Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) va deschide noul an universitar 2022-2023 joi, 29 septembrie, printr-o festivitate la care, alături de studenţi, universitari, cercetători şi personalităţi din comunitate va fi prezent ca invitat special şi primarul Lisabonei, Carlos Moedas, care este Doctor Honoris Causa al instituţiei timişorene de învăţământ superior.
Carlos Moedas este o personalitate politică şi academică de talie internaţională, fost comisar european pentru Cercetare, Ştiinţă şi Inovare, arată un comunicat al UVT.
Festivitatea de la Universitatea de Vest din Timişoara va avea loc de la ora 12,00, în Aula Magna „Ioan Curea.
Pe de altă parte, Universitatea Politehnica din Timişoara începe noul an universitar pe 1 octombrie, printr-o festivitate online, la care sunt invitaţi să participe toţi studenţi înscrişi la învăţământul la distanţă sau cu frecvenţă redusă, fiind totodată primul weekend de cursuri, care vor avea loc online pentru unele specializări.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara va începe cursurile pe 3 octombrie, la fel ca şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului.