Bilet al unui deţinut politic din Sibiu, găsit în zidurile Cazinoului din Constanţa

Un bilet scris în limba germană al unui fost deţinut politic din Sibiu a fost găsit în zidurile Cazinoului din Constanţa, aflat în renovare. Acest monument a fost renovat în anii ’50 cu ajutorul deţinuţilor politic.

Anunţul a fost făcut de primarul Constanţei, Vergil Chiţac, marţi, pe pagina sa de Facebook.

“Un nou mesaj cu mare încărcătură istorică şi emoţională a fost descoperit zilele acestea în zidurile Cazinoului. Este vorba despre biletul redactat în limba germană al unui deţinut politic din Sibiu. Cazinoul Constanţa a fost renovat la începutul anilor 1950 cu ajutorul deţinuţilor politici. De aici şi aceste mărturii cutremurătoare ascunse în zidurile clădirii”, a afirmat primarul Constanţei.

El a prezentat şi traducerea biletului găsit în zidurile Cazinoului: “Iubite prieten ce vei găsi aceste rânduri, Dumnezeu să te binecuvânteze. Sunt aici ca deţinut politic din 1951, 16 Vll (iulie), până (acum) 1952, V (mai), fiind zidar şi dulgher la muncă. Am fost condamnat la 9 ani şi de la 10 a l-a (ianuarie) 1949 viaţa mea este în mâinile Domnului, căci liber nu voi fi prea curând. Dar Dumnezeu este milostiv. Cu salutări, Marton Iulius, domiciliat la Heltau-Cisnădie, lângă Hermannstadt-Sibiu”.

Citește și Teatrul de Stat Constanţa a iniţiat „Autostrada spre teatru”

Un alt mesaj al unor deţinuţi politic care au lucrat în anii ’50 la repararea Cazinoului din Constanţa a fost găsit, în urmă cu trei ani, în timpul lucrărilor de reabilitare a monumentului. Scrisoarea deţinuţilor era zidită în fereastra scoică dinspre mare, din sala de spectacole a Cazinoului.

„Acest Cazinou este lucrat de către deţinuţii politici din anul 1951 luna 31 Decembrie, condusă de arhitectul Joja Constantin. Echipa de stucatori condusă de Rusu A Ioan, Botoş Dumitru jud Arad, Jercău Constantin, Ciscău Gheorghe, Coraş Ionel, Sava Nicolae, Pop Ioan, Vlădescu Ilie, Hosu Petre, Hosu Ghegor, Anastasiu Ştefan, Gorbovan Gh., Bamer Fidel şi Morton Iuliu”, era mesajul găsit de echipa de constructori. 

Cazinoul din Constanţa se află în plin proces de renovare şi modernizare.