David Kovács şi Rafaela Fernandez Samodaiev, în vârstă de de 11, respectiv 13 ani, sunt cei doi violonişti care vor concerta vineri în Sala Oglinzilor din sediul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), alături de părinţii lor, tot muzicieni, şi de Orchestra de Cameră din Miercurea Ciuc, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.
„Copiii, prin spiritul tânăr, inocenţa şi talentul lor sunt cei care dau farmec Crăciunului, de aceea, în apropierea sărbătorilor de iarnă, nu ne putem închipui un alt fel de a ne bucura decât ascultându-i pe cei mici şi oferindu-le un prilej prin care ei să strălucească. Este motivul pentru care în fiecare an, de când suntem la Sibiu, organizăm câte un astfel de concert. Ca artişti, încă de când suntem mici, căutăm sensul drumului pe care l-am ales, satisfacţia şi bucuria pe care le simţim după ce cântăm în public. Dorim să transmitem ceea ce şi noi am primit celor mici, iar noi, părinţii lor, vom cânta alături de ei, pe scenă”, a declarat Makcim Fernandez Samodaiev, unul din co-fondatorii Stagiunii Camerale Florescu-Fernandez şi prietenii.
Citește și Paradă a ansamblurilor folclorice la Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă de la Focşani
„Orchestra Ciuc a fost înfiinţată în anul 2001, iar între timp a devenit una din cele mai apreciate orchestre din România. Primul concert pe care l-a susţinut în Miercurea-Ciuc a fost în iunie 2001, având ca membri fondatori elevi ai Liceului de Arte „Nagy István”, sub îndrumarea dirijorului şi pianistului Szőnyi Zoltán, profesor din Târgu-Mureş. Concertul a avut un mare succes în rândul melomanilor. Odată cu acest început, orchestra a participat cu regularitate la evenimentele locale şi cu timpul a lansat propriul sezon artistic. Ulterior a avut apariţii şi în calitate de orchestră simfonică, dar şi-a păstrat numele de Orchestra de Cameră Ciuc”, se arată în comunicatul de presă.
Accesul la acest eveniment programat vineri, de la ora 18.00, este gratuit.