Bulgari surprinși la frontieră cu monede istorice descoperite în România

Peste 60 de monede din perioada romană şi medievală au fost găsite de poliţiştii de frontieră constănţeni în bagajul unor bulgari căutători de comori, acestea fiind descoperite în mai multe situri arheologice din ţara noastră.

Reprezentanţii Gărzii de Coastă au anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii de frontieră de la Negru Vodă au înregistrat duminică, o descoperire neobişnuită.

“În jurul orei 16.30, în PTF Negru Vodă s-a prezentat pentru controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din România, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau trei persoane, toate de cetăţenie bulgară.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit la controlul amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, într-o sticlă din plastic, nu mai puţin de 62 de monede cu inscripţii în limba latină, precum şi patru obiecte. De asemenea, au fost găsite trei detectoare de metal folosite, cel mai probabil, de ocupanţii autovehiculului pentru a descoperi comori arheologice”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Coastă. 

În cauză a fost deschis dosar penal pentru export ilegal al bunurilor de patrimoniu şi pentru accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic.

Citește și Monede de aur celtice, furate dintr-un muzeu german

De asemenea, anchetatorii fac cercetări pentru a verifica dacă cetăţenii bulgari utilizau legal detectoare de metale pentru descoperiri arheologice pe teritoriul României, iar zona unde a fost făcută descoperirea este înregistrată ca fiind sit arheologic în Lista Monumentelor Istorice.

“Un expert în numismatică din cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa a efectuat o examinarea preliminară a obiectelor descoperite de către poliţiştii de frontieră, precizând că cele patru obiectele (un vârf de săgeată, trei elemente atipice care pot reprezenta părţi dintr-un ansamblu) şi 62 monede din bronz şi argint sunt de provenienţă romană (secolul al IV-lea d. Hr.), având inscripţii în latină, respectiv de provenienţă medievală (probabil otomane). Acestea pot să provină din mai multe situri arheologice”, au mai transmis poliţiştii de frontieră. 

Reprezentanţii Gărzii de Coastă au mai precizat că obiectele şi monedele au fost lăsate in custodia arheologilor de la Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, care vor desfăşura măsuri de conservare preventivă, vor efectua o expertiză detaliată a obiectelor găsite, ulterior vor stabili valoarea acestora, precum şi importanţa pentru patrimoniul dobrogean.