Între 4 și 11 februarie 1945, Conferința de la Ialta a adunat la un loc liderii celor mai influente trei națiuni aliate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Uniunea Sovietică. Această întâlnire, prezidată de Franklin D. Roosevelt, Winston Churchill și Iosif Stalin, a avut loc în momente cheie, pe măsură ce finalul conflictului mondial era iminent și se impunea crearea unui plan pentru reconfigurarea Europei în perioada de după război.
Contextul
Contextul internațional în care s-a desfășurat Conferința de la Ialta a fost marcat de sfârșitul iminent al celui de-Al Doilea Război Mondial și de necesitatea stabilirii unei noi ordini mondiale. „Cei trei mari”, așa cum erau cunoscuți Roosevelt, Churchill și Stalin, au reprezentat națiunile aliate cheie și au avut o colaborare decisivă în timpul războiului. Întâlnirea lor de la Ialta a fost a doua, prima având loc la Conferința de la Teheran.
Delegațiile celor trei țări au avut obiective diferite. Marea Britanie, sub conducerea lui Churchill, își dorea să-și mențină imperiul colonial și să asigure o poziție centrală în ordinea mondială postbelică. Uniunea Sovietică, reprezentată de Stalin, aspira la extinderea teritoriului și la consolidarea influenței sale în Europa de Est. Statele Unite, cu Roosevelt în frunte, erau concentrate pe asigurarea participării Uniunii Sovietice în războiul din Pacific și pe stabilirea temeliilor pentru Organizația Națiunilor Unite.
Un punct cheie pe agenda Uniunii Sovietice a fost situația Poloniei. Stalin a insistat asupra importanței Poloniei pentru securitatea Uniunii Sovietice și a cerut controlul asupra estului Poloniei. În schimb, a promis organizarea de alegeri libere în Polonia, deși exista deja un guvern comunist instalat sub influența Moscovei. Această promisiune nu a fost onorată, iar alegerile din 1949 au fost considerate fraudate.
Deciziile și urmările conferinței
Principalele decizii luate la Ialta au avut un impact semnificativ asupra structurii geopolitice a Europei postbelice. Germania a fost împărțită în patru zone de ocupație, administrate de SUA, Marea Britanie, Uniunea Sovietică și Franța. Berlinul, deși situat în zona sovietică, a fost, de asemenea, divizat în patru sectoare. Aceste decizii au pus bazele divizării Germaniei și au prefigurat scena pentru Războiul Rece.
În plus, Conferința de la Ialta a stabilit repatrierea cetățenilor Uniunii Sovietice și ai Iugoslaviei, indiferent de dorințele lor personale. Roosevelt a obținut acordul lui Stalin de a participa la Națiunile Unite, cu condiția ca fiecare membru permanent al Consiliului de Securitate să aibă drept de veto. Această concesie a oferit Uniunii Sovietice un control semnificativ asupra deciziilor internaționale și a slăbit capacitatea ONU de a acționa eficient în rezolvarea conflictelor.
Conferința de la Ialta a fost criticată pentru că a permis extinderea influenței sovietice în Europa de Est și Asia, unii considerând-o o trădare a valorilor democratice. În acest sens, multe națiuni est-europene au perceput Conferința de la Ialta ca un act de trădare din partea Occidentului, fiind obligate să accepte dominația sovietică pentru următorii 45 de ani.
Deciziile luate, în timp ce au contribuit la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, au pus, de asemenea, bazele pentru decenii de tensiuni Est-Vest și au avut repercusiuni profunde și de lungă durată pentru națiunile est-europene.