Filarmonica „George Enescu” aduce un omagiu artistului Radu Lupu, care a decedat în aprilie, la Lausanne, Elveţia, cu un concert in memoriam organizat pe 21 iunie, de la ora 19,00, la Ateneul Român.
Pe scena Ateneului vor urca Dan Grigore, Cristian Mandeal, Marin Cazacu, Daniel Ciobanu şi Robert Creimerman.
Programul concertului va conţine „Kreisleriana, op. 16” de Robert Schumann, „Fantezia în fa minor pentru pian la patru mâini, D940” de Franz Schubert, şi „Vocaliză pentru violoncel şi pian, op. 34, nr. 14” de Serghei Rahmaninov.
Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român sau online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secţiunea „Calendar”.
Deţinător al unui premiu Grammy şi al unui premiu Edison pentru înregistrările realizate la Decca Records, precum şi al Premiului Internaţional Arturo Benedetti Michelangeli şi dublu distins cu Premiul Abbiati al Asociaţiei Criticilor Muzicali Italieni, Radu Lupu a fost unul dintre reperele pianisticii mondiale.
Citește și Festivalul Filmului Românesc în Spania are loc între 11 iunie şi 19 decembrie
În 1961, la vârsta de 16 ani, a primit o bursă de studiu la Conservatorul din Moscova, unde a lucrat sub îndrumarea Galinei Eghiazarova, a lui Heinrich Neuhaus şi Stanislav Neuhaus. În anii 1960 a fost câştigătorul a trei concursuri internaţionale: Van Cliburn (1966 ) George Enescu (1967) şi Leeds International (1969).
De-a lungul carierei, a cântat alături de cele mai prestigioase orchestre conduse de cei mai renumiţi dirijori. Printre colaborările sale se numără cele cu Orchestra din Cleveland, dirijată de Daniel Barenboim, Orchestra Simfonică din Chicago condusă de Carlo Maria Giulini (1972, New York), Filarmonica din Berlin cu dirijorul Herbert von Karajan (1978), Filarmonica din Viena, cu dirijorul Riccardo Muti (1986), Orchestra Royal Concertgebouw, precum şi toate orchestrele londoneze şi americane importante. A susţinut recitaluri la cele mai importante festivaluri, fiind invitat obişnuit al celor din Salzburg şi Lucerna, iar turneele sale s-au desfăşurat în cele mai importante săli de concert din Europa, SUA şi Asia.
Citește și O piaţă din Paris va purta numele lui George Enescu
Discografia marelui pianist include înregistrări pentru Decca Records cu integrala concertelor pentru pian şi orchestră de Beethoven, Concertul pentru pian şi orchestră Nr. 1 de Brahms, concertele de Grieg şi Schumann, integrala sonatelor pentru vioară şi pian de Mozart împreună cu Szymon Goldberg, sonatele pentru vioară şi pian de Debussy şi Franck realizate în colaborare cu Kyung Wha Chung, precum şi înregistrări ale lucrărilor pentru pian solo de Beethoven, Brahms, Schumann şi Schubert. Ultimele sale apariţii în România au avut loc în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” din 2013, maestrul continuând activitatea solistică până în anul 2019.
Dintre lucrările care vor fi prezentate în concertul din 21 iunie de la Ateneu, „Kreisleriana op. 16” de Robert Schumann se regăsea frecvent în programele recitalurilor susţinute de Radu Lupu din ultimii ani de activitate, iar „Fantezia în fa minor pentru pian la patru mâini D 940” de Franz Schubert se află printre memorabilele sale înregistrări realizate împreună cu Murray Perahia pentru CBS Masterworks.