Centrul de Fotografie Documentară publică cinci povești din România şi Republica Moldova

Centrul de Fotografie Documentară publică proiectele celor cinci tineri fotografi sub 30 de ani din România şi Republica Moldova realizate cu ajutorul burselor CdFD.

Găgăuzii din Câmpia Bugeacului şi strada principală care poartă încă numele lui Lenin; amintiri din copilăria în Transnistria; visul american de la Deveselu; Paul nebunul de la poalele Ceahlăului şi rămăşiţele unui timp al gândrii magice; Republica Moldova şi spiritul tinereţii, al vulnerabilităţii şi al stângăciei într-o societate în care adolescenţa are „o reputaţie rea”. 

În 2020 CdFD a acordat, prin concurs, 5 burse pentru proiecte de fotografie documentară pe termen lung. Juriul a ales dintr-un număr impresionant de 125 de aplicaţii foarte bune venite în egală măsură din România şi de peste Prut. Din juriu au făcut parte: Andra Matzal, editor si jurnalist Scena 9 (RO); Ramin Mazur, fotograf independent, reprezentat de Panos Pictures (MD); Matei Bejenariu, artist, fondator si director al Centrului de Fotografie Contemporana din Iaşi (RO); Ioana Cîrlig, fotograf, cofondator Cdfd, (RO); Petruţ Călinescu, fotograf, cofondator CdFD (RO).

Tulu-Kuu – Gagauzlar. Mihail Călăraşan (n.1993, Rîbniţa, Transnistria) documenteză comunitatea găgăuză din Republica Moldova.

„Găgăuzii sunt un grup etnic foarte puţin numeros (120 000 în Republica Moldova şi 25 000 în Ucraina). Cei mai mulţi dintre ei trăiesc în Câmpia Bugeacului, Moldova de Sud. Aici, în cel mai îndepărtat loc de marile oraşe, în Etulia (Tulu-Kuu), strada principală încă poartă numele lui Lenin. Găgăuzii din Etulia, ca mai toţi locuitorii ţării, practică agricultura de subzistenţă şi periodic îşi suplimentează veniturile   muncind în străinătate.

Citește și Biografia lui Vladimir Putin. Bunicul său a fost bucătarul lui Lenin și Stalin, tatăl spion NKVD

Andriana Oborocean [n.1995, Bender (Tighina), Republica Moldova] după o viaţă nomadă care a purtat-o prin Republica Moldova, România, Italia, Spania, Anglia, se întoarce să exploreze orăşelul din Transnistria în care s-a născut.

„De când a început pandemia, între 1 -10 mai 2021 a fost singura fereastră de timp în care transnistrenii au lăsat circulaţia liberă pentru moldoveni.  Reîntoarcerea în Transnistria a fost spontană, intensă şi de scurtă durată din păcate. A fost emoţionant să găsesc Benderul la fel cum mi-l aminteam din copilărie. Acum părea doar mult mai mic şi abandonat. Am interacţionat mai mult cu locuri decât cu oameni. M-a întristat să văd asta când am primit filmul de la developat, însă am înţeles mai apoi că a fost o reîntâlnire intimă între mine şi locul în care am copilărit.”

Diana Păun (n.1995, Slatina, România) a documentat satul Deveselu, unde s-a decis construirea scutului anti-rachetă şi atmosfera din acest mic orășel care trăiește Visul American la el acasă.

„Prima dată când am auzit ceva despre Deveselu se întâmpla prin 2011-2012. Se zvonea că o să se construiască un scut anti-rachetă lângă Caracal, un zvon care ne îngrijora şi pe noi, cei din Slatina. Nu ştiam cum funcţionează un astfel de scut şi nici dacă o să fim în siguranţă sau nu. Ne consolam cu ideea că nu e chiar aşa aproape de noi. Luni, 20 iunie 2020 am ajuns pentru prima dată la Deveselu. M-am bucurat să descopăr o localitate cu un aer texan, oameni primitori şi vorbăreţi. Mulţi dintre ei şi-au găsit un loc de muncă în baza militară, alţii sufletul pereche, iar şcoala din sat a fost modernizată cu ajutorul Ambasadei Americane. Cu toate astea, am simţit o doză de precauţie când în discuţie aminteam de vecinii americani. Majoritatea localnicilor m-au rugat prieteneşte, să nu îi fac de râs la Bucureşti. „La Deveselu au venit americanii, dar oltenii tot cu WC-ul în fundul curţii”.

Citește și Transnistria, pământ al suferinței

Tudor Platon (n.1991, Piatra Neamţ, România) continuă un proiect mai amplu intitulat „Gândire magică” cu o serie de portrete ale unor personaje care, prin felul de a fi şi de a trăi, reprezintă rămășite ale unui timp trecut, al superstițiilor şi al obiceiurilor păgâne.

„Am copilărit şi am crescut la bunici, în satul Ceahlău de la poalele Muntelui Ceahlău – loc încărcat de mituri şi legende (mitul etnogenezei românilor, legenda Pietrei Dracului şi altele care încep cu se spune că). Paul şi cu mine am crescut pe aceeaşi uliţă din sat şi eram foarte apropiaţi. Când era mic, Paul a suferit un accident în urma căruia s-a ales cu un ochi de sticlă. Paul a devenit o legendă a satului, un adolescent teribilist care ieşea noaptea din umbra copacilor ca să sperie trecătorii. Fetele erau îngrozite, iar bătrânele din sat încuiau porţile când îi auzeau chiuiturile. Mulţi ani mai târziu am revenit în sat şi am filmat un scurtmetraj în care a apărut şi Paul. La finalul filmărilor l-am întrebat cum vrea să fie trecut pe generic. După un moment de linişte mi-a spus: Paul Nebunu”.

„Cu o înfăţişare specială şi o legătură strânsă cu natura şi vietăţile ei, Paul aduce aminte de un faun – un protector al pădurilor, câmpurilor şi, prin extensie, al întregii comunităţi de la poalele muntelui. Asemenea unui Caron pitoresc, el se plimbă cu luntrea între cele două maluri, cel real şi cel magic”.

Citește și Invaziile Rusiei: Budapesta 1956, Praga 1968, Vilnius 1991

Elena Sireţanu (n.1997, Stăşeni, Republica Moldova) – Proiectul ei fotografic, „Young Love”, va explora idei despre intimitatea, educaţia sexuală, miturile şi taboouri despre sex, ruşine şi dorinţă ale câtorva tineri din Republica Moldova.

„În afara imaginilor prelucrate, perioada adolescenţei nu prea e documentată în Republica Moldova, sau are o reputaţie rea. Printr-o serie de portrete, proiectul „Young in Love” explorează aspecte ale intimităţii în rândul tinerilor din Republica Moldova pentru a accentua necesitatea şi importanţa conversaţiilor despre intimitate, iubire, şi educaţie sexuală. Faptul că am fotografiat pe timp de pandemie a adăugat încă o dimensiune proiectului.

Pe lângă incertitudinea viitorului, să faci un proiect strâns legat de intimitate pe vreme de distanţare socială şi izolare e paradoxal. În ciuda faptului că doctrina comunistă timpurie era despre egalitate sexuală şi iubire liberă, în perioada târzie a regimului, sexul era asociat cu promiscuitate şi depravare. Lucru reflectat în faimoasa afirmaţie din 1986 la o emisiune TV a Ludmilei Ivanova, membră al Comitetului pentru Femei Sovietice, că Nu există sex în URSS.

Acest proiect speră să reflecte ceva din spiritul tinereţii, al vulnerabilităţii şi stângăciei caracteristice perioadei de maturizare, când treci prin cele mai puternice dileme, iar sentimentele şi emoţiile îţi sunt mai confuze şi mai agitate ca oricând. Unele din cupluri s-au despărţit deja, dar asta a făcut proiectul şi mai valoros pentru mine. La început, cu toţii credem că prima dragoste e pentru totdeauna”.

Centrul de Fotografie Documentară realizează proiecte pe termen lung şi le încheie cu expoziţii, albume şi tipărituri experimentale. Oferă granturi de fotografie, a lansat prima colecţie tipărită de fotografie documentară din România şi creează o arhivă digitală pe www.cdfd.ro.