Arhivele Naționale prezintă activitatea doamnelor din Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române

Cu ocazia zilei de 15 februarie (Ziua Națională a Lecturii), Arhivele Naționale readuce în actualitate activitatea doamnelor din Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, care acordau educației un rol fundamental în societatea modernă, şi pentru care educația intelectuală, morală, civică, patriotică, în special a fetelor, constituia temelia societății.

Într-un raport asupra perioadei 1910-1916, doamnele Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române anunțau înființarea în Capitală 2 institute, 17 grădinițe de copii, în care aproape 900 de elevi sărmani primeau o îndrumare sănătoasă; biblioteci populare în număr de 22, multe fiind constituite din donații. În plus, erau organizate 4 cursuri de adulți pe lângă diferite fabrici, arată reprezentanții Arhivelor Naționale.

Școlile aveau biblioteci cu literatură română, franceză, germană, italiană, engleză, cărţi şi diferite lucrări de matematică, fizică, chimie, filozofie, igienă, desen, istorie, geografie, educație fizică.

O altă instituție socială promovată de Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române a fost biblioteca populară

Până în anul 1914, societatea organizase 26 asemenea biblioteci, operele literare erau cele mai citite, cele de știință fiind mai puțin solicitate. Numărul cititorilor era între 50-100, iar taxa de împrumut era de 20 bani pe an.

Bibliotecile populare au fost înființate nu numai pe lângă școli, ci şi pe lângă unități militare, pentru educarea tinerilor elevi militari şi soldați: la batalionul VI Vânători; la Arsenalul armatei. Nici pacienții aflați la tratament nu au fost uitați, biblioteci fiind înființate la Sanatoriul societății pentru profilaxia tuberculozei şi la spitalul Colțea, secția chirurgicală. O bibliotecă a fost înființată pentru folosul şi educarea deținuților, pe lângă Închisoarea Centrală Văcărești.

În raportul menționat se invocă statistici asupra publicului, cu preferințele de lectură, uneori chiar sezoniere.

„Importante rapoarte despre nevoia bibliotecilor populare am primit din mai multe părţi. Astfel la biblioteca „Elisa Vladimir Ghica” (Ciocăneşti-Ilfov), anual citesc 30-40 locuitori, cu deosebire iarna. Dorinţa lor e aşa de mare încât au isprăvit de citit toate cărţile şi continuu cer alte volume, după cum ne face cunoscut Dl. Institutor G. Boerescu.

Citește și Documente inedite din fondul CC al PCR, făcute publice de Arhivele Naționale

• Biblioteca „Ioan Gheaţă” (şcoala Maidanu Dulapului), a avut în cursul unui an 155 cititori; între cari 85 între 10 şi 20 de ani şi 70 mai mari de 20 de ani. Dintre aceştia 28 femei şi 127 bărbaţi. Însuşi Dl. Profesor Ioan Ghiaţă se ocupă cu multă bună-voinţă de această bibliotecă.
• La biblioteca „Maria Mareş” (şcoala primară de fete No. 2, strada Precupeţii-Noi), au cetit 85 persoane: 78 eleve, iar restul familiile lor. D-na Profesoară Maria Miller după raportul său doreşte a avea un mai mare număr de cărţi.
• Biblioteca „Maria Miller”, de la şcoala mixtă din şoseaua Pantelimon, este una dintre cele mai cercetate biblioteci. Asemenea sunt cele de la Spitalul Militar, Spitalul de copii etc.
• Despre biblioteca „Colonelul M. Ghica”, de la închisoarea centrală Văcăreşti, P.C. Econom N. Marinescu-Frăsuica, confesorul închisorii, ne face cunoscut că e în bună stare, iar cărţile sunt cetite zilnic de deţinuţii închisorii. Neavând atâtea volume câte se cer pentru citit, ne roagă a mai da un număr de volume acestei biblioteci.
• La biblioteca „Grigore şi Adina Olănescu”, la şcoala de fete No. 16, din strada Ioan Creangă, au fost donate cărţi de D-nele M. Glogoveanu şi B. Mitrailescu şi a fost cercetată de 300 de copii şi adulţi, după raportul P.C. Preotul Econom S. Soveica.
• Biblioteca „Maria Zenide”, după raportul D-lui colonel Petala, comandantul regimentului Călugăreni No. 40, a avut un număr de 78 de ofiţeri şi grade inferioare.
• Biblioteca „Irina Ghica” înfiinţată la Arsenalul Armatei după cum ne înştiinţează Dl. Director al Arsenalului Dl. Colonel Miclescu, a fost cercetată de 69 cititori, citind 110 volume”. (Din „Darea de seamă a Comitetului Central pe anul 1910-1916”, Minerva, București)

Ca întotdeauna, liderele Societăţii apelează la toate membrele şi la „toţi bunii români ca să contribue la această operă însemnată, care, desvoltându-se e menită să înalţe sufletul poporului nostru”.

Biblioteca ANR, “Raport adresat M.S. Regelui asupra activităţii Ministerului Instrcţiunii Publice şi al Cultelor de către Spiru C. Haret, ministru, Insttutul de Arte Grafice “Carol Göbl”, 1903

Citește și Cataloagele școlare şi autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, făcute publice de Arhivele Naționale

În anii interbelici, mai informează Arhivele Naționale, s-a extins practica împrumutării cărţilor de la bibliotecă pentru a le citi acasă. Totodată, aveau loc în scoli diferite manifestări ca: serbarea datinilor, a patronului şcolii, împărţire de daruri în spitale, şezători organizate pentru educaţia tineretului şcolar, pentru răniţi, în folosul „Asociaţiei fostelor eleve”.

Istoria Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române)

Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române (SONFR) a fost o asociație culturală înfiinţată în anul 1910 la Bucureşti, din iniţiativa unor reprezentante ale elitei feminine a epocii: Alexandrina Cantacuzino, Zoe Romniceanu. Maria Glogoveanu şi Elena Odobescu.

Pentru a funcţiona în legalitate, SONFR a obţinut statut de persoană juridică şi morală, un proiect de lege cu acest conţinut fiind votat de Senat şi Camera Deputaţilor, promulgat de către regele Carol I la 2 decembrie 1910 şi publicat în Monitorul Oficial nr. 255 din 17 februarie 1911.

Regulamentele generale au fost adoptate încă din anul 1910 şi au fost îmbunătăţite pe parcursul activităţii, în functie de evoluţia economică şi culturală a Societăţii.

SONFR era o asociaţie formată din organe de conducere şi administraţie generale (Comitetul Central, Adunarea Generală şi Congresul societăţii) şi organe de administraţie locale (comitete parohiale şi comitete filiale).

Comitetul Central avea conducerea generală, era ales de congres (prin aclamaţii sau prin vot secret), si cuprindea pe preşedinta (prezidenta) generală, 14 doamne şi 10 domni (cler şi mireni). Membrii erau aşadar, aleşi de congres, preşedinta pe 10 ani, iar jumătate din membrii se schimbau la 6 ani.

Citește și Dispută pe marginea scoaterii la licitație a dosarului conținând materialul de urmărire disciplinară a Anei Pauker

Adunările generale, la fel şi congresele, erau convocate anual, iar datele întrunirilor erau publicate în Monitorul Oficial şi în ziarele importante.

Membrii Societăţii erau membri fondatori şi membri activi, existând şi titluri onorifice, respectiv membri de onoare şi membri aderanţi. Membrii Societăţii proveneau din toate clasele sociale.

O statistică din anul 1940 menţiona că erau înscrişi în SONFR 26.000 membre din toată ţara, din toate categoriile sociale, de vârste şi profesii diferite.

Conducerea SONFR era una colectivă, în anul 1910 fiind asigurată de Anastatia Filipescu, arhiereul Teodosie Ploeşteanu, Maria Glogoveanu – secretară, Zoe Romniceanu – casieră şi un Comitet Central alcătuit din 6 secţiuni.

Funcţia de conducătoare, de prezidentă generală a SONFR a fost îndeplinită de: Anastasia Gr. Filipescu (1910-1918), Alexandrina Gr. Cantacuzino (1918-1944, cu mici întreruperi), Maria Soare(1944-1945) şi Ioana Ralea (1945-1949).

Scopul SONFR era să dezvolte „cultura şi educaţiunea copiilor români, din punct de vedere religios şi naţional, aşa precum cere interesul patriotic.”

Citește și Bastionul Maria Theresia din Timișoara va fi reabilitat

Semnul SONFR – Crucea cu panglică tricoloră – sugerează şi implicaţiile ei religioase. În epocă, SONFR apare şi ca o reacţie la propaganda religioasă catolică, mai accentuată în Transilvania, „religia străină” fiind considerată periculoasă pentru educaţia tinerelor fete. SONFR nu era o societate de propagandă religioasă exclusivă, ea fiind în primul rând interesată de colaborarea materială şi spirituală cu clerul ortodox.

Membrele SONFR promovau legatura dintre şcoală-familie-biserică şi acordau educaţiei un rol fundamental. Ideea centrală era că educaţia fetelor constituia temelia societăţii.

Pe toată perioada existenţei sale, Societatea s-a preocupat de:
– înfiinţarea de şcoli, de diferite profile, şcoli primare pentru copii şi şcoli pentru adulţi, licee teoretice şi comerciale, şcoli profesionale şi de industrie casnică, grădiniţe de copii, cantine, cămine şi internate şcolare.
– organizarea de serbări (Duminica Ortodoxiei, Ziua Mamei), concursuri, expoziţii, bazare şi loterii, colecte şi chete publice cu scop educativ, concerte religioase şi de muzică simfonică.
– organizarea de conferinţe cu scop moral, religios şi naţional, susţinute din viaţa ştiinţifică, politică sau artistică a epocii.

Citește și Activități filantropice și misionare ale asociaților străine în bisericile creștine din România, sub supravegherea Securității

Societatea a fost susţinută de membrii Casei Regale (Regina Maria, Carol I, Regina Mama Elena), de autorităţi guvernamentale (Spiru Haret, I.G. Duca, Iuliu Maniu, Ion Antonescu), de liderii ai Bisericii Ortodoxe (episcopul Teodosie Ploeşteanu, patriarhul Miron Cristea etc), de istorici (A.D. Xenopol, Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul), artişti (George Enescu), bancheri, doctori, profesori, dar şi mulţi oameni obişnuţi.

Chiar dacă a fost o societate caritabilă (non-profit) care a supravieţuit mai ales din donaţii, a reuşit să realizeze nu numai instituţii şcolare, ci şi Mausoleul Biserica Neamului de la Mărăşeşti.
Este impresionantă de asemenea implicare şi devotamentul naţional şi uman al membrelor SONFR manifestat în ajutorarea celor răniţi şi a copiilor nevoiaşi sau orfani în perioada celor două războaie mondiale. În Bucureşti, de exemplu, Societatea a transformat clădirile sale în spitale, iar membrele sale s-au transformat în infirmiere. De asemenea au rămas memorabile supele populare oferite gratuit bucureştenilor săraci în anii 1916-1918.

Citește și Peste 18.000 de documente din arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice sunt accesibile online cercetătorilor şi celor interesaţi de patrimoniul construit

Influenţa şi activitatea SONFR au fost prezente în toată ţara (având până la 70 de filiale urbane, rurale şi parohiale), fiind mai reprezentativă în Muntenia şi Moldova, şi mai limitată în Banat şi Transilvania, probabil din cauza propagandei catolice. SONFR s-a manifestat şi în Basarabia, unde a infiinţat o filială şi o şcoala ortodoxă la Odesa, şi a asigurat medicamente, ajutoare în bani şi cadouri pentru soldaţii români.

Procesul desfiinţării Societăţii a durat mai mulţi ani şi s-a petrecut în etape. Au fost subminate toate şcolile ortodoxe, transformate în şcoli de surori medicale, de educatoare şi au fost desfiinţate toate filialele.

În 1948 când a început reorganizarea învăţământului românesc după modelul sovietic, toate institutele ortodoxe ale SONFR au fost interzise. SONFR a fost desfiinţată oficial în 1948, însă activitatea ei a încetat din anul 1945.

În anul 1990, SONFR se reînfiinţează, având aceleaşi principii, cu titulatura de SNFOR (Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române).