Biserica Sfântul Nicolae din Densuș: Istoric, arhitectură și semnificații culturale

Biserica Sfântul Nicolae din Densuș este un monument istoric și arhitectural de o importanță deosebită. Este unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din România, datând din secolul al VII-lea.

Istoric

Biserica Densuș a fost construită pe fundația unui templu roman din secolul al IV-lea, păstrând unele elemente ale acestuia, precum piatra și coloanele. În timp, biserica a fost modificată și extinsă, dar structura sa de bază a rămas neschimbată. Cercetătorii cred că biserica a fost ridicată în jurul secolului al VII-lea, făcând-o unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din țară.

Arhitectura Bisericii Sfântul Nicolae din Densuș este un amestec unic de elemente romane, bizantine și romanești. Biserica are un plan triconc, cu trei absidiole, fiind una dintre puținele biserici din România care prezintă acest tip de plan. Absida centrală a bisericii este semicirculară și are un altar înăuntru. În exterior, biserica prezintă un aspect rustic datorită piatrei nefinisate și a pereților care combină pietre și cărămizi romane.

Un alt element arhitectural deosebit este fresca murală care datează din secolul al XV-lea. Frescele prezintă scene religioase și portrete ale unor sfinți, printre care se numără Sfântul Nicolae și Sfânta Ana. Stilul frescelor indică influențe bizantine, dar și elemente specifice artei românești.

Pe lângă importanța sa istorică și arhitecturală, Biserica Sfântul Nicolae din Densuș are și o semnificație spirituală deosebită pentru comunitatea locală și credincioșii ortodocși.

Citește și Legenda lui Ioan de Hunedoara și a corbului

Biserica Sfântul Nicolae din Densuș este, de asemenea, un important centru de cercetare pentru istorici, arheologi și artiști, care studiază și analizează elementele arhitecturale și artistice ale acestui monument pentru a înțelege mai bine evoluția artei și a arhitecturii în România.

De-a lungul anilor, diferite campanii de restaurare și cercetare au ajutat la descoperirea și înțelegerea multor dintre scenele și personajele pictate pe pereții interiori ai bisericii.

Începând cu anul 1871, pictura interioară a bisericii a atras atenția specialiștilor. În circuitul științific a intrat după 1905. Cu ocazia săpăturilor arheologice și a decapărilor din anii 1961-1962, au fost scoase la lumină mai multe scene, acoperite până atunci cu un strat gros de var. Analiza stilistică a ansamblului permite evidențierea prezenței a trei meșteri zugravi, doi dintre ei lucrând – se pare – concomitent.

Meșterul principal, autorul picturilor întregului altar, al primelor două registre superioare din naos și al icoanei de hram, și-a înscris numele în partea de sus a pilei din stânga intrării în biserică: „A pictat Ștefan”. Inscripția este completată cu o alta, tot în slavonă, aflată sub fereastra de pe latură sud-estică a absidei altarului: „… la anul 6952 [1443 n.n.] luna octombrie 23 s-a pictat [biserica cu hramul] Sfântul Nicolae … jupâneasă și fetelor … Amin”.

Donația cnezilor din familia Mănjina

Ansamblul mural, atestat în secolul al XV-lea, pare a fi o donație a cnezilor din familia Mănjina, deseori pomeniți în documentele vremii, atât în legătură cu convocarea unor scaune de judecată, cât și în contextul nesfârșitelor campanii antiotomane întreprinse de regalitatea maghiară. În favoarea acestei ipoteze vin trei însemnări slavone de pe stâlpii centrali ai navei. Una datează din anul 1566, atestând moartea jupânului Andriaș Mănjina: „În anul 7074 [1566 n.n.] a răposat jupân Mănjina Andriaș, luna februarie 10”; celelalte două sunt nedatate și incomplete: „Ruga robului lui Dumnezeu, jupân …” și „Ruga robului lui Dumnezeu, jupân Crăstia Mușat”.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, potrivit unei inscripții româno-chirilice, a fost pictat iconostasul de lemn al bisericii: „1789, popa Simeon zugr[av]”. Aceluiași meșter i se datorează, probabil, și decorul mural care împodobea odinioară peretele apusean al naosului, înfățișând o amplă „Judecată de Apoi”, compoziție de o mare finețe artistică, distrusă însă în cea mai mare parte.

Citește și A fost lansat albumul fotografic „Hunedoara tărâm binecuvântat”

Dispunerea scenelor și personajelor

În pofida dispariției unor scene, decorul mural care înfrumuseța odinioară interiorul bisericii poate fi reconstituit în patru registre, într-o dispunere inedită a scenelor și a personajelor. Cele două frize superioare cuprind figuri mai mari, comparativ cu cele din al treilea rând; mult micșorate, acestea corespund, câte două, unei singure figuri din friza superioară.

Din punctul de vedere al compoziției, figurile de pe cele două rânduri superioare ale laturii de nord a navei reprezintă taumaturgi, fiecare ținând în stânga câte un recipient, iar în dreapta câte o linguriță. Pe latura sudică, la același nivel, este pictată o împărăteasă cu crucea, urmată de o figură bărbătească cu diademă (probabil „Sfinții Împărați Constantin și Elena”) și de o martiră cu o coroană pe cap. Pe rândul următor se distinge chipul unui sfânt luptător, cu un coif ovoidal, corespunzător armurilor medievale; apoi, o mucenițâ tânără cu coroană și o figură deneslușită.

În altar, pictura s-a păstrat mulțumitor doar la nivel nivelul registrului inferior al pereților; impresionante sunt figurile „Sfinților Arsenie și Atanasie”. Zona centrală a bolții este rezervată „Platiterei” (imagine consacrată a Maicii Domnului cu Pruncul tronând), încadrată de arhangheli și de prooroci; în partea sud-estică a acesteia se găsește un personaj cu barbă și plete albe, posibil un profet.

Citește și Sinagoga Fabric din Timișoara, inclusă de World Monuments Fund pe lista siturilor culturale internaţionale

Picturile de pe stâlpi datorate, probabil, unui zugrav popular local, redau, într-un mod naiv, dar plin de farmec, o imagine a „Sfintei Marina”, martelând un drac, o reprezentare popular-artistică a „Sfintei Treimi” și un „Sfânt Apostol Bartolomeu” ducându-și pielea pe băț. Din secolul al XV-lea data, probabil, și pictura dispărută a „coridorului” de pe latura sudică a bisericii actuale; pereții diaconiconului par să fi fost și ei zugrăviți în vechime.

În perioada interbelică, urme de pictură au fost semnalate chiar și la nivelul coloanelor încastrate în pereții bisericii. Astfel, pictura interioară a bisericii, deși grav afectată de trecerea timpului, rămâne un exemplu valoros al artei medievale sud-carpatice, ilustrând abilitățile și stilurile diferite ale meșterilor zugravi implicați.

Restaurarea și conservarea

Cu ocazia săpăturilor arheologice și a decapărilor din anii 1961-1962, au fost scoase la lumină mai multe scene, acoperite până atunci cu un strat gros de var. Aceste descoperiri au pus în evidență importanța istorică și artistică a acestui monument și au dus la realizarea unor proiecte de restaurare și conservare.

În prezent, eforturile continuă pentru a proteja și păstra această moștenire culturală și artistică, care aduce în prim-plan talentul și viziunea meșterilor zugravi din Evul Mediu sud-carpatice. Prin studiul și restaurarea acestor picturi, putem înțelege mai bine evoluția artei religioase și a credinței în această parte a lumii, oferind astfel o perspectivă unică asupra istoriei și patrimoniului cultural al regiunii.