Avocatul Ioan Barb, despre procesele împotriva Casei de Cultură din Călan

Distribuie

În luna martie, Casa de Cultură a Sindicatelor din Călan a fost scoasă la vânzare, după ce primăria a solicitat executarea silită a proprietarilor săi. Avocatul primăriei a fost Ioan Barb, cunoscut și ca scriitor. Procesele dintre Primăria Călan şi Casa de cultură a Sindicatelor au început în 2013, administrația locală solicitând executarea silită a administratorilor acesteia, pentru datorii care însumau 1.259.388 lei. În luna ianuarie,

Primăria a scos astfel la vânzare imobilul din centrul oraşului, cu o suprafaţă utilă la subsol de 161 de metri patraţi, la parter de 1.312 metri patraţi şi la etaj de 840 de metri pătraţi. Prețul de pornire a fost stabilit la 2.744.000 lei.

„Nu am pierdut niciun proces din cele 10 cu Casa de avocatura Hassoti”, susține Ioan Barb, care a câștigat toate procesele împotriva uneia dintre cele mai mari case de avocatură.

„Primul dosar 7306/97/2003 s-a judecat in 2 cicluri procesuale si s-a terminat in 2017, sentință definitivă. Apoi au fost mai multe pentru alte impozite contestate. Ultimele doua s-au câștigat la Tribunal, dosar.1609/97/ 2019 si 1608/97/2019”, spune avocatul Ioan Barb.

Citește și Cumnatul lui Nicolae Ceaușescu, votat deputat în circuitul electoral nr. 8 Călan

„Am câștigat procese cu Casa de Cultura de 20 de miliarde vechi”, mai susține avocatul Primăriei Călan.,

Casa de Cultură din Călan a fost construită între anii 1974-1976, ca domeniu public, s-a dat în folosință în anul 1976, având o sală de spectacole cu aproximativ 400 de locuri, o sală de ședință cu 100 de locuri, bibliotecă, sală de lectură și alte spații destinate activității cultural-artistice.

În prezent, instituția funcționează sub tutela Asociației Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România și are consiliul de administrație format din cele patru confederații sindicale la nivel național: Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția, Blocul Național Sindical, Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“ și Confederația Națională a Sindicatelor Democratice din România. 

Scoaterea la licitație a Casei de Cultură

Casa de cultură a sindicatelor din orașul Călan, reprezentată convențional prin Societatea de Avocatură Hașoti Mînerac a fost scoasă la licitație în luna martie. Primăria orașului Călan a cerut executarea silită a administratorilor acesteia. Procesul, care are ca obiect anulare act administrativ, se judecă din 2013.

Citește și Istoria alegerilor locale în Călan, din 1990 până astăzi

În Soluția pe scurt a Curții de Apel Alba Iulia, dată pe 3 martie, se arată:

„Respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul-reclamant CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR CĂLAN împotriva Sentinței nr. 392/CA/2020 a Tribunalului Hunedoara, Secția a-II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal. Ia act că intimatul-pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunțată în data de 3 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.„

În noiembrie 2020, Tribunalul Hunedoara a dat următoarea solutie pe scurt:

„Respinge excepţiile tardivităţii şi autorităţii de lucru judecat, invocate de pârât prin întâmpinare. Respinge cererea formulată de reclamanta CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR CĂLAN,în contradictoriu cu pârâtul ORAŞUL CĂLAN – COMPARTIMENTUL DE IMPOZITE ŞI TAXE prin PRIMAR, ca neîntemeiată. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs care se va depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.11.2020.”