British Museum – Aproape 350 de obiecte recuperate din cele 2.000 furate

Aproximativ 350 din cele 2.000 de obiecte furate de la British Museum au fost recuperate, a anunţat miercuri preşedintele acestuia, George Osborne, în cadrul unei audieri parlamentare privind furturile, care reprezintă o ruşine majoră pentru celebra instituţie londoneză.

Anunţul acestor furturi, în luna august, a fost un şoc pentru muzeu, care este unul dintre cele mai prestigioase din lume. Directorul său, Hartwig Fischer, în funcţie din 2016, şi-a anunţat demisia imediat după aceea.

Aproximativ 350 de obiecte „au fost găsite. (…) Deci avem destule pentru a pregăti o expoziţie bună, care, desigur, nu a fost planificată înainte”, a declarat George Osborne în faţa deputaţilor. „Există un mare interes pentru aceste obiecte”, a adăugat el. Obiectele furate sunt obiecte mici care nu sunt expuse, bijuterii, pietre semipreţioase şi sticlărie, care erau păstrate în depozitele muzeului. „Majoritatea” făceau parte din departamentul grec şi roman, potrivit British Museum.

La sfârşitul lunii septembrie, instituţia a lansat un apel către public pentru a ajuta la găsirea lor, publicând pe internet fotografii cu obiecte care seamănă cu unele dintre sutele de piese furate. „Am fost victima unei operaţiuni interne a unei persoane despre care credem că a furat din muzeu pe o perioadă lungă de timp”, a declarat George Osborne. „Au fost luate multe măsuri pentru a ascunde (furturile). (…) Multe documente au fost alterate”, a adăugat el.

Citește și British Museum a lansat un apel pentru recuperarea a sute de obiecte furate

Instituţia a declarat la jumătatea lunii august că a concediat un angajat, în timp ce poliţia londoneză a precizat că a interogat un bărbat nenumit, dar nu a lansat încă nicio procedură legală. Directorul interimar al muzeului, Mark Jones, a declarat că regulile de acces la seifuri au fost schimbate după furturi. „Nimeni nu mai are acum voie să intre singur într-un seif şi acest lucru, împreună cu un număr mare de alte măsuri, ar trebui să asigure că acest tip de furt nu se va mai repeta”, a asigurat el parlamentarii.

Miercuri, muzeul a anunţat că intenţionează să îmbunătăţească accesul la colecţiile sale şi să se asigure că totul este documentat şi vizibil pe internet. Acest proiect ar trebui să dureze cinci ani. „Este o sarcină uriaşă, cu 2,4 milioane de înregistrări (privind obiectele, n.r.) care trebuie descărcate sau actualizate, dar mai mult de jumătate a fost deja făcută şi, când va fi gata, toată lumea va putea vedea tot ce avem”, a explicat Mark Jones, citat în comunicat.