Filarmonica George Enescu organizează, în perioada 20 iunie – 29 iunie, cea de-a treia ediţie a Athenaeum Summer Festival, un festival care-şi propune să creeze la Ateneul Român sunetul verii cu lucrări celebre de muzică clasică, jazz, muzică din filme, muzică veche, concerte în aer liber cu acces gratuit şi concerte în sală.
Invitată specială, marea soprană britanică Sally Matthews va interpreta, în premieră în România, scena finală din opera Capriccio de Richard Strauss, în cadrul concertului din 20 iunie 2024, care marchează deschiderea Festivalului şi închiderea stagiunii 2023-2024 a Filarmonicii George Enescu. Concertul va fi susţinut de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Leo Hussain. Bilete şi informaţii despre program sunt la acest link.
Gala de închidere a Festivalului va fi susţinută de Orchestra Simfonică de Stat din Salonic în 29 iunie, cu un program care cuprinde lucrări de Ceaikovski (Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op. 35) şi Harilaos Perpessas (Simfonia Christus). Concertul va fi dirijat de Yannis Pouspourikas şi o va avea ca solistă pe violonista Liya Petrova. Bilete şi informaţii despre program sunt aici.
„Athenaeum Summer Festival este un eveniment care îşi propune să pregătească publicul de vacanţă cu unele din cele mai iubite lucrări de muzică clasică, veche, de film şi divertisment, precum şi de jazz. Se adresează aşadar unui public larg, motiv pentru care vom avea şi două concerte în aer liber, pe esplanada Ateneului, la care accesul va fi gratuit”, a declarat presei Marin Cazacu, directorul Filarmonicii George Enescu.
Citește și Acropola din Atena, închisă parţial pentru vizitatori din cauza caniculei
Iubitorii de jazz au seara lor la Athenaeum Summer Festival, marţi, 25 iunie, prin concertul Transylvanian Folk Songs, susţinut de Trio Lucian Ban, John Surman, Mat Maneri. Bilete şi informaţii despre program sunt aici.
Luni, 24 iunie, va fi Triumful lui Carmen, cu Athenaeum String Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu, care vor interpreta Bizet/Şcedrin – Suita Carmen, respectiv Carl Orff – Catulli Carmina. Informaţii şi bilete sunt aici.
Miercuri, 26 iunie, şi joi, 27 iunie, Orchestra Filarmonicii George Enescu va interpreta, sub titlul Symphonic Summer Vibes, un program foarte popular cu muzică din filme, sub bagheta lui Felix Mildenberger. Programul va fi presărat cu momente solistice, susţinute de violonistul Valentin Şerban. Informaţii complete şi bilete pentru miercuri 26 iunie, sunt aici şi pentru joi 27 iunie, aici.
Bach by Night oferă iubitorilor de muzică veche un program integral Bach, vineri 28 iunie, în interpretarea Ansamblului de muzică veche SEMPRE. Informaţii şi bilete sunt aici.
Sâmbătă 22 iunie şi duminică 23 iunie, muzica va umple grădina Ateneului Român, cu două concerte în aer liber susţinute de Athenaeum String Quintet – Vivaldi Forever! – şi de Athenaeum Wind Orchestra – Clasic, divertisment, muzică de film. Accesul la concertele în aer liber va fi gratuit.
Toate concertele din cadrul Athenaeum Summer Festival încep la ora 19.00.