Cartea ”Viaţa este o poveste”, de Florin Piersic, lansată la Gaudeamus

Distribuie

Actorul Florin Piersic a lansat sâmbătă, la Târgul de Carte Gaudeamus, volumul ”Viaţa este o poveste”, o carte ”nu a memoriilor, ci a memoriei”, informează Agerpres.

„Este prima şi ultima mea carte”, a spus Florin Piersic. „Asta nici nu am scris-o eu, a scris-o cineva din umbra mea care se cheamă Piersic Florin. Pe mine mă cheamă Florin Piersic”, a adăugat artistul, în glumă.

Actorul a povestit o întâmplare, care este redată şi în carte, despre una dintre primele sale vizite la Paris.

„M-am dus la Paris, am făcut o plimbare în Montmartre şi acolo am văzut pictori care stăteau şi pictau sau îşi vindeau tablourile. Asta este o întâmplare, după părerea mea, senzaţională, am văzut-o pe sora mea care era înecată deja de 15 ani. Şi-am văzut-o în tablou. Ea era. Am întrebat cât costă tabloul şi cineva mi-a spus cinci franci. Am mai făcut câţiva paşi, m-am scotocit prin buzunare că aveam nişte bani, am venit să o cumpăr, dar nu mai era. L-am întrebat pe cel care vindea tablourile şi mi-a spus că a trecut cineva şi l-a luat. (…) Când am sunat acasă şi am vorbit cu mama, i-am spus că sunt la Paris. Aveam 22 de ani. Mama mi-a spus: Florin, să fii liniştit. Lucica a venit să te vadă acolo. D-aia s-a întâmplat povestea asta”, a povestit Florin Piersic.

Directorul Editurii Bookzone, Florin Enceanu, a spus că primul tiraj al cărţii este aproape epuizat.

„Este o carte care efectiv te scoate din cotidian şi îţi aduce zâmbetul pe buze”, a afirmat directorul editurii.

Moderatorul lansării, prezentatorul Dan Negru, a spus că volumul are 375 de pagini, „dar acesta este doar începutul”. 

Citește și Ana Blandiana, preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus Radio România