tare, mai tare”… și el, săracul, mă ascultă… Până când, bineînțeles, era să se dea leagănul peste cap și am căzut din el la câțiva metri. Mi se zdrelise tot spatele pe pietriș, pe sub rochiță subțire de vară.

Nu aveam mai mult de 3 ani. După prima sperietură, îmi amintesc foarte clar că nu am plâns. Nu eram plângăcioasă și asemenea accidente fizice am avut mereu de-a lungul copilăriei, fie din cauza altora fie din cauza mea. Genunchi juliti, arsuri cu fierul de călcat cu care umblam când nu era voie, o celebra tumbă de pe un deal în jos rezultată în apă la genunchi și ghips… Aprilush, așa mă numeau. Zvăpăiată.

Citește și Colinde culese la începutul secolului XX din Călanul Mic

Dar atunci cel mai speriat era sărmanul tată. Nu îndrăznea să mă ducă acasă în halul ală. M-a luat pe cel mai ocolit drum, (blocul era la doi pași), mi-a luat o înghețată… însă vrând-nevrând trebuia să mergem acasă, venea și ora mesei… Mama s-a luat cu mâinile de păr, i-au dat lacrimile și a urmat din nou șuvoiul de reproșuri, că e iresponsabil, că nu știe să se poarte cu un copil, că se pune la mintea mea…

În toate avea mama dreptate, numai că ar fi fost iresponsabil, nu. Tată era un copil mare. Un copil bătrân. Atâta tot.

Dar tot cu el stăteam amândoi lungiti pe covor, fără maieuri, că să ne bronzăm în soarele ce năvălea prin fereastra larg deschisă. Și într-un cot, îl citeam pe Caragiale râzând amândoi în hohote. Și tot el mă ruga să mă uit peste tezele elevilor săi de la seral, pentru că a două zi să meargă la liceu împăunat precum un rege, zicându-le: FIICA MEA, care încă nici nu merge la școală, v-a corectat greșelile de ortografie…”

Cu altă ocazie, mărturisea despre tatăl ei:

„Tata avea o vorbă pe care o repeta la orice ocazie. Regimul burghezo-mosieresc de trista amintire. O spunea mustacind. Cu precădere iarna. Când își îmbrăca paltonul din stofa fina de lâna, căptușit impecabil și întors pe dos de nenumărate ori de către domnul croitor Priplata. Un meșteșugar de modă veche, evreu maghiar, care trăia alături de sora sa într-un minuscul apartament modest de doua camere în Călan. Ambii în vârstă și necăsătoriți.

Tata, după ce mergea la toaletă și se spăla pe mâini, zicea Am fost la SOVROM. Nu știam pe atunci la ce se referea exact, dar acum știu.

Nu mi a inoculat ură față de regimul comunist. M a făcut să îl detest și să mi fie scârbă de anii în care au trăit ai mei și în care m am născut.

Tata, copil de oameni foarte simpli din Oltenia. Dotat cu o inteligenta ieșită din comun, care putea să îl aducă pe culmile gloriei și ale carierei, dacă ar fi lins. A meditat copii de burghezi, fără ghilimele, elev sărac fiind la liceul Caroli din Craiova. Cel mai mic ca vârstă din clasa, cel mai pricăjit fizic dintre toți. Burghezia încă își dădea mâna cu sărăcia plebei, pentru că burghezia de trista amintire încă mai punea accent pe educație.

Citește și Steaua ASTREI blăjene, Silvia Pop, crescută într-un sat lângă Călan

Tata s-a făcut om mare și a continuat să mediteze și să predea. A devenit profesor emerit în județele țării și a meditat, particular, pe gratis. Nu i au trebuit nici bani, nici ouă, nici găini nici curcani nici capete de moruni.A făcut o pentru că așa simțea și îi era vocația.

Când i s a oferit un post diplomatic, s a urcat pe un scaun, mic de statură cum era, și l a refuzat public în fața sălii pline. Cu toate consecințele de rigoare.

Tata s a îndrăgostit de mama, s au căsătorit și m au adus pe lume.

Nici ea nici el nu au beneficiat de uniune. Ea avea origini nesănătoase. Nemtoaica corcitura cu franțuzi.

Tata nu a lins. Nu mi a inspirat ură față de regim. Doar dispreț. Și mândrie ca sunt altfel decât cei care ling.”

La vârsta de 10 ani, Daniela Claudia Nacu semna muzică şi scenariu, musical-ul „Frumoasa din pădurea adormită”. A compus muzică corală, lieduri pentru mezzosoprană şi pian, suite orchestrale, aşa încât la 15 ani este admisă în mod excepțional ca membră supleantă a UCMR!

Amintirile lui Daniela Claudia Nacu din copilărie, la Călan
Părinții artistei, în 1962.

Citește și Nicolae Itul, Iordan Răitaru și Bal Corneliu, supraviețuitori ai Experimentului Pitești

Daniela Claudia Nacu înființează grupul Start, alături de care în 1986 obține premiul 3 la Concursul cântecului pentru tineret, cu „Pentru anii noștri tineri, pace vrem”, precum şi premiul UTC la “Bucureşti ‘86”, cu “Bucureşti, cetatea tinereții”. Un timp cântă la Teatrul de revistă “C. Tănase” şi în paralel este docent de canto şi corepetitoare la Școala populară de artă. Orchestrează şi susține partitura de claviaturi la toate piesele sale, participă la toate competițiile importante, face turnee, este nelipsită de la radio şi TV, face parte din jurii. La Festivalul internațional „Bucureşti ‘92” este finalistă cu un reggae, „Bătrânul ceas”, în interpretare bilingvă, Ovidiu Baciu (reimprimare apoi la radio cu Mihai Balaban), respectiv Macky Zuckermany din Trinidad-Tobago.

A compus pentru Mihaela Runceanu („Un destin nepieritor”), Marina Scupra, Natalia Guberna, Dorin Anastasiu, Mirela Voiculescu, Ioan Luchian Mihalea (piesa în duet „Şi marea va cânta”), Mihai Balaban, Ovidiu Baciu, Cvintetul vocal „Luchian” şi „Start” („Cântecul meu de pace”) ș.a.m.d.

În 1993 se stabileşte în Olanda, unde îşi continuă activitatea artistică. În 1995 traduce în engleză „Copii în paradis” (Children of Today), care apare pe albumul „Love is the only way”, editat de EMI Nederland.

A cântat în ţările scandinave şi mai toate cele europene, în Dubai, Curaçao, Malaezia, Cuba, SUA. Timp de 7 ani a fost profesoară de muzică la liceul antropozofic „Geert Groote” şi tot 7 ani a dirijat corul mixt „Fiejesta”, ambele în Amsterdam.

Artista s-a stins din viață în vara anului 2020, la vârsta de 58 ani.