Colinde culese la începutul secolului XX din Călanul Mic

Colinde culese la începutul secolului XX din Călanul Mic

Distribuie

Colinde culese la începutul secolului al XX-lea de N. Georgescu în perioada studenției, originare din Călanul Mic. Versurile au fost prima dată publicate în 1914 de Alexiu Viciu, preot, folclorist şi pedagog, apreciat în unele lucrări de istorie a literaturii ca unul dintre cei mai de seamă culegători de folclor din Transilvania, alături de Ion Pop Retegeanul şi loan Micu Moldovan.

Ce sară-i

Ce sară-i această sară?
Sara-i mare a lui Ajun,
Mâne-i ziua lui Crăciun
De-a născut și Fiul-sfânt,
Fiul-sfânt pe acest pământ
Mititel, înfățișel;
Fașa-i verde, de mătasă,
Scuticel de bumbăcel,
Cârpe-s albe de fuior,
Legănel de plătinel.
Ploaia caldă de mi-l scaldă;
Neaua ninge, nu-l atinge;
Vânt tragăna, de-l legăna,
Trei zânioare mi-l apleca.
Dacă domnul sfânt năștea,
Mare lucru ce-mi făcea?
Face ceriul și pământul.
Face ceriul ‘n două zile
Și pământu ‘n alte două.
Întinse ceriul pe pământ,
Cum l-întinse, nu ajunse;
Tare Domnul se ‘ntrista,
Mâna stângă scutura,
Tri inele jos pica,
Tri îngeri le ridica;
Tri îngeri cu tri biciuri
La tri cornuri de pământ
Tot trăsnesc și tot plesnesc
Să ridice munții crunți.
Munții crunți își ridica,
Văi adânci își rămânea.
Întinse ceriu-a doua oară,
Cum l’ntinse bin’ s’ajunse
Domnul tar’ se bucura
Și ceriul mi-l dăruia
Tot cu lună cu lumină
Și soarele cu razele,
Și cu stele mărunțele,
C-o stea mai mare ‘ntre ele.
Din aceea se vedea,
De pământul dăruia
Tot cu frunza și cu iarba
Și cu vița vinului,
Și cu roada grâului,
Cu izvoare curgătoare,
Pe pâmânt îs mergătoare.

Sora Salomie

La poartă la Țarigrad
Este-un ficior de ‘mpărat,
Tot în lanț până ‘n genunchi
Și ‘n curele până ‘n șele,
Cu tri cai de la tri crai:
Unu-i roșu ca focu,
Unu-i negru ca corbu,
Unu-i sur ca porumbu.
El pe soru-sa ‘ntâlnea,
Către dânsa-așa grăia:

Soră, soră Salomie,
Pune cartea ‘n vanghelie
Tipă-ți cârja pe chilie,
Hai cu min’ la cununie!

Ba io, frate, m’oi duce,
Până tu, mi-îi face
Pod de-aramă peste vamă,
Pod de argint peste pâmânt!
Nici din loc nu se clătea,
Pân’ acele le făcea
Și din gură așa grăia:

Soro, soro Salomie,
Pune cartea ‘n vanghelie,
Hai cu min’ la cununie!

Ba io, frate, m’oi duce,
Până când nu mi-îi aduce
Sfântul soare nănaș mare,
Sfânta lună mare nună,
Stelele fetele
Luceferii feciorii
Și fușteii starostele,
Nici din loc un se clătea
Pân’ acele le făcea
Și de mână se luară
Și-n biserică intrară,
Toți sfinții se aplecară,
Icoanele lăcrămară;
Dar icona Precestii
Din fundul bisericii
Tot plângea și lăcrima
Și din gură cuvânta:

Alele, popo Ignat,
Popo, nu-i cu dreptate
Să cununi soră cu frate.
Și la Dumnezeu e vamă,
Unde dai sufletu ‘n samă!

Notă

Colindele au fost reproduse în cartea: Daniel Lăcătuș Poezia creștină în prima jumătate a secolului al XX-lea. Orașul Călan, prefață de Paul Aretzu și Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Editura Stef, 2016.

Trei flori

Ce soare-mi răsare,
Mai vârtos răsare
Dis de dimineață
Bumnește ‘n fereastră?
‘N fereastră bumnia,
Masa gălbinia.
La un corn de masă
D’oi, șede-și mai șede
Floarea grâului.
L’al doilea cornu
D’oi, șede-și mai șede
Floarea vinului.
L’al 3-le cornu
D’oi, șede-și mai șede
Floarea mirului.
Floarea gâului
Rupse și răspunse:

Că-s mai bună eu,
De voi amândouă;
Că de n’aș fi eu,
Nice nu ar fi
Nici colac în casa,
Nici pită pe masă!
Floarea vinului
Rupse și răspunse

că-s mai bună eu,
De voi amândouă;
Că de n’aș fi eu,
Nice nu ar fi
Nici o veselie,
Nici o bucurie!
Floarea mirelui
Rupse și răspunse:

Ba-s mai bună eu,
De voi de-amândouă;
Că eu de n’aș fi,
Nice nu ar fi.
Nic o botezare,
Nici o creștinare.
De-asupra pe masă
Șezău de mătasă
De asupra ‘n șezău
Dragul Dumnezeu
Șede și privește,
Din gură grăește:

Ceste tri flori sfiinte
De la raiu venite,
Ce voi vă pârâți
Și v’adeveriți?
Că voi mie îmi sunteți
Una ca și alta:
Floarea grâului
Pelicioara mea;
Floarea vinului
Drag sângele meu;
Floarea mirului
Sudorile mele!

În grădina soarelui

Colo josu, mai în josu,
În grădina soarelui,
Joacă-un june june calul bun;
Da nu-l joacă, cum să-l joace,
Că-l întoarce curcubeu
În chipul lui Dumnezeu.
Nime ‘n lume nu-l vedea,
Făr’ o dalbă ‘mpărăteasă
Pe-o jebruică din fereastră.
Curse ‘n casă
Spuse ‘n masă,
Spuse ‘masă la ‘mpăratu:
Ciudă taică, ciudă dragă,
Ciudă taică ce văzui:
Colo ‘n josu
Mai în josu,
În grădina soarelui,
Joacă-un june calul bun;
Dar nu joacă cum să-l joace,
Că-l întoarce curcubeu
În chipul lui Dumnezeu!
Împărat dacă-auzea,
Curse ‘n grajdul ferecat,
Scoase murgul înșelat,
Înșelat, bine ‘nfrânat,
Cu frâne cu ciocoței,
Cu podoabe toate noi.
Saltă ici, saltă colea,
Pân’ pe june-l ajungea:

E bun jocu, junelaș?

Dacă-i bun, hai să-l jucăm!

N-am vint ca să-l jucăm,
C-am vint caii să-i schimbăm!

Ba ‘mpărate, m’ii ierta,
Că eu calul n’oi schimba!
Că al tău e murgu mai mare
Si-i stă bine sub voinic!
și te june, veselește,
C’o ‘nchinăm cu sănătate!