Aurel Vlad. Povestea unui destin

Aurel Vlad s-a născut pe data de 25 ianuarie 1875, în Orăştie, județul Hunedoara. Fiul avocatului Alexandru Claudiu Vlad şi al Aureliei, fiica marelui cărturar George Bariţiu.[1] A urmat școala primară, apoi Liceul Reformat „Kún” din Orăştie, studiile universitare la Facultatea de Drept din Budapesta, cu o bursă a Fundației „Gojdu” (1892 – 1897). În anul 1898 a obținut titlul de doctor în drept. Și-a început stagiatura ca avocat, între 1897 și 1899, în localitatea Hațeg. În 1900 și-a făcut debutul în avocatură, la Deva, un an mai târziu s-a mutat la Orăştie, unde a devenit, după Ioan Mihu, al doilea director al Băncii „Ardeleana” din Orăștie.

Membru în Comitetul Partidului Naţional Român (filiala Orăştie), formațiune din partea căreia a devenit deputat de Dobra în Parlamentul de la Budapesta (1903). Ministru pentru Culte şi Arte în Guvernul Iuliu Maniu (noiembrie 1928 – decembrie 1929) şi ministru de Finanțe într-un guvern de coaliție al Blocului Parlamentar (1919 – 1920). Între 1928 și 1930 a fost ministru al Industriei şi Comerțului. Fondator în Ungaria (Budapesta), alături de Alexandru Vaida-Voevod şi Teodor Mihali, a două ziare ale P.N.R: Lupta şi Poporul român. A mai fost, începând cu anul 1921, directorul şi proprietarul ziarului Solia Dreptății, care între 1923 şi 1924 a fuzionat cu Gazeta Hunedoarei.[2] Rezultă de aici o activitate prodigioasă, în primul rând politică, dar și economică sau gazetărească.

Student strălucit al Universității din Budapesta, viitorul om politic și avocat se face remarcat încă din anul 1892. „Ajuns la Budapesta, Vlad se integrează repede în atmosfera existentă în sânul studențimii române, grupate în jurul societății de lectură «Petru Maior»”[3].

Citește și Victor Isac, arestat dintr-o sala de clasă a școlii din Călan

Datorită calităților sale, a fost ales, alături de O. Beju, în funcția de notar în comitetul pe anul școlar 1893/1894. Comitet condus de Elie Dăianu, președinte, și de Iuliu Maniu, vicepreședinte. Totodată a făcut parte, alături de  I. Bunea, Enea Papiu, A. Pop, O. Vassu, S. David, C. Lacea, şi din Comisia literară.[4] Întors în țară, se dedică intens vieții politice. În anul 1902, dr. Aurel Vlad „nu se mai supune pasivității, ci pășește pe faţă împotriva direcției vechi. Candidează, cu programul național din 1881, la alegerile parlamentare şi după 14 de ani de la retragerea generalului Traian Doda el e întâiul deputat român naționalist care trece pragul parlamentului ungar.”[5]

Un rol deosebit de important l-au deținut gazetele românești din Transilvania. În 1903, ca și ulterior, candidatura lui Aurel Vlad a fost susținută de mai multe publicații, care i-au răspândit programul. Libertatea (Orăștie), Telegraful român (Sibiu), Tribuna poporului (Arad) sunt câteva dintre ele.[6] Victoria sa în alegeri „a provocat însuflețire printre români.”[7] Ioan Russu-Șirianu, cu referire la locuitorii din Cercul Dobra, scria de asemenea că „au ales cu o rară însuflețire pe dr. Aurel Vlad”[8].

Mai puțin optimist s-a arătat ilustrul politician și om de cultură Nicolae Iorga: „(…) Poate aduce un folos trainic, e un pas spre drum lung și cu noroc alegerea d-lui Vlad? Sau românii de dincolo… să aibă nevoie de altceva decât de manifestații politice, încununate sau ba de biruință? …Și așa cum sunt astăzi lucrurile, nivelul cultural din Ardeal, mi s-a părut că scade… Și când sămânța bună e așa rară, nu e păcat să se arunce încă dintrânsa pe stâna stearpă a politicii național-valahe în parlamentul maghiar din Budapesta? E o înșelare de sine sau neastâmpăr ambițios.”[9]

Citește și Dorin Tudoran și revista „Agora” (SUA) în rezistența anticomunistă românească din exil

În 1906, realegerea sa ca deputat a trezit din nou entuziasmul multora dintre românii transilvăneni, dar a produs și rumoare printre electorii din colegiul în care a candidat: „În decursul votării președintele vede că voturile lui Dr. Aurel Vlad sporesc înspăimântător şi candidatul ungur e învins. Suspendă deci votarea şi dă ordin jandarmilor să împrăștie pe Români şi să-i împiedice de a mai veni la urnă. Aceștia se năpustesc cu baionetele şi paturile puștilor asupra Românilor, care veneau în șiruri frumoase la vot. Un bătrân e ucis, fiind lovit în cap şi în piept cu paturile puștilor. Mai mulți sunt răniți. Jandarmii vor să tragă şi focuri. Barbaria aceasta revoltă însă adânc pe comandantul detașamentului de infanterie venit din Orăştie pentru menținerea ordinii. Acesta îi oprește de a trage şi dă ordin oamenilor săi, să dezarmeze cele două plutoane de jandarmi,   fără simț omenesc.”[10]

Odată cu succesele lui Aurel Vlad în alegeri, conflictele interetnice se întețesc și ele. Între anii 1902 – 1912, „jandarmii unguri au împușcat fără motiv peste 300 de Români şi totdeauna anchetele ungurești au dovedit că bieții Români, fără arme, erau de vină, iar jandarmii înarmați până în dinți, chiar şi când ei au fost mai mulți, erau în «legitimă apărare»!”[11] În 1905, „preoții I. Săcărea din Jibot (cott Hunedoara), şi I. Moţa din Orăştie, erau pedepsiți cu 14 zile temniță, câte 50 coroane amendă şi cu pierderea drepturilor cetățenești pe un an, pentru că au făcut «agitație» de pe amvon citând o vorbire a dlui Dr. Aurel Vlad.”[12]

Soția lui Aurel Vlad, Anuța, a fost la rândul ei de mai multe ori sancționată. În 12 iunie 1907 „e osândită la 1 lună temniță şi 200 kor. amendă, pentru că la examenul unei școale (sic!) primare românești a îndemnat pe copii să vorbească şi să citească româneşte.” Un an mai târziu, pe data de 27 mai 1908, „e osândită în Deva la 1 lună închisoare şi -300 kór. pentru «agitaţie». La doi ani distanță, în 9 august 1910, „Anuţa Vlad, e pedepsită cu 2 zile temniţă şi 40 kor. amendă, pentru că a purtat brâul tricolor”[13].

Citește și Constantin Noica (n. 1909 – d. 1987). Cu Securitatea pe ultimul drum

Cu redacția în Iași, la data aceea, Viața românească a publicat în numărul din mai 1909: „alaltăieri a intrat în temniță D-na Anuța Vlad, soția deputatului Orăștiei. Damele române din Întreaga Transilvanei i-au trimis adresă de aderență si felicitare, d-na Vlad fiind întâia Românca osândită. la o lună Închisoare pentru apărarea limbii române. Adresele trimise d-nei Vlad nu pot fi publicate, deoarece și acest fapt ar constitui crimă, care în Ungaria se pedepsește cu 6 săptămâni temniță ordinară si 400 cor. amendă.”[14]

Peste puțin timp aflăm că aceasta a fost grațiată. „La 1 Iunie st. n. d-na Anuța Vlad urma sa intre în temniță. Se și anunțase, în chip semioficios, că și-a început osânda de o luna. În urmă s-a scris ca trebuie sa-si amâne împlinirea pedepsei, deoarece guvernul e in mare strâmtoare: nu are unde s-o închidă, neavând temniță de stat pentru femei, ci trebuind tocmai acum să-i aranjeze o camera în noua temniță de la Raab (Györ). Când colo, la 4 Iunie, ne pomenirăm cu știre senzațională, că M. Sa Împăratul a grațiat pe doamna Vlad, aceasta în urma propunerii ministrului de justiție Günther (German de origine), căci d-na Vlad nu ceruse grațierea.”[15] În tot acest timp, până să existe decizia de grațiere.

„(…) Femeile române din Bucureşti și din alte orașe ale Rumâniei au trimis d-nei Vlad o adresa de aderenta și, în același timp, protestau împotriva regimului de teroare maghiar, denunțând lumii culte barbaria ce se comite în Ungaria până și față de femei.”[16] La aflarea veștii că a fost grațiată, „presa șovinistă a rămas cu desăvârșire deconcertată.”[17]

Citește și Traian Dorz, în dosarele Securității (1947-1989)

Lupta politică, tot mai crâncenă de la un an la altul, devenea astfel o preocupare majoră pentru cei mai mulți dintre românii din Transilvania. Adversitățile dintre etnicii maghiari și români nu au făcut altceva decât să conducă la o lungă spirală a violențelor. Ziarele condamnau cu tot mai multă râvnă cenzura la care a fost supusă și acuzau de subjugare autoritățile maghiare, fapt care a dat elan trăirilor naționaliste ale elitei și ale țărănimii. „Pentru sentimentele lor naționale şi pentru articolele publicate în Libertatea, autoritățile maghiare au intentat intelectualilor şi tinerimei române țărănești din Orăştie şi jur o mulțime de procese.”[18]

În 1910, fostul lider politic pierde alegerile, „eșecul fiind explicat prin coruperea alegătorilor cu bani, promisiuni, amenințări şi falsificări.”[19] Peste puțin timp, în 1914, Comitetul executiv al Partidului Naţional Român hotărăște suspendarea activității pe timpul conflagrației mondiale, iar Aurel Vlad se retrage pe durata războiului la ferma sa de la Bobâlna, statutul său fiind de «mobilizat pentru lucru»[20].

În 1915, „un raport al autorităților referitor la starea de spirit a populației românești din Transilvania îl menționează pe Aurel Vlad, alături de Ioan Mihu, Ștefan Cicio-Pop, Iuliu Maniu şi Teodor Mihali, între acei «indivizi pe care şi poporul îi cunoaște drept conducători» pentru că «se încred cel mai mult în cuvintele acestora»[21]. La începutul lunii mai 1918, în sinodul arhidiecezan din Sibiu, acesta „ține un discurs în problema prezenței în sală a comisarului guvernamental. A fost însă întrerupt de comisar, care a chemat jandarmii şi a suspendat ședința.”[22]

Citește și Academicianul Radu Ciuceanu, urmărit de Securitate în Călan

Bun prieten cu Aurel Vlad, Romul Boilă, deputat, senator, profesor universitar la Facultatea de Drept a Universității din Cluj, publicist, autor de studii și lucrării în domeniul dreptului, membru în diferite societăți, culturale și bancare, publica înainte cu puțin de izbucnirea prime conflagrații (29 mai 1914) un articol acid la adresa ministrului de interne de la data aceea, maghiar la origine, în care acuza ofensiva autorităților împotriva omului politic hunedorean, în urma unui eveniment care s-a desfășurat la Alba-Iulia.

„Ministrul de interne Sándor János a anunțat în parlament că a trebuit să pornească cercetare criminală împotriva dr. Aurel Vlad pentru vorbirea pe care a ținut-o cu prilejul adunării poporale din Alba-Iulia. Nu cred să fie inimă românească, care să nu tresară de indignare la auzul acestei știri. Dr. Aurel Vlad urmărit de autoritățile ungurești și pus eventual pe baca acuzaților, pentru că a apărat cu cinste și vremelnicia unui bărbat integru cauza neamului românesc?!

Am fost și eu de față la Alba-Iulia, am stat lângă tribuna de pe care a vorbit dr. Aurel Vlad. Nu l-am auzit însă să fi agitat împotriva maghiarilor nici măcar cu u singur cuvânt. A combătut, ce-i drept, cu cuvinte potrivite sistemul imoral de guvernământ al zilelor noastre, a înfierat politica dezastroasă a bărbaților de stat maghiar (…)”[23]

Articolul continuă pe același ton. Putem observa de aici că lupta lui Aurel Vlad pentru afirmarea a identității național nu a încetat nici după cele întâmplate soției lui, dimpotrivă.

Citește și Petre Suciu, primarul artist al Hunedoarei

„Neobositul luptător Aurel Vlad”[24], fidel colaborator politic al lui Vasile Goldiș, Iuliu Maniu și alții, „a ajutat, nu doar prin acțiunile sale politice, ci și prin sprijin financiar, cauza românilor; astfel, a pus drept garanție întreaga sa avere în acest scop.”[25] Aflăm de asemenea și că „același Aurel Vlad a făcut parte, alături de Vasile Goldiș, din delegația care a dus tratative pentru recunoașterea Unirii și organizarea, integrarea Transilvaniei în spațiul României întregite.”[26]

După unire, „organizația P.N.R. din județul Hunedoara rămânea una puternică, dar se observă o retragere din prima linie a partidului a președintelui organizației, Aurel Vlad, si apariția unor conflicte în cadrul organizației”[27] Ministru de Finanțe și interimar la Interne, acesta si-a dat demisia în urma unui conflict cu ministrul de Război, generalul Ioan Rășcanu. „Aurel Vlad ar fi declarat că nu are bani suficienți pentru susținerea unor proiecte de legi necesare armatei. Totuși, criza a fost provocată «si de aceia care urmăreau căderea guvernului în lipsa dlui Al. Vaida din țară»”[28].

Fruntașul hunedorean al P.N.R. înregistrează în această perioadă o serie de eșecuri electorale. În anul 1920, după ce a pierdut alegerile la Camera Deputaților, a candidat și la Senat, în circumscripția Orăştie, unde l-a avut ca si contracandidat pe Cornel Popescu, care a obținut 2.527 voturi, Aurel Vlad doar 1.568. În 1921 avea să rămână din nou în afara Parlamentului, în urma alegerilor generale.[29] Anul următor, candidatura sa i-a fost respinsă în circumscripția Geoagiu. După ce i-a fost respinsă candidatura la Geoagiu, a fost învins de generalul Traian Moșoiu în circumscripția Orăştie.[30]

Citește și Florin Constantin Pavlovici, fost deținut politic și om de cultură, s-a stins din viață

La data de 10 octombrie 1926, P.N.R. a fuzionat cu Partidul Țărănesc, luând în acest fel ființă Partidul Național-Țărănesc.[31] Formațiune care avea să joace mai târziu un rol deosebit de important pe scena politică, alături de Partidul Național Liberal. După această dată, cariera politică a lui Aurel Vlad cunoaște din nou un trend ascendent. Între 10 noiembrie 1928 – 14 decembrie 1929 a ocupat funcția de ministru al Cultelor și Artelor; între 14 decembrie 1929 – 7 iunie 1930 pe cea de ministru al Industriei și Comerțului în guvernul bunului său prieten, Iuliu Maniu. La fel de activ a continuat să rămână și pe plan local, fiind președintele organizației județene Hunedoara a P.N.Ț, președinte al Camerei Agricole și Comerțului Hunedoara, președinte al Consiliului Administrativ al Băncii Ardeleana.

La data de 24 noiembrie 1930, aflăm că primarul din Orăştie trimitea prefecturii o listă cuprinzând 21 de persoane, bărbați şi femei, care şi-au câștigat „merite deosebite pentru cauza națională”, printre aceștia numărându-se și Aurel Vlad, „luptător de peste 35 ani pentru cauzele naționale şi politice ale românilor din Ardeal şi Banat. Primul deputat român în Parlamentul ungar care a început activitatea politică a românilor. Fost ministru în mai multe rânduri. Şi-a gajat averea pentru cauza unirii”.[32] Alături de el figurează numele soției sale, Anuța Vlad, „luptătoare înverșunată pentru drepturile românilor pentru a căror propovăduire a fost condamnată de fostul regim ungar la temniță. Conducătoarea alor mai multe societăți de binefacere şi culturale.”[33]

Citește și Mihai I. Grăjdeanu – Momente din istorie. Istoria comunismului în România. Începuturile

După 6 martie 1945, întreaga familie Vlad a avut un destin dramatic. Soția și sora lui au fost deportate la Blaj, peste puțin timp aveau să moară. Ultimii ani din viață, Anuța Vlad s-a întâmplat să-i trăiască „în cea mai neagră mizerie, fără să aibă vești despre soțul și fiul ei. Asemeni celorlalți deportați, a trăit prin gara Blajului, din mila locuitorilor sau a călătorilor.”[34] Fiul Mircea a fost și el arestat, după ce în 1952 a încercat să fugă din țară. A stat în temnițele comuniste trei ani. „Necazurile, însă, nu s-au încheiat aici. Mircea Vlad a întâmpinat foarte multe greutăți în încercarea sa de a se reintegra în societate, de a-și găsi un loc de muncă. Soției sale nu i e recunoștea niciun drept (…)”[35]. Toate proprietățile familiei Vlad au fost confiscate.

În numărul din 5 martie al ziarului Scânteia se anunță împărțirea moșiei din comuna Bobâlna, recent confiscată, și împărțită răniților în război, orfanilor si văduvelor soldaților decedați conflagrație.[36] Tot atunci ziarul Zori noi, oficios al Partidului Comunist Român, regiunea Hunedoara-Alba, publica în numărul din 6 martie 1945: „Moșia din Bobâlna a nemilosului exploatator Aurel Vlad a fost confiscată”.

Aurel Vlad a fost arestat de Securitatea din Sibiu în noaptea de 5 spre 6 mai 1950, la vârsta de 75 ani, și dus la Închisoarea Sighet, fiind „internat” pe timp de 24 luni. Ulterior a fost încadrat în Decizia M.A.I. nr. 334/1951. Deși decedase deja în penitenciarul Sighet la 2 iulie 1953, conform Deciziei M.A.I. numărul 559 din 6 august 1953, pedeapsa i-a fost majorată cu 60 de luni.[37] În același an, luna februarie, s-a stins din viață și prietenul său Iuliu Maniu.

Citește și Satele din apropiere de Ruși (Hunedoara), asediate de jandarmi. Telegrame către Ferdinand I, Octavian Goga și Ministrul Justiției

Un rol determinant în situația dramatică, după 1944, în care se găsea acesta și familia sa, este probabil să îl fi deținut Petru Groza, considerat „un dușman înverșunat al lui Aurel Vlad”[38]. În 1935, fostul lider politic a chemat în judecată pentru „insultă adusă prin presă” ziarul Solia Dreptății, deținut de dr. Aurel Vlad. „O mică gazetă, care apare sub titlul Solia Dreptății, sub numele fostului ministru dr. Aurel Vlad, dispărând peste noapte redactorii responsabili din fruntea ei, inventează lucruri mincinoase şi dezbateri inexistente în sarcina comitetului unei organizații legale sub președinția mea”, reclama Petru Groza. [39]

Rivalitatea dintre cei doi lideri politici s-a văzut imediat după Marea Unire. La data de 16 februarie 1920, „în ședința care a avut loc în sala mare a Clubului de la Majestic s-a produs un schimb foarte aprins de păreri între Aurel Vlad și Petru Groza, care-l învinuia pe Vlad în chestiunea unor păduri.”[40]

Pentru activitatea desfășurată, în 1929 i s-a conferit Ordinul „Coroana României”, în grad de „Mare Cruce”. În semn de omagiu, în 1999 i s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare post-mortem al municipiului Orăștie.

Articolul l-am publicat prima dată în revista Apel la memorie.

Note

• [1] Ioan Georgescu, George Pop de Băseşti. 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni, Editura Asociației Culturale ASTRA, 1935, p. 115.
• [2] Maria Razba, Personalităţi hunedorene, Editura Emia, p. 518.
• [3] Valentin Orga, Aurel Vlad – student la Budapesta, în Sargetia, vol. XXVII/2, 1997 – 1998, p. 175.
• [4] Ibidem.
• [5] Vasile Stoica, Suferințele din Ardeal, Editura Vicovia, 2008, pp. 296, 297.
• [6] Sever Stoica, Iuliu Maniu, Tipografia Mayer, Cluj, 1932, p. 34.
• [7] Teodor V. Păcățian, Cartea de Aur sau Luptele politice-naţionale ale românilor de sub Coroana Ungară. Volumul VIII, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1915, p. 107.
• [8] Ioan Russu Șirianu, Românii din statul Ungur, Editura Autorului, 1904, p. 325.
• [9] C. Cernăianu, N. Iorga. Idolul neamului românesc, Tipografia Marele Voievod Mihai, 1932, p. 204.
• [10] Vasile Stoica op. cit, 386.
• [11] Ibidem, p. 298.
• [12] Ibidem, p. 383.
• [13] Simeon Rusu, Un orășel ce ne-a dat mari patrioți: Orăștia, în Înfrățirea românească, anul I, nr. 2, 15 mai 1925, p. 11.
• [14] I. Russu Șirianu, Scrisori din Ardeal, în Viața românească, anul IV, nr. 05, mai 1909, p. 269.
• [15] Idem, anul IV, nr .6, iunie 1909, p. 461.
• [16] Ibidem.
• [17] Ibidem.
• [18] Vasile-Marius Bârlianu, Evoluția social-politică a Scaunului Orăștiei între 1867-1914, în Arhiva Someșană, seria a III-a, vol. VI, 2007, p. 328.
• [19] Ibidem.
• [20] Idem, Clerici și mireni români din Scaunul Orăștiei în timpul primului război, în Arhiva Someșană, seria a III-a, vol. IX, 2010, p. 221.
• [21] Ibidem.
• [22] Ibidem, pp. 221, 222.
• [23] Romul Boilă, Pentru ce chiar Aurel Vlad? În Gazeta Transilvană, anul LXXVII, nr. 114, 29 mai (11 iunie) 1914, p. 1.
• [24] Vasile Bianu, Însemnări din răsboiul României Mari, vol. II, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1926, p. 143.
• [25] Aurel Ardelean, Contribuția lui Vasile Goldiș la dezvoltarea învățământului românesc, în Academica, anul XXV, nr. 1 (291), ianuarie 2015, p. 58.
• [26] Ibidem.
• [27] Marin Popa, Activitatea organizației Partidului Național Român din județul Hunedoara în perioada 1919-1922, în Sargetia, serie nouă, vol. II (XXXVIII), 2011, p. 469.
• [28] Ibidem, p. 473.
• [29] Ibidem, 477.
• [30] Ibidem, 480.
• [31] Ioan Scurtu, Enciclopedia partidelor politice din România, 1859-2003, Editura Meronia, 2003, p. 139.
• [32] Direcția Județeană Hunedoara a Arhivelor Naționale, Fond Prefectura județului Hunedoara, Dosar 103/1931, f. 31-32, apud  Ioachim Lazăr, Participarea românilor din Ținutul Orăștiei la realizarea Marii Uniri din 1918, în Sargetia, vol. XXXV – XXXVI, 2007 – 2008, p. 571.
• [33] Ibidem.
• [34] Valentin Orga, Aurel Vlad. Istorie şi destin, Editura Argonaut, 2001, p. 502.
• [35] Ibidem, p. 506.
• [36] Sergent Coste Longhin, Țăranii înfăptuiesc reforma agrară, în Scânteia, anul II, nr. 158, 5 martie 1945. p. 1.
• [37] Romulus Rusan, Anul 1948 – Instituționalizarea comunismului: comunicări prezentate la Simpozionul de la Sighetu Marmației (19 – 21 iunie 1998), Fundația Academia Civică, 1998, p. 919.
• [38] Valentin Orga, Aurel Vlad. Istorie şi destin, op. cit, p. 343.
• [39] Daniel Guță, Petru Groza, magnatul cu probleme penale: dosarele cu afaceri dubioase şi calomnii au zguduit România interbelică, 01.02.2015, www.adevarul.ro, accesat ultima dată pe data de 16.11.2018 la URL adev.ro/nj3w84
• [40] Victor Moldovan, memoriile unui politician din perioada interbelică, vol I, Editura Presa universitară clujeană, 2016, p. 92.

📢 Vrem să auzim părerea ta!

Urmărește-ne pe Facebook Urmărește-ne pe Twitter Urmărește-ne pe LinkedIn Urmărește-ne pe Google News