Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), alături de partenerul instituţional Atlantic Council, una dintre cele mai influente şi prestigioase organizaţii de tip think-tank din SUA, anunţă crearea unui task force, axat pe securitatea regiunii Mării Negre.
„Task force-ul, format din experţi din cadrul Transatlantic Security Initiative al Scowcroft Center for Strategy and Security, Atlantic Council, şi din SNSPA, se va reuni pentru a analiza şi propune recomandări în vederea creşterii securităţii şi stabilităţii regiunii Mării Negre, vitală din punct de vedere geopolitic. Grupul de experţi va contribui, cu expertiza şi instrumentele specifice, la generarea de soluţii privind combaterea şi descurajarea ameninţărilor, neconvenţionale sau hibride, precum şi cooperarea în materie de securitate cu aliaţii şi partenerii din regiune. Componenţa task force-ului va fi anunţată oficial în anul 2023”, se arată într-un comunicat al SNSPA.
SNSPA menţionează că, în ultimii 15 ani, regiunea Mării Negre a jucat un rol strategic în arhitectura de securitate a Europei, având în vedere agresiunea Rusiei împotriva Georgiei în 2008, a Ucrainei în 2014 şi din nou în 2022.
„Anul acesta, războiul Rusiei împotriva Ucrainei a ilustrat în mod clar importanţa Mării Negre din punct de vedere economic, geopolitic şi militar. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi capacitatea acesteia de influenţă în această zonă, reprezintă o ameninţare continuă pentru aliaţii şi partenerii transatlantici şi necesită, ca răspuns, implementarea unor politici de securitate pe măsură”, se arată în comunicat.
Citește și Consiliul Naţional al Rectorilor solicită ca numărul de mandate ale rectorului să fie limitat
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, susţine că „România şi aliaţii săi din NATO, colaborând ca parteneri cu aceeaşi viziune, sunt pregătiţi să contracareze atacurile hibride şi convenţionale, comise de cei care vor să distrugă stabilitatea în regiunea Mării Negre, aşa cum au demonstrat eforturile recente de a spori apărarea şi descurajarea pe Flancul Estic, de consolidare a conectivităţii infrastructurii din regiune, precum Iniţiativa celor Trei Mări, şi de a construi rezilienţa euro-atlantică la ameninţările neconvenţionale”
Pricopie subliniază că „asigurarea securităţii acestui nod critic se poate face doar prin cercetări cuprinzătoare, (…) prin formarea acestui task force, împreună cu omologii de la Atlantic Council”.
Potrivit comunicatului SNSPA, „în timp ce guvernul SUA lucrează la elaborarea unei strategii pentru Marea Neagră care să contracareze agresiunea adversă, iar NATO reafirmă importanţa strategică a regiunii în noul său concept strategic, acest task force se află într-o poziţie unică pentru a genera idei şi strategii noi în sprijinul acestor procese şi pentru a permite cooperarea între aliaţi şi parteneri, în vederea consolidării stabilităţii şi promovării solidarităţii în regiune”.
„Regiunea Mării Negre trece printr-un moment definitoriu, în care campionii democraţiei se confruntă cu forţele autocraţiei. Mă aştept ca această regiune, aflată la frontiera NATO, să joace un rol din ce în ce mai important în următorii ani. Având în vedere preocuparea continuă privind securitatea Mării Negre, precum şi poziţia sa de lider de opinie în ceea ce priveşte problemele de securitate şi apărare transatlantice, Atlantic Council este într-o poziţie unică, care îi conferă posibilitatea de a contribui la realizarea politicilor de securitate ale SUA şi ale aliaţilor săi în regiune”, afirmă preşedintele Atlantic Council, Fred Kempe.
Citește și Cristina Pocora şi-a retras candidatura la preşedinţia CNA
Directorul Transatlantic Security Initiative (TSI), Christopher Skaluba, menţionează că „acest task force urmăreşte să stabilească un set de instrumente de lucru care să vină în sprijinul factorilor de decizie, oferindu-le informaţii specifice, necesare pentru a combate acţiuni perturbatoare şi agresive”.
„Echipa din cadrul TSI este pregătită să susţină cercetarea atentă, credibilă şi posibil provocatoare, în timp ce membrii task force-ului aprofundează tema securităţii Mării Negre alături de experţi regionali”, a adăugat Christopher Skaluba.
Rectorul SNSPA a semnat la Washington, pe 1 decembrie 2021, un acord de parteneriat multianual cu Atlantic Council, pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi creşterea securităţii şi stabilităţii în regiunea Mării Negre. Parteneriatul, încheiat pentru o perioadă de 4 ani, facilitează colaborarea experţilor din cele două instituţii prin realizarea unor ample cercetări, analize şi proiecte comune, precum şi prin organizarea periodică a unor conferinţe şi workshopuri, cu scopul de a evidenţia importanţa regiunii Mării Negre pentru securitatea transatlantică şi de a oferi recomandări pentru creşterea cooperării în domeniul securităţii între ţările din zona Mării Negre.