Bujor Almășan (născut pe 23 iunie 1924, Deva; decedat în 1998, București) a avut o carieră în inginerie, industrie și politică în România. A studiat la liceul din Deva (1933-1943) și apoi la Facultatea de Mine și Metalurgie, Institutul Politehnic București (1943). A urmat studii aprofundate la Institutul de Mine din Leningrad (1946-1948) și a obținut doctoratul în URSS (1948-1952).
Bujor Almășan a devenit inginer miner și a ocupat poziții importante în domeniul minier și universitar. A fost membru al Uniunii Tineretului Muncitor (UTM) după 23 august 1944 și membru de partid din septembrie 1945. A început ca director de studii și conferențiar la Institutul Cărbunelui din Petroșani (din ianuarie 1952) și a devenit profesor și șef de catedră la Facultatea de Mineralogie a Universității din București.
În cadrul carierei sale politice, Bujor Almășan a fost secretar general la Ministerul Industriei Grele (din 24 aprilie 1958) și ministru al Minelor și Energiei Electrice (21 martie 1961 – 21 august 1965). A ocupat și alte poziții ministeriale precum ministru al Minelor (21 august 1965 – 1 martie 1970), ministru al Industriei Miniere și Geologiei (1 martie 1970 – 29 ianuarie 1971) și ministru al Minelor, Petrolului și Geologiei (1 aprilie 1971 – 25 ianuarie 1977). În perioada 27 ianuarie 1977 – 27 februarie 1978, Bujor Almășan a fost ministru secretar de stat și șef al Departamentului Cooperării Economice Internaționale la Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale.
Bujor Almășan a fost deputat în Marea Adunare Națională, ales în circumscripția electorală nr. 11 Certeju de Sus, județul Hunedoara (1969-1975) și nr. 4 Petroșani, județul Hunedoara (1975-1980). Distincții pe care le-a primit includ „Ordinul Muncii“ clasa I (1964).
