„Anul Nou care n-a fost”, scris şi regizat de Bogdan Mureşanu, a fost propus pe lista filmelor ce vor fi luate în considerare pentru nominalizare la premiile Academiei Europene de Film (European Film Awards), ediţia 34, eveniment care celebrează cele mai importante realizări ale cinematografiei europene.
Este al doilea titlu românesc inclus în această selecţie, alături de „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu.
Lista nominalizărilor va fi anunţată după încheierea sesiunii de votare la care vor participa cei 5.000 de membri ai Academiei Europene de Film şi va fi publicată pe 5 noiembrie.
După premiera mondială în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia (unde a primit patru premii: trofeul pentru Cel mai bun film al secţiunii Orizzonti, Premiul FIPRESCI pentru Cel mai bun film, oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film, Premiul Bisato d’Oro 2024 pentru Cel mai bun scenariu – Bogdan Mureşanu – şi menţiunea specială pentru imagine Authors under 40 „Valentina Pedicini” acordată directoarei de imagine Boróka Biró), filmul a mai fost prezentat în Italia în cadrul Le Vie Del Cinema Milan şi I Grandi Festival Rome.
Premiera nord-americană va avea loc la Festivalul Internaţional de Film de la Vancouver (pe 27 septembrie şi 1 octombrie), Canada.
Filmul va călători apoi în Elveţia, fiind selectat la Festivalul Internaţional de la Zurich (proiecţiile vor avea loc pe 6, 7, 9 şi 13 octombrie) şi va ajunge în Germania pe 16 octombrie, în cadrul B3 Festival of the Moving Image din Frankfurt.
„Anul Nou care n-a fost” va reveni în Italia, în cadrul festivalului „Venezia a Napoli. Il Cinema Esteso” (22-27 octombrie).
Citește și Bucharest Best Comedy Film începe, vineri, la Bucureşti
Filmul „Anul Nou care n-a fost”, produs de Bogdan Mureşanu (Kinotopia), distribuit de Forum Film, rulează în cinematografele din România din 24 septembrie.
Spectatorii din România pot viziona filmul în reţelele: Cinema City, Cineplexx, Happy Cinema, Inspire Cinema, Cinema One, Movieplex & Hollywood Multiplex, Palace Oradea, Cityplex, RADEF şi cinematografele Elvire Popesco şi Cinemax Veranda – Bucureşti, Unirea – Botoşani, Dacia – Bistriţa, Cultural – Călăraşi, Victoria şi Arta – Cluj-Napoca, Melodia – Dorohoi, Ateneu – Iaşi, Csiki Mozi – Miercurea Ciuc, Capitol – Oneşti, Trivale – Piteşti, Cine Gold şi Ion Besoiu – Sibiu, Carpaţi – Sinaia, Independenţa – Târgovişte, Victoria şi Timiş – Timişoara şi Scala – Zalău. În Republica Moldova rulează din 26 septembrie în cinematografele din Chişinău: Cineplex Mall, Loteanu şi Happy Cinema.
O parte din echipa filmului va fi prezentă şi la TIFF Oradea (28 septembrie, ora 21:00, la Teatrul de Stat din Oradea). Regizorul Bogdan Mureşanu va participa la proiecţia specială din cadrul evenimentului Zilele Filmului Românesc la Chişinău (28 septembrie, ora 20:00, Cineplex Loteanu, Sala Mare). Spectatorii din Braşov se vor putea întâlni cu o parte din echipa filmului la Caravana TIFF Unlimited. Noi proiecţii vor fi anunţate curând.