Ciugureanu Daniel (n. 1885

Distribuie

Ciugureanu Daniel. S-a născut pe 9 decembrie 1885, în localitatea Șirăuți, raionul Briceni, ca fiu al preotului Alexandru Ciugureanu și al profesoarei Ecaterina Ciugureanu. A efectuat studiile primare în satul natal, cele secundare în orașul Bălți și la Seminarul Teologic din Chișinău. În 1905 a devenit student al Universității de Medicină din Kiev, absolvită în anul 1913, devenind medic chirurg-urolog.

A practicat chirurgia la spitalul din satul Vorniceni, Strășeni în 1913, la spitalul din Hîncești în 1914, la Spitalul „Regina Maria” din Chișinău în 1927, la Spitalul Clinic „Doctor Ioan Cantacuzino” din București în 1938 și la Spitalul Central „I.O.V.” din București în 1944.

În 1908, împreună cu alți tineri intelectuali basarabeni (Alexei Mateevici, Simion Murafa, Ștefan Ciobanu, Ștefan Berechet, Dimitrie Bogos etc.), a înființat cercul „Deșteptarea”, unde a fost ales în calitatea de președinte. Asociația milita pentru unitatea națională, motiv pentru care a atras atenția autorităților țariste. A fost arestat și deportat în Siberia (mai 1912), de unde a fost eliberat după câteva luni de detenție. Câțiva ani mai târziu a fost delegat în „Sfatul Țării” din partea Partidului Național Moldovenesc ca reprezentant al Presei Naționale din Basarabia.

A fost deputat în Sfatul Țării de la 21 noiembrie 1917 până la 17 ianuarie 1918. În cadrul Sfatului Țării, până în ziua în care a fost ales Prim-ministru, a fost membru în Comisia aprovizionării și contra anarhiei și în Comisia de declarații și statute. La 17 Ianuarie 1918, Sfatul Țării a ales ca președinte al consiliului de miniștri pe doctorul Daniel Ciugureanu cu 32 voturi pentru, respectiv 25 voturi contra. La 24 Ianuarie 1918, când Sfatul Țării a proclamat independența Republicii Moldova, a deținut funcția de prim-ministru. La 27 Martie 1918 Sfatul Țării a votat pentru Unirea Basarabiei cu România. După Unire a demisionat din funcția de premier pentru a intra în guvernul României ca reprezentant al Basarabiei.

A fost ministru fără portofoliu pentru Basarabia în patru guverne: Guvernul Alexandru Marghiloman, în Guvernul
Constantin Coandă, în Guvernul Ion I.C. Brătianu (5) și în Guvernul Artur Văitoianu. După această dată a fost ales de mai multe rânduri în parlamentul României mari: Deputat de Chișinău (1919); Deputat de Cetatea Albă (1922); Vicepreședintele Camerei Deputaților (1922-1923); Depuatat de Lăpușna (1926); Deputat de Hotin (1933); Senator de Tighina (1935); Vicepreședintele și Președintele Senatului Regatului România Mare (1936- 1937).

A primit mai multe distincții pentru întreaga sa activitate: Ordinul Coroana României în grad de Mare Cruce, 30 Martie 1918; Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofițer, 21 Octombrie 1922; Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918 fără barete, 15 Februarie 1924; Ordinul Ferdinand I în grad de Mare Ofițer, 3 Aprilie 1931; Medalia Ferdinand I, 31 Martie 1932; Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer, 7 Aprilie 1933; Semnul onorific Vulturul României în grad de Comandor, cl. II-a, 9 Mai 1935.

La 5/6 Mai 1950, odată cu toată elita politică, a fost arestat. A murit la 6 mai 1950, în urma unui atac de congestie cerebrală în duba care-l transporta la Închisoarea Sighet. Securitatea l-a înregistrat ca mort la 19 Mai 1950, în Închisoarea Sighet.

Bibliografie: Chiriac, Alexandre, Membrii Sfatului Ţării (1917-1918), Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001; Cojocaru, Gheorghe E., Sfatul țării. Itinerar, Editura Civitas, 1998; Colesnic, Iurie, Popo, Georgeta, Memoria ca formă de justiție, Editura Fundației Academia Civică, 1995; Scorpan, Costin, Istoria României. Enciclopedie, Editura Nemira, 1997; Suveică, Svetlana, Basarabia în primul deceniu interbelic (1918-1928). Modernizare prin reforme, Editura Pontos, 2010.