Concurs pentru postul de manager la Biblioteca Naţională

Distribuie

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat, marţi, că a pregătit procedurile de organizare a concursului pentru postul de manager la Biblioteca Naţională, adăugând că aceasta nu înseamnă că îl va demite pe Adrian Cioroianu.

„Din perspectiva dialogului dintre Adrian Cioroianu şi Emilia Şercan, am spus-o şi o repet, cred că dialogul trebuia să fie în nişte limite decente şi nu cred că era cazul să apară astfel de tensiuni în spaţiul public, iar din perspectiva legalităţii, aici există mai multe puncte de vedere – în unele se creează, să spunem, premisa de a fi încălcată legislaţia cu privire la protecţia datelor protejate. Vom asculta şi opinia comisiei. Pe mine mă interesează ca Biblioteca Naţională să funcţioneze bine şi, dacă există nemulţumiri legate de ocuparea temporară a poziţiei de manager, atunci am pregătit deja procedurile pentru a organiza concursul la Biblioteca Naţională”, a declarat Raluca Turcan, înainte de şedinţa Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor.

Întrebată dacă Cioroianu ar putea să nu mai fie manager, ministrul Culturii a arătat că este „personalizat” un demers „pe care ar fi trebuit să-l facă şi predecesorii săi” şi asupra căruia, „din cauza multiplelor probleme pe care le-a avut de rezolvat”, nu s-a putut apleca în cele 8 luni de mandat.

„Cert este că nu vorbim despre schimbarea unei persoane, despre înlocuire sau despre sancţionare, vorbim despre organizarea concursului pentru poziţia de manager la Biblioteca Naţională, pentru că, în spatele, să spunem, mai multor apariţii publice pe acest subiect a existat şi argumentul că poziţia este ocupată în momentul de faţă temporar. Aşadar, iarăşi, ca ministru al Culturii, sunt concentrată pe rezolvarea problemelor şi nu pe întreţinerea unor dispute în spaţiul public”, a precizat Raluca Turcan.

Citește și Emilia Şercan critică „atmosfera dezolantă” de studiu de la Biblioteca Naţională

În ceea ce priveşte expoziţia Brauner de la Muzeul Naţional de Artă, ministrul Culturii consideră că „nu s-a urmărit aflarea adevărului, dacă existau opere care nu erau autentice, pentru că, în momentul în care nişte suspiciuni au apărut în spaţiul public, respectivele tablouri fiind în colecţie privată, au fost retrase din muzeu şi ca atare, în momentul de faţă nu mai putem evalua prin experţi autenticitatea respectivelor tablouri”.

„Aşadar, cred că s-a urmărit un scandal public şi poate chiar o politizare a subiectului şi nu rezolvarea problemei. Din perspectiva mea de ministru, după acele, să spunem, suspiciuni, am convocat Comisia naţională a muzeelor şi colecţiilor şi am creat un ghid de bune practici, astfel încât pentru orice expoziţie care se va realiza de acum înainte cu piese din patrimoniul privat, să existe un set de reguli pe care cei care curatoriază acele expoziţii să le respecte, indiferent de muzeul în care se realizează acele expoziţii sau în orice alt spaţiu”, a transmis ministrul Culturii.

Deputaţii Comisiei de cultură i-au invitat, marţi, pe ministrul Culturii, Raluca Turcan, şi directorul general al Muzeului Naţional de Artă al României, Călin Stegerean, pentru dezbateri cu privire la lucrările expuse în cadrul expoziţiei Victor Brauner. De asemenea, a fost invitat managerul interimar al Bibliotecii Naţionale a României, Adrian Cioroianu.