În anii ’80, Bucureștiul era un oraș în care moda căciulilor rusești de blană era în plină efervescență. Aceste căciuli, aduse de tovarășii care mergeau în delegații în URSS, erau un simbol al eleganței și, totodată, al statusului. Într-o seară geroasă de iarnă, o femeie, personajul principal al acestei povestiri, se întorcea acasă de la serviciu. Trecuse de ora zece și metroul era aproape gol, cu doar câțiva călători răzleți prin vagon.
Femeia, epuizată de ziua de muncă, lupta să nu adoarmă, deși căldura din vagonul metroului o făcea să se simtă din ce în ce mai somnoroasă. În fața ei, un bărbat cu o privire insistentă o fixa continuu, sporindu-i neliniștea. Cu toate aceste eforturi de a rămâne trează, pentru câteva clipe, obosita călătoare se lăsă învinsă de somn.
O smucitură bruscă a vagonului o trezi. Se uită în jur, confuză. Totul părea la fel, cu excepția unei schimbări majoră: căciula sa frumoasă de blană se afla acum pe capul bărbatului care anterior o privea insistent. Într-o stare de panică, ea se pipăi pe cap și-și confirmă temerile: căciula dispăruse. O sumedenie de întrebări și emoții o copleșiră. Cum de dormise atât de adânc? De ce nimeni din vagon nu reacționase la furt?
Hotărâtă să nu se lase învinsă, femeia își făcuse un plan rapid. Trebuia să-și recupereze căciula cu orice preț. Stația sa se apropia, iar ea se pregăti să acționeze. Anunțul stației răsună, ușile metroului se deschiseră, iar ea, cu un curaj neașteptat, se ridică brusc, smulse căciula de pe capul bărbatului și se strecură afară din vagon, fix în momentul în care ușile se închideau.
Cu căciula pe cap, se îndreptă spre casă, simțindu-se victorioasă și mulțumită de ingeniozitatea sa. Ajunsă acasă, aprinse lumina și se pregăti să agațe căciula pe cuier, dar în acel moment realizează ceva uimitor. Pe raft, căciula sa de blană stătea așezată cuminte. În acea zi frumoasă și însorită, nu o luase cu ea dimineața. În cele din urmă, realiză că, în tot acest haos, ea smulsese căciula unui necunoscut, crezând că este a sa.