Juan Domingo Perón este considerat unul dintre cei mai influenți politicieni moderni din Argentina, însă această etichetă stârnește dezbateri contradictorii. În timp ce unii îl văd ca pe un socialist progresist, datorită implicării sale în diverse revoluții în primele etape ale carierei sale politice, alții îl acuză de tendințe dictatoriale de extremă dreapta. Aceștia din urmă susțin că Perón, în calitatea sa de comandant militar, a orchestrat o lovitură de stat, a restricționat libertatea de exprimare și a eșuat în încercarea de a reforma economia țării.
Cu toate acestea, opinia lui Ernesto „Che” Guevara nu se încadrează în niciuna dintre aceste două extreme. Guevara, care a părăsit Argentina parțial din cauza atitudinii critice a familiei sale față de Perón, a exprimat într-o scrisoare către tatăl său o viziune diferită: „Orice s-ar întâmpla, Argentina trebuie să-l sprijine pe președinte.”
Deși anti-american convins, Guevara credea că America Latină avea nevoie de lideri patrioți pentru a face față presiunilor externe venite din partea Statelor Unite. Chiar dacă plecase din Argentina, Guevara prefera să vadă țara sa natală sub conducerea unui dictator precum Perón, decât sub influența capitaliștilor americani.
Citește și Fidel Castro: De la copilăria lipsită de griji la lupta pentru Cuba
Perón s-a născut la periferia orașului Buenos Aires și, în 1911, a intrat la școala militară, urmând o carieră în armată. În 1943, a participat la lovitura de stat orchestrată de armată, cu sprijinul Braziliei, iar ascensiunea sa politică a început odată cu numirea ca secretar de stat al Ministerului Muncii. În scurt timp, Perón a devenit vicepreședinte al țării. Fervent anti-american, Perón l-a acuzat pe președintele de atunci că sprijină interesele Statelor Unite, în special după ce Argentina a declarat război Japoniei și Germaniei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Perón a fost unul dintre puținii lideri sud-americani dispuși să tensioneze relațiile cu Statele Unite. În timpul mandatului său ca ministru al muncii, a sprijinit puternic drepturile muncitorilor, o caracteristică neobișnuită pentru liderii autoritari din acea perioadă. A fost ales președinte în 1946 și s-a concentrat pe dezvoltarea economică și industrializarea Argentinei, însă, în 1955, a fost forțat să plece în exil în urma unei lovituri de stat.
După 18 ani, în 1973, Perón s-a întors în Argentina și a fost ales din nou președinte, dar a murit brusc după doar nouă luni în funcție, în urma unui atac de cord.