Arhivele Naționale prezintă efectele cutremurului din 4 martie 1977 în București

În noaptea de 4 martie 1977, România avea să cunoască unul dintre cel mai devastatoare cutremure. Arhivele Naționale ale României a pus la la dispoziție urmăritorilor de pe rețeaua de socializare Facebook câteva documente din fondul CC al PCR. Documentele ilustrează distrugerea unor blocuri de locuințe din București și informează asupra pierderilor de vieți omenești sau a manierei în care au reacționat autoritățile.

La data producerii cutremurului, președintele Nicolae Ceaușescu se afla în vizită oficială în Nigeria. Din cauza întreruperii curentului electric în Capitală, serviciile de comunicații nu au funcționat câteva ore. Inițial, știrile au fost confuze și se credea că pierderile sunt mult mai mari. Sosit în țară în dimineața zilei de 5 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a participat la ședința Comitetului Politic Executiv în care s-a analizat situația și s-au stabilit măsurile ce trebuie luate pentru salvarea vieților oamenilor prinși sub dărâmături, ajutorarea sinistraților și înlăturarea efectelor cutremurului (ANR, SANIC, Fond CC al PCR-Secția Cancelarie, dosarul 18/1977, filele 13-16 v).

În timpul cutremurului, ce a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, blocurile „Scala”, „Dunărea”, „Nestor” „Continental” etc. s-au prăbușit și mii de persoane au fost prinse sub dărâmături. Salvarea lor s-a făcut cu ajutorul militarilor, iar operațiunea a continuat mult peste limita estimată de supraviețuire. Au izbucnit incendii și s-a oprit temporar aprovizionarea cu gaz. Oamenii din spitale au fost evacuați pentru a putea fi internați cei accidentați. Persoanele din blocurile avariate au fost evacuate. Ulterior, acestea au fost cazate în blocurile a căror construcție se finalizase fără a fi date în folosință sau în căminele studențești.

Citește și Peste 52.500 de dosare au fost trimise la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securității

Bilanțul victimelor, apreciază reprezentanții Arhivelor Național, a fost impresionant, în data de 30 martie 1977 înregistrându-se 1570 de morți, din care 1419 în București. Numărul persoanelor accidentate la aceeași dată a fost de 11 321, din care 7598 în capitală (ANR, SANIC, Fond CC al PCR-Secția Cancelarie, dosarul 291/1977, fila70). Între victimele cutremurului din 4 martie 1977 s-au aflat și personalități precum: actorul Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneț, poeta Veronica Porumbacu, criticul Mihail Petroveanu, interpreta de muzică Doina Badea, poetul Anatol E. Baconsky etc.

1977, martie 5. București. Stenograma ședinței Comitetului Politic Executiv privind măsurile ce trebuiesc luate pentru înlăturarea efectelor cutremurului din 4 martie 1977 și normalizarea situației din țară.