Colecția digitală Eminescu

Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune că „fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci” (Tudor Vianu). Eminescu este un poet viu, opera sa având încă multe de oferit criticilor şi istoricilor literari, editorilor şi traducătorilor. Efortul de editare sau traducere a operei eminesciene, de o diversitate atât de mare, nu este nici pe departe încheiat.

Fondul documentar Mihai Eminescu, edițiile operei eminesciene și traducerile care se află în colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” sunt puse, începând de anul acesta, la dispoziţia publicului în format digital. Proiectul „Colecția digitală Eminescu” (PROEM) inițiat de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” a început în luna ianuarie, de ziua „poetului nepereche” și se înscrie în programul instituțional de conservare și prezervare a moștenirii culturale și de valorificare a documentelor de patrimoniu, deschizând noi posibilități de cercetare a operei eminesciene.

Rezultat al unei munci de echipă, acest proiect facilitează cercetătorilor și iubitorilor lui Eminescu accesul la opera acestuia, la traduceri, iconografie, versuri pe note muzicale, precum și la primele texte cu interpretări ale operei eminesciene, amintiri sau portrete literare.

Citește și Scrisori între Mihai Eminescu şi Veronica Micle, publicate în premieră

„Portretul cel mai vrednic de nemuritorul nume al lui Eminescu rămâne fotografia din tabloul Junimii. Ea datează din epoca maturității poetului, când personalitatea sa extraordinară ajunsese  a se manifesta în toată strălucirea și în toată vigoarea ei: și-n literatură, și-n viața publică. Ea ne arată imaginea poetului din vremea în care el a fost, pe cât soarta și mediul l-au iertat să fie, mai mult ca oricând al său, propriu, ori mai bine zis – al geniului său.” (I. Scurtu, Portretele lui Eminescu, 1903)

Urmând criteriul cronologic, au fost digitizate importante ediții ale operei eminesciene (Maiorescu, Morțun, Șaraga, Chendi, Adamescu, Scurtu ș.a.) – versuri antume sau postume, proză, publicistică, scrisori –, dintre care nu lipsesc nici cele bibliofile, cu ilustrații aparținând lui Mișu Teișanu, A. Murnu, Jean Steriadi, Al. Poitevin-Skeletti, Camil Ressu, A.I. Brătescu-Voinești.

Pentru a avea o imagine cât mai completă a activității lui Eminescu, sunt prezente edițiile traducerilor făcute de acesta, „Laïs (Le joueur de flute): comedie antică într’un act, în versuri” de Émile Augier sau „Lanţul de aur: novelă svediană” de Adam Onkel, precum și prefața pe care Eminescu o scrie la lucrarea lui E. Baican, „Literatura populară sau palavre și anecdote”, București, 1882, care evidențiază concepția poetului despre literatura populară. Nu lipsite de interes sunt poeziile lui Eminescu prezente în antologii (M. Pompiliu, 1885; Dunăreanu, 1921).

Citește și Mihai Eminescu, omagiat la Ipoteşti la 133 de ani de la moartea sa

Problema capitală a ecoului operei eminesciene în lume este, fără îndoială, aceea a traducerii. Până în 1970, Eminescu era deja tradus în peste 35 de limbi, de peste 200 de traducători, date care nu includ studiile monografice, exegezele critice, disertațiile sau poeziile omagiale consacrate lui. Ca urmare a formaţiei sale culturale germane, primele traduceri ale operei sale poetice au fost în limba germană, realizate chiar de regina Carmen Sylva.

Tot în germană sunt tălmăcirile semnate de Em. Grigorovitza, W. Majerczik, Edgar von Hertz, V. Teconția, Maximilian W. Schroff, Konrad Richter, Viktor Orendi-Hommenau. În limba franceză apare basmul „Făt-Frumos din lacrimă”, devenit „Bel-Enfant de la larme”, în traducerea lui Jules Brun și a lui Léo Bachelin (bibliotecarul regelui Carol I), care semnează culegerea „Sept contes roumains”. Acestei traduceri i s-au adăugat apoi cele realizate de Margareta Miller-Verghy, Al. Gr. Suţu (Soutzo).

În engleză își aduc contribuția E. Sylvia Pankhurst, combatantă feministă și om de cultură, care colaborase cu românul I.O. Stefanovici-Svensk, pe atunci la studii în Anglia, ulterior profesor de engleză la Cluj, compozitorul român D. Cuclin, anglistul Petre Grimm, în italiană Ramiro Ortiz, profesor de italiană la Universitatea din București, în bulgară Boris Kolev, iar în polonă Emil Zegadłowicz. În timp, în colecția digitală se vor adăuga și tălmăciri ale operei eminesciene în alte limbi.

Citește și Parteneriat între BCU Iași și Digiteca Arcanum

Primele scrieri despre Eminescu publicate la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea (lucrări semnate de Alexandru Vlahuță, I. Scurtu, Em Grigorovitza, Teodor V. Ștefanelli, Octav Minar) întregesc documentar biografia lui Mihai Eminescu și readuc în prim plan personalităţi şi evenimente care, într-un fel sau altul, au avut legătură cu poetul.

Recunoașterea influenței lui Eminescu asupra contemporanilor și a posterității a contribuit la conturarea unui curent literar, despre care vorbește Vlahuță în 1892: „…ceea ce va rămânea pururea din Eminescu, în afară de frumusețea gândurilor și de adâncimea și sinceritatea simțirei lui, ceea ce va trăi în fiecare vers românesc ce s-a scris și se va scrie de la Eminescu încolo este acea complexitate puternică a limbei renăscute sub condeiul maestrului, acea croială nouă, particulară, a frazei, a dicțiunei, care a fost chiurasa indestructibilă a talentului său.”

Ceea ce cucerește pe cititor înainte de înțelesul cuvintelor este muzica nouă a versului, „de la musique avant tout chose”, cum o numise Verlaine. De la început, cultul lui Eminescu a însemnat, în primul rând, cultul muzicalității versului eminescian, cum intuise Vlahuță în „Curentul eminescian”: „Da, acesta este marele curent care pornește într-adevăr de la Eminescu, farmecul particular al limbei, meșteșugul de a-și sculpta versul într-o tărie de vorbe vii, sonore și într-o bogăție de forme necunoscute până la el”.

Citește și Scrisoarea lui Eminescu către Vasile Burlă (august 1885)

Declarat de UNESCO poetul anului 2000, Mihai Eminescu este patronul spiritual al bibliotecii din Iași, pe care a condus-o de la 1 septembrie 1874 până la 1 iulie 1875, îndeplinindu-și atribuţiile de bibliotecar cu pasiune și urmărind îndeosebi îmbogăţirea fondului bibliotecii cu manuscrise şi tipărituri vechi, menite să constituie un tezaur pentru studierea limbii, istoriei şi culturii medievale româneşti. Colecția digitală Eminescu pe care echipa de la Iași o dezvoltă continuu este modalitatea prin care biblioteca pe care poetul a slujit-o necondiționat contribuie la promovarea operei acestuia.

Evenimentele organizate în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, în perioada 15-18 iunie 2022, pot fi vizualizate aici.

Colecția digitală Eminescu este dezvoltată de Departamentul Colecții Speciale, cu sprijinul colegilor de la Departamentul Conservarea Colecțiilor și de la Biblioteca de Litere.

Expoziţie virtuală realizată de: Irina Sandu, Lăcrămioara Chihaia, Ecaterina Croitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.