Căderea Zidului Berlinului, un eveniment istoric ce a avut loc în data de 9 noiembrie 1989, a marcat sfârșitul Războiului Rece și a deschis calea spre unificarea Germaniei. Acest eveniment a reprezentat un moment cheie în istoria lumii, întrucât a simbolizat sfârșitul divizării politice și ideologice dintre Est și Vest.
Construcția Zidului Berlinului: Un simbol al divizării și tensiunii în Războiul Rece
Pe 13 august 1961, autoritățile est-germane au început construcția unei bariere de 45 de kilometri în jurul celor trei sectoare occidentale ale Berlinului. În acea dimineață, zona de frontieră a fost securizată de trupele de grăniceri est-germani. Zidul a fost construit de soldații și muncitorii est-germani, fără implicarea directă a sovieticilor, și a fost ridicat numai pe teritoriul est-german, fără a atinge teritoriul vest-berlinez. În timpul construcției, soldații Armatei Naționale Populare (NVA) și ai Grupurilor de luptă ale clasei muncitoare (KdA) au păzit zona, având ordine clare pentru împușcarea oricărui individ care ar fi încercat să fugă în Vest. Zona Zidului a fost întărită ulterior cu ziduri suplimentare, câmpuri minate și alte instalații de siguranță.
Efectele imediate ale construcției Zidului au fost devastatoare pentru numeroase familii care au fost despărțite și pentru est-germanii care lucrau în Berlinul Occidental, pierzând astfel o sursă importantă de venit. Berlinul Occidental a devenit o enclavă aproape complet izolată într-un teritoriu ostil. Vest-berlinezii, conduși de primarul lor, Willy Brandt, au protestat împotriva zidului, criticând în același timp Statele Unite pentru lipsa lor de reacție.
Citește și Stalin și regimul său sângeros: O privire asupra vieții și crimelor dictatorului sovietic
Președintele american John F. Kennedy a admis într-un discurs din 25 iulie 1961 că Statele Unite nu pot decât să speră să apere vest-berlinezii și pe germanii occidentali. O încercare de a se opune est-germanilor ar fi dus la un eșec stânjenitor. Astfel, administrația americană a protestat slab și formal, deși Zidul era o violare a înțelegerilor postbelice care permiteau Aliaților occidentali să supravegheze administrarea întregului Berlin. La câteva luni după construirea barierei de sârmă ghimpată, guvernul SUA a informat autoritățile sovietice că va accepta Zidul ca un „fapt al vieții internaționale” pe care nu va încerca să-l schimbe cu forța.
Guvernul est-german a pretins că Zidul era o „barieră de protecție antifascistă” („antifaschistischer Schutzwall”), ridicată cu intenția de a descuraja agresiunea occidentală. Această poziție a fost privită cu scepticism chiar și în Germania Răsăriteană, în timp ce în Germania Occidentală era considerată o măsură de stopare a exodului, ceea ce era mai aproape de realitate. Zidul a provocat suferințe numeroaselor familii divizate între est și vest.
Citește și Biografia lui Vladimir Putin. Bunicul său a fost bucătarul lui Lenin și Stalin, tatăl spion NKVD
Pentru a consolida moralul vest-germanilor și a sublinia sprijinul lor, autoritățile americane l-au trimis pe generalul Lucius D. Clay, o figură respectată în rândul berlinezilor, la Berlin, în calitate de ambasador special. Acesta, însoțit de vicepreședintele Lyndon B. Johnson, a sosit într-un oraș protejat de Brigada Berlin, o unitate formată din trei grupuri de luptă și o companie de vehicule blindate. În acest mod, Statele Unite și-au reiterat angajamentul față de securitatea și stabilitatea Berlinului de Vest în contextul tensiunilor Războiului Rece.
Pe 20 august 1961, un convoi format din 491 de vehicule și 1.500 de oameni a părăsit punctul de control Helmstedt-Marienborn și a parcurs 177 km spre Berlin, într-o demonstrație de forță și determinare. Convoiul a fost întâmpinată de Lucius D. Clay și Lyndon B. Johnson în Berlin, înainte de a defila pe străzile orașului în fața unei mulțimi entuziasmate. La fiecare trei luni în următorii trei ani și jumătate, un nou batalion american era trimis în Berlinul Occidental pentru a menține demonstrațiile de voință aliată.
Crearea Zidului a avut implicații profunde pentru ambele Germanii. Prin stoparea exodului către Occident, guvernul est-german a putut recâștiga controlul asupra țării. Zidul a devenit un simbol al propagandei anticomuniste occidentale, în special după împușcarea unor indivizi care încercaseră să traverseze bariera. Aceste acte de împușcare a fugarilor au fost considerate crime după unificarea Germaniei.
În 1987, președintele american Ronald Reagan a ținut un discurs faimos la Poarta Brandenburg, provocându-l pe liderul sovietic Mihail Gorbaciov să dărâme acest Zid. În Germania Occidentală, frustrată de faptul că Aliații occidentali nu au făcut nimic pentru a preveni ridicarea Zidului, a fost inițiată politica Ostpolitik de reapropiere de Est, într-un efort de stabilizare și normalizare a relațiilor dintre cele două Germanii.
Căderea Zidului Berlinului
Pe 23 august 1989, Ungaria a ridicat restricțiile de frontieră cu Austria, permițând trecerea liberă a turiștilor est-germani. Acest eveniment a declanșat un val de proteste antiguvernamentale în Germania de Est. Liderul est-german, Erich Honecker, a demisionat pe 18 octombrie 1989 și a fost înlocuit de Egon Krenz. Noua conducere a decis să permită est-berlinezilor să viziteze Germania de Vest cu vize legale.
Günter Schabowski, ministrul german al propagandei, a anunțat această decizie într-o conferință de presă pe 9 noiembrie 1989. El a interpretat greșit notele primite și a declarat că noile prevederi intră în vigoare imediat. Zeci de mii de est-berlinezi au luat cu asalt punctele de control, cerând să treacă în Berlinul Occidental. Grănicerii, depășiți numeric și confuzi, au cedat și au deschis barierele. Ziua de 9 noiembrie este sărbătorită ca Ziua Căderii Zidului.
Citește și Dictatori nominalizați la premiile Nobel pentru Pace: Hitler, Stalin, Mussolini, Tito sau Rafael Trujillo
În zilele următoare, berlinezii au venit la Zid cu baroase pentru a smulge suveniruri, dărâmând porțiuni întregi ale barierei. Acești oameni au câștigat porecla de „Mauerspechte” (ciocănitori de zid). Regimul est-german a anunțat deschiderea a 10 noi puncte de trecere, inclusiv la locuri simbolice precum Potsdamer Platz, Glienicker Brücke și Bernauer Straße.
Vest-germanii și est-berlinezii au primit permisiunea de a călători liber începând cu 23 decembrie 1989. Până atunci, existaseră restricții precum necesitatea obținerii unei vize și schimbarea a 25 de mărci vest-germane în moneda est-germană pentru fiecare zi de ședere în RDG.
Zidul a continuat să fie păzit pentru o vreme după 9 noiembrie, dar încercările de reparare a porțiunilor distruse de „Mauerspechte” au fost în cele din urmă abandonate. Pe 13 iunie 1990, armata est-germană a început demolarea oficială a Zidului, începând cu porțiunea din Bernauer Straße. Pe 1 iulie, ziua în care Germania de Est a adoptat moneda vest-germană, toate punctele de control și-au încetat existența, iar frontiera intergermană a devenit o amintire. Demontarea rămășițelor zidului a durat până în noiembrie 1991, lăsând în picioare doar câteva secțiuni scurte și câteva turnuri de pază ca monumente istorice.
Căderea Zidului Berlinului a avut un impact semnificativ asupra populației din ambele părți ale orașului și a reprezentat un moment de cotitură în istoria Germaniei și a Europei. Cetățenii est-germani au redescoperit libertatea de mișcare și au avut acces la informații și oportunități economice la care nu avuseseră acces anterior. Mulți au început să își caute rudele și prietenii pe care îi pierduseră din vedere din cauza Zidului. Întâlnirile emoționante și reuniunile familiale au umplut străzile Berlinului în perioada următoare.
Citește și Relațiile româno-sovietice în perioada interbelică: o analiză a evoluției și consecințelor
În paralel cu euforia reunirii familiilor și a prietenilor, au existat și dificultăți și provocări în procesul de reunificare. Economia Germaniei de Est, deja fragilă, a suferit în urma schimbărilor politice și sociale rapide. În plus, au existat tensiuni între est-germani și vest-germani în legătură cu diferențele culturale, de mentalitate și de valori care s-au dezvoltat în cele două decenii de separare.
Guvernul reunificat al Germaniei a întreprins eforturi semnificative pentru a investi în infrastructura și economia est-germană, precum și pentru a ajuta la integrarea cetățenilor est-germani în societatea vest-germană. Deși au existat progrese considerabile în acest sens, inegalitățile regionale și tensiunile culturale continuă să persiste într-o oarecare măsură și astăzi.
Căderea Zidului Berlinului a fost, de asemenea, un semnal pentru alte țări comuniste din Europa Centrală și de Est că vremea regimurilor autoritare și represive se apropie de sfârșit. Mișcările de emancipare și reformă au izbucnit în toată regiunea, culminând cu Revoluția de catifea din Cehoslovacia și cu evenimentele dramatice din România în decembrie 1989.
Astăzi, Căderea Zidului Berlinului rămâne un simbol puternic al libertății și al triumfului asupra diviziunilor și opresiunii. Aceasta amintește întregii lumi că forța și rezistența poporului pot învinge barierele care par insurmontabile și pot schimba istoria într-un mod pozitiv și durabil.
Sărbătorirea căderii Zidului Berlinului
După căderea Zidului Berlinului, mai multe evenimente muzicale au fost organizate pentru a sărbători acest moment istoric. În data de 25 decembrie 1989, dirijorul Leonard Bernstein a condus un concert special, interpretând printre altele Simfonia a IX-a a lui Ludwig van Beethoven (Oda bucuriei), schimbând cuvântul „bucurie” (Freude) în „libertate” (Freiheit). Acest gest simbolic a reprezentat dorința de libertate și unitate a populației germane.
Pe 21 iulie 1990, Roger Waters a susținut un concert grandios în Potsdamer Platz, unde a interpretat albumul formației Pink Floyd, The Wall. Concertul a inclus și participarea unor artiști renumiți, precum Scorpions, Bryan Adams și Van Morrison. În același timp, David Hasselhoff a cântat melodia sa „Looking for Freedom”, care era extrem de populară la acea vreme, urcând pe creasta Zidului pentru a-și exprima bucuria și solidaritatea cu germanii.
În ceea ce privește stabilirea unei sărbători naționale în Germania pentru a marca această perioadă importantă, s-a propus ca ziua de 9 noiembrie să fie declarată zi națională. Această dată are o semnificație dublă, deoarece a marcat apogeul revoluției pașnice est-germane și proclamarea primei republici germane, Republica de la Weimar, în 1918. Cu toate acestea, 9 noiembrie este și ziua tristă a pogromului Kristallnacht din 1938, motiv pentru care a fost aleasă ziua de 3 octombrie ca sărbătoare națională. Această decizie a fost influențată și de dorința guvernului est-german de a finaliza reunificarea înaintea celei de-a 41-a aniversări a înființării Republicii Democrate Germane, pe 7 octombrie 1990.
Căderea Zidului Berlinului a fost un moment crucial în istoria secolului al XX-lea, marcând sfârșitul divizării Germaniei și al Războiului Rece. Acest eveniment a avut un impact profund asupra evoluției politice și economice a Germaniei și a întregii lumi, contribuind la încheierea unei perioade de tensiuni și conflict între Est și Vest.
