Castelul Huniade va fi consolidat şi urmează să fie pus în valoare ca monument istoric reprezentativ pentru Timişoara, după ce a primit o nouă finanţare, a anunţat Consiliul Judeţean Timiş, administratorul clădirii.
În completarea celor peste 32 milioane de lei obţinute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – Componenta C11, Consiliul Judeţean Timiş a atras alte 35 milioane de lei prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS). Ambele contracte sunt semnate, iar echipa de management al proiectelor din cadrul administraţiei judeţene lucrează la concretizarea unei a treia surse de finanţare prin Programul Intereg VI – A România Ungaria (Ro – HU).
„De 30 ani s-a încercat reabilitarea Castelului Huniade, însă fără succes. Iată că în acest mandat, din ţinta de finanţare de peste un miliard de lei, am reuşit deja să semnăm contracte de peste 67 milioane de lei. Este un record în istoria Consiliul Judeţean Timiş, dovada că mişcăm lucrurile pe direcţia cea bună pentru judeţul Timiş”, a spus Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
Citește și Un decor s-a prăbuşit peste o actriță în timpul unui spectacol la Teatrul German din Timişoara
Potrivit proiectului pentru obiectivul „Restaurare, consolidare şi punere în valoare a monumentului istoric Castelul Huniade, azi Muzeul Banatului – componenta consolidare” finanţat prin PNCCRS se vor realiza următoarele categorii de lucrări: pentru asigurarea stabilităţii terenului se vor executa injectări cu bentonită; consolidarea fundaţiilor prin realizarea unui radier; consolidarea zidurilor şi a bolţilor în pericol de prăbuşire; asigurarea unor cote de nivel care să permită o circulaţie facilă şi să respecte P 118/99 şi P180/2022; eradicarea umidităţii şi tratamente preventive; restaurarea arhitecturală conform soluţiilor originare de la 1856, pentru pardoseală (paviment de marmură şi parchet) şi refacerea finisajelor arhitecturale; realizarea finisajelor în muzee cu materiale tradiţionale, care respectă avizele Ministerului Culturii.
De asemenea, vor fi restaurate faţadele în conformitate cu studiul istoric şi documentele din arhive; va fi realizat un acces modern manual şi automat prin montarea de echipamente moderne de eliberare bilete; se va monta dispozitiv pentru asigurarea în caz de efracţie se va implementa un sistem modern video şi de efracţie şi control acces pentru protejarea patrimoniului expus; vitrinele vor fi asigurate cu sisteme de climatizare unde este necesar, cu sisteme de iluminat şi protecţie la efracţie; se vor restaura elementele arhitecturale şi componentele artistice conform studiilor şi expertizelor deja întocmite.
Scopul final al tuturor acestor demersuri este transformarea Castelului Huniade într-un pol cultural regional, un muzeu contemporan polivalent şi dinamic, dedicat atât conservării şi prezentării colecţiilor, cât şi educării şi dezvoltării culturale a vizitatorilor de toate vârstele.