Ateneul Naţional din Iaşi informează că demarează o campanie de solidaritate pentru artiştii din Ucraina, în contextul situaţiei tragice care a cuprins ţara vecină.
În cursul zilei de vineri, Ateneul ieşean a trimis scrisori de solidaritate către teatru şi instituţii publice din Cernăuţi, Kiev, Odessa, Herson şi Nijîn – localităţi în care trupa ieşeană de actori a avut reprezentaţi în trecut, exprimându-şi regretul pentru momentele tragice din Ucraina.
Pentru a veni în sprijinul artiştilor din ţara vecină, Ateneul Naţional din Iaşi va pune la dispoziţie instituţiilor publice ucrainene de cultură infrastructură existentă, sceno-tehnică, servicii de cazare, precum şi alte servicii necesare pentru continuarea activităţilor culturale artistice.
„Cu gândul la greu încercatul popor ucrainean, oferim sprijinul nostru artiştilor din Ucraina, colaboratori şi instituţii prietene, de a se putea exprima artistic pe scena Ateneului. Suntem profund îndureraţi pentru pierderile suferite şi îi purtăm în gândul şi rugăciunile noastre pe toţi cei afectaţi de război”, a declarat, citat de Agerpres, managerul Ateneului Naţional din Iaşi, Andrei Apreotesei.