Balerinul şi coregraful Thury Ştefan a murit la 82 de ani

Balerinul şi coregraful Thury Ştefan, cu o carieră de 15 ani pe scena Teatrului „Constantin Tănase” şi care era cunoscut publicului şi pentru roluri în filmele „Veronica” şi „Nea Mărin Miliardar”, a murit la vârsta de 82 de ani, a anunţat instituţia teatrală.

Copil neastâmpărat, cu o fantezie debordantă şi fascinat de filmele pe care le vedea la cinematograf era, după propriile spuse, “cel mai mare golan din Timişoara”, oraş în care s-a născut în august 1941. La 14 ani începe studiul baletului. Apare în opera “Evgheni Oneghin”, în locul unui balerin care lipsea. Aşa începe marea şi minunata sa aventură în lumea dansului, a spectacolului.

În 1964, a absolvit ca şef de promoţie, Şcoala de balet din Cluj. Apoi, a plecat la Leningrad, la Academia de Balet, unde profesoară i-a fost marea balerină Maia Pliseţkaia. A început să danseze pe mari scene ale lumii, printre acestea, „Olympia”, din Paris. „Bruno Coquatrix (producător muzical, proprietar şi manager al Olympia Hall, din Paris) a vrut chiar să mă înfieze, să rămân acolo. Mick Micheyl, steaua revistei la Casino de Paris, venea seară de seară să mă vadă la Olympia. Pur şi simplu se îndrăgostise de mine”, povestea, într-un interviu.

La Paris, l-a cunoscut pe Charles Aznavour şi Gilbert Becaud, care veniseră la Olympia să vadă spectacolul Teatrului „Tănase”. În acel spectacol, a dansat pe nişte tobe supradimensionate, numărul său fiind gândit şi montat pentru el de maestrul Oleg Danovski. Dansează, apoi, la Milano, într-un mare casino, “Pussicat”, dar şi în Olanda, Belgia, Luxemburg, Germania, Ungaria, Rusia. Unul dintre numerele sale favorite, dar şi foarte apreciate de public, a fost „Visul lui Charlie Chaplin”. „De copil mi-a plăcut Chaplin şi l-am studiat foarte bine. Chaplin a fost melodramatic, a fost un mare artist. Eu, de câte ori revăd acest moment, la final, încep să plâng”. 

Citește și Artistul Şerban Gabrea a murit

Între 1964 şi 1980, a fost prim solist balerin al Teatrului “Constantin Tănase”, pe scena căruia a putut fi aplaudat în spectacole precum: „Revista dragostei” (de Nicuşor Constantinescu şi George Voinescu), „Vino să ne vezi diseară!” (de Petre Bărbulescu), „Uite că nu tac!” (de Petre Bărbulescu) şi „Lasă supărarea-n hol” (de Nicuşor Constantinescu şi Saşa Georgescu). De asemenea, tot aici, semnează coregrafia pentru spectacolele „Omul care aduce râsul” şi „Salutări de la Vasile”.

A jucat în filme importante din cinematografia românească: „Veronica”, unde l-a dublat pe George Mihăiţă, pe partea de dans, în rolul şoricelului Aurică, „Actorul şi sălbaticii”, „Fram, ursul polar” sau „Nea Mărin Miliardar”, unde a jucat în rolul unui gangster. După mişcările sale s-a creionat personajul broscoiului Oache, din filmul “Maria Mirabela”, regizat de Ion Popescu Gopo.

În 1980, devine artist liber profesionist, având contracte în Italia, Germania, Austria, Franţa, Belgia, Olanda, Israel, Luxemburg. De asemenea, va fi actor-mim la Circul de Stat, iar la televiziune va interpreta diferite personaje în cadrul emisiunilor de divertisment.

Talentul de a modela metalul şi-l descoperă în 1970, iar prima expoziţie de metaloplastie o va avea la Mamaia, în 1971, unde este remarcat şi încurajat de pictorul Constantin Piliuţă.

În anul 2000, s-a pensionat şi s-a mutat cu soţia, Mioara, la Câmpulung Muscel. Cu aceeaşi pasiune cu care a dansat până la vârsta de 61 de ani a lucrat, apoi, în cupru, toate lucrările sale fiind executate manual.