Cancicov Mircea. S-a născut pe 24 august 1884, Bacău. A absolvit Liceul „Principele Ferdinand”, ca șef de promoție, după care a urmat Facultatea de Drept din cadrul Universității București, pe care a absolvit-o în anul 1905. A profesat avocatura în cadrul Baroului Bacău, unde a fost și președinte al Baroului de Avocați. În 1926 s-a căsătorit cu Georgeta Jurgea, originară din localitatea Poieni, comuna Parincea, cunoscută ca scriitoare sub numele de Georgeta Mircea Cancicov. A fost profesor universitar la Catedra de Finanțe, din cadrul Facultății de Drept a universității din București.
În plan politic, Mircea Cancicov a deținut calitatea de Subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor (2 octombrie 1934 – 28 august 1936) în Guvernul Gheorghe Tătărăscu (2); Ministrul finanțelor în mai multe guverne: (29 august 1936 – 14 noiembrie 1937) în Guvernul Gheorghe Tătărăscu (3); (17 noiembrie – 28 decembrie 1937) în Guvernul Gheorghe Tătărăscu (4); (11 februarie – 29 martie 1938) Guvernul Miron Cristea (1); (30 martie 1938 – 31 ianuarie 1939) în Guvernul Miron Cristea (2); Ministrul economiei naționale (11 mai – 3 iulie 1940) în Guvernul Gheorghe Tătărăscu (6) și (10 noiembrie 1940 – 27 ianuarie 1941) în Guvernul Ion Antonescu (2).
Membru de onoare al Academiei Române, ales la 22.06.1937, din 1938, membru de onoare al Academiei de Științe din România. În 1948, după condamnare, a fost radiat din rândul membrilor Academiei Române. A fost reales postmortem pe 03.07.1990.
A fost arestat la 5 octombrie 1946 și condamnat de către Curtea Supremă prin sentința nr. 1510/1948 la 20 de ani temniță grea pentru crimă de război. A trecut prin penitenciarele Văcărești, Aiud și Râmnicu Sărat, unde a decedat pe 25 decembrie 1959.
Bibliografie: Buzilă, Boris, În prezența stăpînilor: treizeci de ani de jurnal secret la România Liberă, Editura Compania, 1999; Galben, Cornel, Personalități băcăuane, vol. I, Editura Corgal Press, 2000; Ioanid, Ion, Închisoarea noastra cea de toate zilele. 1949, 1952-1954, Editura Humanitas, 1999; Nicolescu, Nicolae C., Șefii de stat și de guvern ai României 1859-2003, Editura Meronia, 2003; Solomovici, Teșu, Istoria Holocaustului din România: Transnistria și Transilvania de Nord, Editura Teșu, 2006; Scurtu, Ioan, Contribuții privind viața politică din România, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988.