Călanul, descris de Nicolae Iorga

Personalitate proeminentă, Nicolae Iorga, care a scris un număr imens de volum, broșuri sau articole, a dedicat spații generoase în lucrările sale unității administrativ teritoriale Călan de astăzi, unde a călătorit la începutul secolului  al XX-lea.

Nicolae Iorga

„(…) Acum înălțimile sînt la dreapta, unde Sâncraiu înșiră lângă o linie de arbori coperemintele-i de stuf. Lângă el e Călanul Mic, iar cel Mare e pe marginea drumului chiar. Pe un tăpșan de pietroaie negre fumegă coșurile înalte deasupra lungilor clădiri din lemn unde se alege și se lucrează fierul scos din acest pământ care nu dă numai holde.

Încă de pe vremea romanilor s-ar fi lucrat aicea, și se arată săpăturile adânci făcute de dînșii. Casele frumoase ale șefilor de lucrători de astăzi îți stau în cale. De la această muncă bine răsplătită treci de-a dreptul la pacea săracă a vechiului sat Streiul. În vârful unui suiș se află biserica, de o formă ciudată, mică, joasă întunecoasă, cu câteva ferestruici neorînduite. Era să se dărâme, mai ales după un foc care i-a ars cărțile, așa încât acum repară statul, care înțelege de altfel foarte puțin rostul bisericilor noastre, a oprit orice schimbare, așa încât mai poți vedea sfinții cari, în linii slabe, cu culori șterse, acopăr păreții: zugrăveala nu poate fi însă mai veche decât veacul al XVII-lea, cel mult al XVI-lea.

Citește și Țărani din Streisângeorgiu și Boșorod, uciși la alegerile din 1926. Reacțiile lui Maniu și Aurel Vlad

Meșteri cari (sic!) lucrează sunt mai mult unguri, dar eu găsesc un sătean care cu multă bucurie mă duce la casa crîsnicului, păstrătorul cărților rămase. El locuiește o casă cu două încăperi și cu podul plin de porumbei, în fața crîșmei evreului care și-a zugrăvit deasupra ușii steaua legii sale. Omul nostru e foarte prietenos, și nevasta lui, încă tînără, rîde, întruna și e foarte bucuroasă că poate fi de ajutor unui „domn” venit de așa departe.

Portul bărbătesc e aici întrucâtva altul decât pe Murăș: pălăriuța rotundă, pantaloni umflați și un pieptar albastru. Femeile se îmbracă numai în stofe proaste de la oraș. Și fața e deosebită. Am văzut la începutul drumului prin valea Streiului câțiva bălani uscați și cu fața stropită de pistruie. Dar cei mai mulți săteni au obrazul rotund, umflat, foarte oacheș, cu mustăți subțiri pe care le poartă plecate în jos. Bisericește, Streiul se ține de marele sat Rușii, care vine îndată, cu o biserică înaltă, mai nouă. Îi urmează cele doua Bretii, ungurească și românească, după neamul domnilor de pământ. Aceștia sînt astăzi doi unguri (unul deputat, contele Toroczkay) și un armean. O parte dintre locuitori sunt locuitori, aduși de proprietarii din vremuri (….)”

Citește și Adeverința care se afla asupra lui Iorga când a fost asasinat

„(….) La Călanul Mare treci pe lângă coșurile înalte, atingi apoi cel Mic sau Feredeul, Baia Călanului, ai îndată biserica șvăbească a Batizului, căsuțele de la Băcia și te afli supt clonțul de lut al lui Pisiki, lângă un monument amintitor al luptei de la 1848 și, în sfârșit, într-una din cele mai mari stații de legătură ale Ardealului. (….)”