Centrul Naţional al Cărţii, prezent cu stand la Bookfest Chişinău 2023

Distribuie

Institutul Cultural Român va fi prezent, prin Centrul Naţional al Cărţii, la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest Chişinău, desfăşurată în perioada 30 august – 3 septembrie, la Centrul Mediacor din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, cu un stand reprezentativ pentru oferta editorială în limba română şi un program de evenimente consistent şi cuprinzător. La standul ICR, vizitatorii sunt aşteptaţi cu o selecţie de titluri la preţuri speciale din domeniile istorie, literatură, critică literară, albume de artă şi ultimele numere ale revistei Lettre Internationale.

O istorie comună şi, în acelaşi timp, o istorie care a suprapus o frontieră peste râul pe malurile căruia se vorbeşte aceeaşi limbă; o literatură scrisă în limba română, dar nutrită de experienţe distincte, în virtutea aceleiaşi istorii care a separat, de-a lungul ultimelor secole, două teritorii conectate cultural: iată câteva dintre glosele posibile pe marginea cuvintelor-cheie care circumscriu prezenţa ICR la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest Chişinău – frontiere | graniţe | conexiuni: istorie, limbă, literatură.

„Invităm publicul la standul Editurii ICR, pentru a descoperi cele mai recente apariţii ale noastre. Institutul Cultural Român rămâne cel mai important promotor al literaturii române peste hotare, inclusiv al autorilor din Republica Moldova. Programele sale de finanţare încurajează editurile străine să publice traduceri ale operelor literare ale autorilor de limbă română de pe ambele maluri ale Prutului. Operele lor sunt promovate, de asemenea, la cele mai importante târguri internaţionale de carte şi prin diversele proiecte organizate în reţeaua ICR din străinătate”, a declarat Liviu Jicman, preşedintele Institutului Cultural Român.

Citește și Chișinău: Cu suportul Japoniei, la USM va fi creată o bibliotecă digitală

În 2023 se împlinesc 350 de ani de la naşterea lui Dimitrie Cantemir. Este, totodată, anul în care se comemorează trei veacuri de la moartea sa. Un eveniment dedicat acestui scriitor şi cărturar definitoriu pentru cultura română şi pentru deschiderea ei către cultura europeană, desfăşurat sub genericul Anul Cantemir la Chişinău, îi va avea ca protagonişti pe scriitorii Ligia Ruscu (autoarea volumului Cantemir. Inorogul în lavirinthul neştiinţii, Editura Polirom, 2023), Bogdan Creţu (autorul volumului Inorogul la portile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir, Editura Cartier, ediţia a II-a, 2023) şi pe Ştefan Lemny (autorul volumului Dimitrie Cantemir, un destin românesc în Luminile europene, Editura Junimea, 2023).

Istoriei ca ştiinţă îi vor fi consacrate, în cadrul programului organizat de ICR la Bookfest Chişinău, trei întâlniri cu profesionişti prestigioşi din domeniu. Liviu Cîmpeanu, unul dintre cei mai apreciaţi specialişti din noua generaţie de istorici, va lua parte la un dialog pornind de la volumele sale recente – Cruciadă împotriva lui Ştefan cel Mare: Codrii Cosminului 1497 (Humanitas, 2022) şi Jurnalul de campanie al cavalerilor teutoni, 1497. Moldova, Polonia şi Ordinul Teuton la sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare (Humanitas, 2023). Bogdan Murgescu, preşedinte de onoare al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, va participa la un dialog cu tema A fi istoric în secolul XXI. Cum vorbim despre conflicte, dezvoltare şi angajament civic în „era post-adevărului”.

Citește și Orchestra Simfonică a Filarmonicii ”George Enescu” în concert la Sala cu Orgă din Chişinău

Un eveniment conex Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care îl are drept protagonist pe istoricul german de origine română Martin Rill, va avea loc la Universitatea de Stat Chişinău, unde acesta va susţine conferinţa cu tema „Cetăţi şi biserici fortificate din Transilvania”.

Literatura – cea pentru orice vârstă şi, deopotrivă, cea destinată copiilor şi adolescenţilor – va fi reprezentată în cadrul programului propus de ICR de nume la fel de marcante: Veronica D. Niculescu, Moni Stănilă, Andreea Iatagan, Radu Vancu.

Seria manifestărilor propuse de ICR, prin Centrul Naţional al Cărţii, cuprinde două ateliere de literatură pentru copii şi un eveniment dedicat sărbătoririi Zilei Limbii Române: „Două ţări, aceeaşi limbă, o familie şi mai multe istorii literare”, o întâlnire cu scriitorii Moni Stănilă şi Alexandru Vakulovski.