Astronomii au descoperit cea mai rapidă stea din universul cunoscut

Steaua S4716 este, potrivit cercetătorilor, cea mai rapidă stea din universul cunoscut şi orbitează gaura neagră Sagittarius A cu o viteză de 8.000 de kilometri pe secundă, informează The Independent.

Steaua, denumită S4716, se deplasează în jurul găurii negre Sagittarius A din centrul Căii Lactee, de pe o orbită aflată la distanţa de 100 de unităţi astronomice (UA) – 1 UA este distanţa dintre Pământ şi Soare; aproximativ 150 de milioane de kilometri. Sagittarius A se află la aproximativ 26.000 de ani lumină de Soare.

Steaua face parte dintr-un roi S de peste 100 de stele – cunoscut pentru maniera extrem de rapidă în care se mişcă.

După ce au observat S4716 timp de aproape 20 de ani, oamenii de ştiinţă au stabilit că steaua se deplasează în jurul găurii negre supermasive, cu un diametru de 23,5 milioane de kilometri, în doar patru ani, la o viteză de 8.000 de kilometri pe secundă.

”Ca o stea să fie pe o orbită stabilă atât de aproape şi de rapidă în vecinătatea unei găuri negre supermasive a fost complet neaşteptat şi marchează limita până unde pot fi făcute observaţii cu telescoape tradiţionale”, a spus Florian Peissker, autor principal al noului studiu.

Citește și Un schelet complet de dinozaur din specia Gorgosaurus va fi vândut la licitaţie în New York

Orbita cu rază scurtă a S4716 îi surprinde în continuare pe oamenii de ştiinţă. ”Stelele nu se pot forma cu uşurinţă în apropierea unei găuri negre. S4716 a trebuit să se deplaseze spre interior, apropiindu-se spre exemplu de alte stele şi obiecte din clusterul S, ceea ce a determinat o micşorare semnificativă a orbitei sale”, a spus Michael Zajaček, astrofizician în cadrul Universităţii Masaryk din Brno, Republica Cehă, care a contribuit la realizarea studiului.

Un număr total de cinci telescoape au fost necesare pentru a observa steaua, patru dintre acestea fiind combinate într-un singur telescop mai mare pentru a permite observaţii mai precise şi mai detaliate.

Studiul a fost publicat în The Astrophysical Journal.