Centru de arte ale spectacolului, inaugurat la locul atentatelor de la 11 septembrie din New York

La două zile după împlinirea a 22 de ani de la atacurile jihadiştilor de la 11 septembrie, New York a inaugurat un nou centru de arte ale spectacolului la locul tragediei, cea mai recentă etapă în renaşterea acestui cartier din Manhattan, potrivit AFP.

Guvernatorul statului New York, Kathy Hochul, primarul megalopolisului, Eric Adams, unul dintre predecesorii săi, Michael Bloomberg, şi miliardarul Ron Perelman, care a dat numele său centrului de arte interpretative, au participat la inaugurare.

Perelman Performing Arts Center (PAC NYC) urmează să se deschidă la 19 septembrie cu o serie de cinci concerte.

Aceasta este etapa finală a reconstrucţiei vârfului sudic al Manhattanului, unde, până la 11 septembrie 2001, se aflau turnurile gemene ale World Trade Center.

În locul acestora se află două iazuri memoriale impresionante, un muzeu memorial gigantic şi un grup de zgârie-nori, inclusiv gigantul One World Trade Center (WTC).

„Mi-am pierdut soţul, pe David, şi, de fiecare dată când vizitez acest loc, starea mea de spirit se schimbă: de la un sentiment de pierdere brutală şi inexplicabilă (…) la, două decenii mai târziu, ceva care mă umple de speranţă”, a declarat în cadrul unei ceremonii Paula Grant Berry, membră a juriului care a ales designul pentru memorialul de la 11 septembrie 2001.

După atentate, administraţia newyorkeză a dorit să ridice pe „Ground Zero” un centru artistic care să poarte pe frontispiciu un citat al compozitorului şi dirijorului american Leonard Bernstein, după asasinarea lui John F. Kennedy în 1963: „Acesta va fi răspunsul nostru la violenţă: să facem muzică şi mai intens, şi mai frumos, şi mai fidel”.

Citește și Sibiu: Spectacolul „Jocuri, vorbe, greieri”, în regia lui Silviu Purcărete, are premiera în 11 septembrie

Această promisiune a fost citită la PAC NYC unde a fost interpretată o melodie din „West Side Story”, compusă de Bernstein şi Stephen Sondheim, „Somewhere”.

Clădirea, un cub de sticlă, beton, oţel şi marmură, este în construcţie de mai mulţi ani la poalele noului WTC.

Cu o suprafaţă de 12.000 metri pătraţi, ea a costat 500 de milioane de dolari din fonduri private, dintre care 75 de milioane donate de Ron Perelman şi 130.000 de Michael Bloomberg.

Pentru iubitorii de dans, operă, muzică şi teatru, PAC NYC dispune de trei amfiteatre modulare cu o capacitate cuprinsă între 90 şi 950 de locuri.

„După cum ştim cu toţii, artele se află în centrul a ceea ce face din New York un far pentru oamenii din întreaga lume”, a declarat Michael Bloomberg, care a fost primar în primii zece ani de după 11 septembrie 2001 (2002-2013).

Cele mai mortale atacuri din istorie s-au soldat cu un total de 2.977 de morţi (dintre care 2.753 la WTC) şi aproape 6.300 de răniţi, potrivit cifrelor oficiale.