Cărţile din mini-bibliotecile în aer liber deschise la Deva au dispărut în condiţii suspecte

Cărţile care se aflau pe rafturile unor mini-biblioteci, amplasate în zonele de recreere din municipiul Deva, au dispărut, în mare parte, în condiţii „suspecte”, conducerea Bibliotecii Judeţene Hunedoara-Deva, care a iniţiat proiectul bibliotecilor în aer liber în urmă cu mai mulţi ani, apreciind că volumele nu mai sunt pentru că ar fi fost folosite şi „în alte scopuri decât cel al lecturii”.

Din acest motiv, până la primăvară pe rafturile mini-bibliotecilor în aer liber nu vor mai fi aduse alte volume, iubitorii lecturii fiind invitaţi să-şi caute cărţile preferate la sediul bibliotecii judeţene din Deva.

„Deoarece, pe timpul iernii, am constatat dispariţia suspectă a unui număr foarte mare de cărţi de pe rafturile mini-bibliotecilor amplasate în diferite locaţii din Deva, volumele fiind probabil folosite în alt scop decât cel al lecturii, am decis ca, în această perioadă, să sistăm aprovizionarea mini-bibliotecilor cu cărţi. Vom relua această activitate odată cu venirea primăverii, în aşa fel încât şi pe viitor să vă puteţi bucura de lectură şi împrumut pentru acasă. Până atunci, pentru o carte bună vă aşteptăm, cu drag, la bibliotecă!”, a transmis managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Sebastian Ioan Bara.

Citește și Lucrările de reabilitare şi reamenajare de la Cetatea Deva sunt aproape de final

Mesajul său a fost afişat şi pe geamurile rafturilor mini-bibliotecilor care se află în aer liber, în zona Casei de cultură şi a Casei judeţene de pensii, în casetele folosite, în mod normal, pentru păstrarea cărţilor.

Bibliotecile în aer liber sunt un proiect al Bibliotecii Judeţene Hunedoara-Deva, prin care s-a dorit promovarea lecturii în rândurile oamenilor care veneau în parcuri sau în alte locuri publice din municipiu. Aici erau amplasate construcţii din lemn pe patru laturi, pe fiecare dintre acestea fiind delimitate rafturi şi casete, protejate de ploaie şi vânt, unde se aflau diverse volume, de la romane, cărţi de poezie, până la cărţi de istorie sau pentru copii.

Trecătorii puteau citi o carte aşezaţi pe una din băncile amplasate în parcuri sau puteau pleca cu ea acasă, singura condiţie fiind să le aducă înapoi sau să pună alt volum în locul rămas liber.