Conferința de la Potsdam: Ultimul act al aliaților în Al Doilea Război Mondial

Conferința de la Potsdam, desfășurată între 16 iulie și 2 august 1945 la Cecilienhof, în apropiere de Berlin, Germania, a fost un moment definitoriu în istoria postbelică. Reunind reprezentanți de seamă ai Uniunii Sovietice, Regatului Unit și ai Statelor Unite ale Americii, conferința a marcat întrunirea unor forțe majore ale Aliaților, victorioși în fața Puterilor Axei. Participanții principali au fost Iosif Vissarionovici Stalin din partea Uniunii Sovietice, Winston Churchill și, ulterior, Clement Attlee pentru Marea Britanie, și președintele SUA, Harry S. Truman.

Contextul și obiectivele conferinței

Conferința de la Potsdam a avut loc în urma capitulării necondiționate a Germaniei Naziste și a pus pe tapet o serie de probleme esențiale legate de ordinea internațională postbelică, tratatele de pace și evaluarea consecințelor războiului. Scopul principal a fost stabilirea directivelor pentru administrarea Germaniei înfrânte și reconfigurarea hărții politice europene.

Participanții și rolurile lor
  • Uniunea Sovietică a fost reprezentată de Stalin, care a întârziat sosirea la conferință, invocând motive oficiale, deși se crede că a suferit un preinfarct.
  • Regatul Unit a fost reprezentat inițial de Churchill, dar, urmare a schimbării guvernului în urma alegerilor generale, Clement Attlee a preluat conducerea delegației.
  • Statele Unite au fost reprezentate de Harry S. Truman, care, la propunerea lui Stalin, a fost desemnat președintele conferinței.
Hotărârile Conferinței
  • Retrocedarea teritoriilor anexate de Germania după 1937 și separarea Austriei de Germania.
  • Stabilirea principiilor ocupării Germaniei: demilitarizare, denazificare, democratizare și demonopolizare.
  • Acordul de la Potsdam, ce prevedea divizarea Germaniei și Austriei în patru zone de ocupație, precum și împărțirea Berlinului și Vienei în sectoare similare.
  • Pregătirea procesului criminalilor de război naziști.
Problemele teritoriale și politice discutate
  • Stabilirea liniei Oder-Neisse ca nouă frontieră a Poloniei.
  • Expulzarea germanilor din teritoriile din afara granițelor postbelice ale Germaniei.
  • Stabilirea reparațiilor de război, cu Germania obligată să plătească compensații, deși sumele exacte au fost ajustate datorită tensiunilor ulterioare din Războiul Rece.
  • Declarația de la Potsdam, care a stabilit termenii capitulării Japoniei.
Implicațiile și urmările Conferinței

Deși granița dintre Polonia și Germania a fost stabilită, confirmarea oficială a acesteia a fost amânată până la încheierea unor acorduri bilaterale ulterioare. Această incertitudine a contribuit la extinderea influenței sovietice în regiune. În plus, conferința a consolidat suspiciunile occidentalilor, în special ale lui Churchill, față de motivele lui Stalin, care deja instalase guverne comuniste în statele est-europene aflate sub influența sovietică. Conferința de la Potsdam a fost ultima întâlnire majoră între Aliați, marcând sfârșitul colaborării lor în timpul războiului și începutul diviziunilor Războiului Rece.

În timpul conferinței, Truman l-a informat pe Stalin despre existența „armelor noi mai puternice”, referindu-se la bomba atomică. Ironia a fost că Stalin era deja conștient de aceste arme, datorită rețelei sale de spionaj. Ulterior, SUA a folosit bomba atomică împotriva Japoniei la Hiroshima și Nagasaki, o decizie luată de Truman în timpul conferinței.

Citește și Conferința de la Ialta: Moment de cotitură în istoria modernă