Expoziţia temporară „Visul primei nopţi polare – Belgica – expediţia antarctică 1897-1899”, un proiect realizat în parteneriat cu Academia Română Filiala Cluj-Napoca şi Institutul Polonez Bucureşti, va fi deschisă la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” în 6 noiembrie.
Visul primei nopţi polare australe a fost înfăptuit de un tânăr comandant belgian împreună cu un echipaj de 9 savanţi ofiţeri şi 10 mateloţi, care au fost călăuziţi de o mică corabie, cu un trecut modest de balenieră în apele nordului îngheţat, remodelată şi rebotezată Belgica. Naturalistul acestei expediţii, de la a cărei finalizare se împlinesc 125 de ani, a fost Emil Racoviţă.
Belgica a devenit celebră prin faptul că a fost prima expediţie al cărei echipaj a petrecut 13 luni captiv în banchiza australă, timp în care savanţii ei au făcut observaţii şi măsurători meteorologice şi oceanografice extrem de valoroase şi au luptat din greu pentru a supravieţui scorbutului şi „anemiei polare”. Rezultatele ştiinţifice ale Belgicăi au fost publicate vreme de aproximativ patru decenii sub forma a nouă volume (65 de fascicule) care reprezintă şi astăzi lucrări de referinţă pentru domenii ca zoologie, botanică, meteorologie sau glaciologie.
Citește și Expoziţie de carte şi fotografie: 75 de ani de relaţii bilaterale româno-chineze
Microscopul şi lupa comandată special pentru laboratorul lui Emil Racoviţă de pe Belgica, jurnalele ţinute de naturalistul român pe parcursul expediţiei, file din corespondenţa purtată de „Raco” cu toţi membrii echipajului vor putea fi văzute aici. Primele fotografii realizate dincolo de Cercul Polar de Sud la finalul anilor 1800, scrisori şi dedicaţii pe care Emil Racoviţă le-a primit de la Roald Amundsen (tânărul locotenent secund îmbarcat pe Belgica), cel care, ani mai târziu avea să devină un geniu al explorărilor geografice din secolul XX, vor fi de asemenea expuse.
La eveniment vor participa: directorul general al Muzeului „Antipa” dr. Luis Ovidiu Popa, curatorul expoziţiei, dr. Oana Paula Popa, prof. univ. dr. habil. ing. Mihai Emilian Popa, directorul Şcolii Doctorale de Geologie din cadrul Facultăţii de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti, Ion M. Ioniţă, redactor-şef Historia, dr. Oana Teodora Moldovan şi dr. Traian Brad de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă“ al Academiei Române precum şi Natalia Mosor, director al Institutului Polonez din Bucureşti.
Intrarea la vernisaj este liberă, apoi expoziţia va face parte din circuitul de vizitare al Muzeului până la data de 4 mai 2025.