Artişti români şi maghiari pe aceeaşi scenă, de Ziua Internaţională a Toleranţei

Asociaţia Culturală Doruri Mureşene organizează, miercuri şi joi, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din Târgu Mureş, a doua ediţie a manifestării culturale „Zilele Toleranţei/Tolerancia Napja” la care sunt invitaţi artişti populari români şi maghiari, pentru a marca Ziua Internaţională a Toleranţei, informează Agerpres.

„Asociaţia Culturală Doruri Mureşene organizează zilele acestea, respectiv în 16-17 noiembrie 2022, la Casa de Cultură Mihai Eminescu din Târgu Mureş, cea de-a doua ediţie a Zilelor Toleranţei. Cu siguranţă, publicul ştie că în fiecare an în aceste zile se sărbătoreşte Ziua Mondială a Toleranţei şi prieteniei. Şi noi ne-am gândit că este bine ca şi la Târgu Mureş, un oraş multicultural, să aducem pe scenă artişti români şi maghiari deopotrivă. De altfel, ediţia întâi, care a avut loc anul trecut a fost un succes atât din punct de vedere al publicului, cât şi al artiştilor implicaţi. Şi asta m-a făcut să continui. Cred că în total suntem în jur de 70 de artişti, atât dansatori, cât şi interpreţi”, a declarat, pentru sursa citată, organizatorul manifestării, interpretul de muzică populară Costi Dumitru.

Citește și Klara Tompa, actriţă a Teatrului Naţional Târgu Mureş, a decedat la vârsta de 48 de ani

În cadrul spectacolelor de „Zilele Toleranţei/Tolerancia Napja” vor evolua, între alţii, soliştii grupului vocal folcloric Maris, Petrică Mureşan, Ciprian Roman, Buta Arpad, Samu Etel Imola, Abram Tibor, Miklos Szilvia, Argir şi Ana Maria Cioată, precum şi ansamblurile Spice Mureşene, Csillagfeny, Târnava-Vânători şi Borsika Neptancegyuttes.

Proiectul este cofinanţat de Primăria şi Consiliul Local Târgu Mureş.

Ziua Internaţională a Toleranţei este o sărbătoare declarată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1995 „pentru ca oamenii să conştientizeze pericolele intoleranţei”, fiind sărbătorită anual pe data de 16 noiembrie.