Comoara popilor – Vâlcelele Bune & Chitid (Hunedoara)

Într-un articol publicat cu aproape un secol în urmă în Buletinul Societății Numismatice Române, 1 ianuarie 1923, Iulian Marțian, cunoscut istoric interbelic, membru de onoare al Academiei Române, descria, fascinat de întâmplările despre care auzise, povestea unei comori care ar fi răsucit mințile a doi popi din Țara Hațegului, în satele Chitid și Vâlcelele Bune, zonă dominată de farmecul legendelor de tot felul. Acesta descrie:  

„Nu departe de Orăştie este un sat cu numele Chitid. Preotul acestui sat era popa Petru. Într-o zi vine în sat un păstor de la munte, care se îmbolnăvise şi trimite după popa ca să-l împărtășească cu cele sfinte. Mergând preotul la bolnav, acesta zice între altele către preot: «Părinte, eu încă mai am o taină, dar nu cutez să o descopăr, deoarece îndată ce o voi spune-o, va trebui să mor» Atunci preotul înduplecă pe om să înțeleagă şi să se convingă, că întocmai descoperind totul ce-i apasă sufletul, se va însănătoși mai în grabă.

După ce bietul om fu convins de preot, îi spuse următoarele: «Eu, părinte, umblând ca păstor de vite pe munții Grădiştei, am dat deodată de o gură de peșteră ca o ușă şi intrând în lăuntru, m-am minunat şi înspăimântat de ceea ce am văzut acolo şi din această pricina m-am îmbolnăvit şi am venit acasă. Am văzut vase pline cu vrafuri de galbeni şi chipuri de oameni din aur șezând la mese de aur!» Popa Petru şi-a însemnat foarte bine toate celea ce le spuse pacientul său. precum şi numele muntelui unde avuse păstorul vedenia.

Citește și Legenda comorii visate de țăranul David Albu din Chitid (Hunedoara)

Bietul păstor însă nu a scăpat de ce s-a temut, căci în curând după mărturisire a murit. Acum popa Petru, muncit de dorința de a pune mâna pe miraculoasa peșteră cu comorile, dar fiind necunoscător de acele locuri indicate de păstor, se duse în satul Vâlcelele-Bune la un alt popă, Petru, şi îl rugă pe acesta să-i stea în ajutor să caute o pereche de junei, care i s-au pierdut şi despre care a înțeles de la niște păstori că ar rătăci chiar prin locurile unde aflase că s-ar găsi peștera cu comoara.

Pretextul prinse şi popa Petru din Vâlcelele-Bune fu de acord să-i facă colegului din Chitid acest serviciu; astfel pleacă amândoi îngrijiți cu merinde, la munte. Ajunși în labirintul văilor Parângului, de vreme ce popa din Vâlcele căuta în sus pe toate coastele să descopere undeva juncii pierduți, colegul său din Chitid își învârtea ochii în toate ascunzișurile văilor afunde, doar va putea descoperi undeva intrarea mult dorită.

După ce umblară amândoi timp îndelungat prin fundul munților şi osteniră fără de a găsi nici unul ceea ce căuta, deciseră să se înapoieze acasă. Dar fiindcă îi cuprinsese foamea, se așezaseră lângă un izvor, care curgea din ruinele cetății, să își consume merindea ce o luară cu ei încă nu se saturară preoții noștri, când cel din Vâlcele observă ceva strălucind galben pe fundul pârâului, care curgea din acel izvor.

Plăcut surprins de acea zare, ca să nu fie observat de tovarășul său, își întoarce privirea în partea opusă, unde, spre marea lui mirare, vede sub rădăcinile unui copac vechi, răsturnat lângă zidul cetății, o altă strălucire galbenă care provenea de la o mare mulțime de bani de aur, ca cei din pârâu.

Citește și Povești și legende pe Valea Streiului, la Călan

Egoist şi nu mai puțin nesincer, se sculă şi stărui pe lângă colegul său să plece ca să nu-i ajungă noaptea pe drum, căci satele lor erau îndepărtare. Astfel plecară cei doi preoți în spre casă, munciți amândoi de gândurile lor, iar de la un loc unde drumul se bifurcă, ducând o ramură la Chitid, iar cealaltă la Vâlcelele-Bune, se despărțiră cu bine.

Ajuns acasă, părintele Petru din Vâlcelele-Bune îi comunică preotesei descoperirea ce a făcut-o şi îndată ce se înnoptează pleacă, împreună cu preoteasa la faţa locului şi ridică din comoară ațâți bani de aur câți putură duce în spate. Când s-au reîntors încărcați de galbeni era încă întuneric şi ei credeau că nu i-a văzut nimeni, cu toate acestea, nu se știe pe ce cale, ieși zvonul că popa din Vâlcele a găsit o comoară în munte. Atunci mulți oameni din Vâlcele şi din alte sate au plecat pe urma popii, au săpat, au căutat şi au găsit mulți bani de aur în acei munți şi se zice că partea cea mai mare din acele comori a trecut în Oltenia, de frica jandarmilor din Ardeal.

Ajungând chestia acestor comori la cunoștința administrației, prefectura dispuse arestarea lui popa Petru din Vâlcelele-bune, pentru că nu s-a conformat legilor în vigoare ale țării şi nu a înștiințat autoritățile despre comoara ce a găsit-o. Dar popa Petru, cu toate că era de mult timp arestat, negă cu cerbicie afirmația că el ar fi găsit vreo comoară de valoare mai mare şi recunoștea numai că a găsit şi el, ca şi alți oameni din satul lui, vreo câteva piese de monete de aur, pe care le-a preschimbat şi risipit.

Citește și Povești și legende urbane, în comunism

Administrația însă nu cedă, ci încercă şi pe altă cale. Trimise, adică, pe o rudă a preotesei, care era un om de toată încrederea, să-i comunice acesteia, că popa este judecat la moarte şi numai așa va putea să scape, dacă preoteasa va preda prefecturii comoara găsită. Stratagema reuși şi comoara ajunse în mâna administrației, iar bietul popa Petru din Vâlcelele-Bune rămase sărac precum a fost. Dar se pare că nu expiase bietul popă cu desăvârșire păcatul său, căci s-a întâmplat că niște hoţi, care trăiau prin acele părţi, auziră despre comoara pe care a găsit-o popa Petru din Vâlcelele-Bune şi se duseră în timp de noapte la casa lui, îl prinseră şi îi cerură seamă de comoară. Scuzele şi plângerile popii, că comoara a predat-o preoteasa autorităților nu folosiră, nici jurămintele lui, şi hoții îl dezbrăcară şi începură a-l picura cu rășină arzând pe piept.

Acest chin îi aduse scăparea, căci vecinul popii, care era un plăieș şi avea armă, auzind strigătele, se deșteptă, luă arma şi trase un foc între hoții care o apucară la fugă. Fiindcă după legile țării, persoanei care găsește o comoară i se cuvine a treia parte din trînsa, popa Petru în Vâlcelele-Bune mai alergă pe jos de trei ori pe la curtea împărătească din Viena ca să-şi dobândească dreptul de competință legală, dar în zadar, căci nu-i succese.

Citește și Ion Pop Reteganul, clasicul care a umplut hambarul cu povești de pe Valea Streiului

Nici popa Petru din Chitid nu a scăpat neatins din aventura cu comoara, căci toată lumea știa că el a fost tovarășul colegului său din Vâlcele şi credea că a știut să-şi conserve o parte pe seama sa. Din această pricină avu şi el multe de suferit”.

Cele descrise de ilustrul istoric și academician nu fac decât să confirme tendința, veche de secole, a locuitorilor Văii Streiului de a săpa în căutarea comorilor dacice, fapt care a alimentat de altfel în decursul istoriei numeroase povești urbane, care de care mai încântătoare. 

Iulian Marțian este și autorul unor lucrări de referință, dintre care merită să amintesc:  Repertoriu arheologic pentru Ardeal, Bistrița, 1920; Urme din războaiele Romanilor cu Dacii, Cluj, 1921; Ardealul. Constatări și lămuriri, Bistrița, 1925; Ardeal. Istorie și toponimie, Bistrița, 1924; Contribuții la eraldica vechiului Ardeal.

Distribuie mai departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.