Argetoianu Constantin (n. 1871

Distribuie

Argetoianu Constantin. S-a născut pe 3 martie 1871, în Craiova. A urmat primele clase la Craiova, Liceul „Sfântul Gheorghe” din Bucureşti. Studii universitare la Paris (1888-1896). Licențiat în drept și litere, cu un doctorat în medicină. Întors în țară, a fost numit, în anul 1898, atașat mai apoi secretar şi consilier de legație la Constantinopol. Până în anul 1913, când s-a retras din diplomație, această carieră l-a purtat la Roma, Viena sau Paris. A deținut funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României (între 28 septembrie 1939 și 23 noiembrie 1939). Întemeietor, împreună cu Alexandru Averescu, al Ligii Poporului.

Ca ministru de justiție în Guvernul Averescu, i-a revenit sarcina ingrată de a reprezenta România la Tratativele de pace de la Buftea cu Puterile Centrale și de a semna Tratatul preliminar de pace (1918). În anul 1920 a fost confruntat din poziția de ministru de interne cu prima grevă generală din istoria României și cu atentatul lui Max Goldstein asupra Senatului. În anul următor, 1921, a declanșat represaliile împotriva P.S.R. (Partidul Socialist Român).

În ciuda faptului că a fost lung timp un adversar înverșunat al lui Ionel Brătianu, s-a apropiat de acesta și a devenit ministru în guvernele lui Știrbey și Brătianu, intrând după moartea subită a liderului liberal în P.N.L. Susținător al principelui, a îmbrățișat „restaurația” din 8 iunie 1930 și a ajuns din nou ministru, 1931, în guvernul lui Nicolae Iorga, confruntat cu efectele Marii Crize economice. După asasinarea lui Armand Călinescu, a fost numit, pentru o perioadă scurtă, premier. A participat la

Consiliile de Coroană convocate de regele Carol al II-lea în anul 1940, pronunțându-se pentru acceptarea cedărilor teritoriale, în speranța unei recuperări ulterioare. Asimilat de legionari dictaturii regale, a scăpat în noiembrie 1940 la limită de asasinare, pentru a părăsi în aprilie 1944 țara. S-a întors în noiembrie 1946, în speranța de a fi numit premier în locul lui Groza. Desproprietărit sub regimul comunist de întreaga sa avere, a fost arestat în „noaptea demnitarilor” (5/6 martie 1950) și a murit la 6 februarie 1955 în închisoarea de la Sighet.

Constantin Argetoianu a fost reabilitat de justiție în 1999. Deși prestația sa politică a fost contestată atât de contemporani, cât și de istorici, el este considerat unul dintre cei mai influenți politicieni ai Perioadei interbelice. În prezent este cunoscut pentru scrierile sale memorialistice, A fost arestat în 1950 de regimul comunist și încarcerat la Închisoarea Sighet (după ce trecuse și prin Jilava și Galați), alături de alte personalități marcante ale României interbelice. A murit fără a fi judecat, la închisoarea Sighet în anul 1952. (După alte surse în aprilie 1955).

Bibliografie: Achim, Valeriu, Închisoarea din Sighet acuză. 1950 -1955, Editura Gutinul, 1991; Alexandrescu, Ion, Enciclopedia de istorie a României, vol. II, Editura Meronia, 2000; Argetoianu, Constantin; Neagoe, Stelian (coord.), Pentru cei de mâine, amintiri din vremea celor de ieri, Editura Humanitas, 1991; Bacalbașa, Constantin, Bucureştii de altădată, vol. II, 1878–1884, Editura Humanitas, 2014; Bălan, Ion, Regimul concentraționar din România. 1945-1964, Fundația Academia Civică, 2000; Buzatu, Gh.; Rațiu, Alexander; Rusan, Romulus, Memoria închisorii Sighet, Fundația Academia Civică, 1999; Scurtu, Ioan, Totalitarismul de dreapta în România: Septembrie 1940-februarie 1941, INST, București, 1996; Troncotă, Cristian, Torționarii. Istoria instituției Securității regimului comunist din România, 1948-1964, Editura Elion, 2006.