Roma: Fântâna Trevi din secolul al XVIII-lea, înnegrită cu cărbune de activiști de mediu

Distribuie

Şapte tineri activişti care protestează faţă de schimbările climatice s-au urcat duminică în Fântâna Trevi din Roma şi au turnat cărbune diluat în apă pentru a o înnegri, transmite Reuters.

Protestatarii din grupul ”Ultima Generazione” (”Ultima generaţie”) au ridicat pancarte pe care scriau ”Nu vom plăti pentru combustibili fosili” şi au strigat ”ţara noastră este pe moarte”.

Poliţia în uniformă a intrat în apă pentru a-i lua pe activişti, mulţi turişti filmând cascadoria şi câţiva dintre privitori strigând insulte la adresa protestatarilor, au arătat imagini video.

Într-o declaraţie, Ultima Generazione a cerut încetarea subvenţiilor publice pentru combustibilii fosili şi a legat protestele de inundaţiile mortale din regiunea Emilia-Romagna, din nordul Italiei, din ultimele zile.

Grupul a spus că una din patru case din Italia sunt expuse riscului de inundaţii.

Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a condamnat protestul, cel mai recent dintr-o serie de acte care vizează opere de artă din Italia.

”Destul cu aceste atacuri absurde asupra moştenirii noastre artistice”, a scris el pe Twitter.

Tradiţia este ca vizitatorii să arunce monede în celebra Fântână Trevi din secolul al XVIII-lea, pentru a se asigura că se vor întoarce la Roma într-o zi.

Citește și Tablou de Frederick McCubbin, deteriorat de activişti pentru climă în Australia

Fântâna Trevi, situată în Piața Trevi din cartierul Quirinale, este unul dintre cele mai cunoscute monumente arteziene din Roma. Se află la capătul apeductului Aqua Virgo, construit în anul 19 î.Hr., ce transportă apa de la izvoarele Salone, aflate la o distanță de aproximativ 20 km de Roma, până în centrul istoric al orașului.

In 1732, din ordinul papei Clement al XII-lea, a fost angajat Nicola Salvi pentru a ridica o fântână mare în Piața Trevi. Mai existase un plan de construcție al unei astfel de fântâni după un proiect de Bernini care fusese amânat în urmă cu un secol după moartea papei Urban al VIII-lea. Salvi și-a construit capodopera pe baza vechiului proiect al lui Bernini. Construcția monumentalei fântâni baroce a fost finalizata abia în anul 1762.

Figura centrală a fântânii Trevi este Neptun, zeul mării, care se află într-un car de luptă ce are forma unei scoici, tras de doi căluți de mare. Unul dintre cai este nărăvaș, iar celălalt este calm și supus. Aceștia simbolizează dispoziția fluctuantă a mării.

La dreapta lui Neptun se găsește o statuie ce reprezintă abundența, iar cea din stânga reprezintă sănătatea perfectă. Deasupra sculpturilor se găsesc basoreliefuri, unul din ele înfațișând-o pe Agripa, fata dupa care a fost denumit apeductul.